Personalitatea zilei – Gheorghe Ţiţeica

Au trecut destui ani dar încă nu am uitat sfârșiturile de săptămână pe care le petreceam închisa în casa, chinuindu-ma sa descifrez metoda de rezolvare a unei probleme cu grad mai mare de dificultate pe care ne-o alegea profesorul de matematica. Cel care reușea sa o rezolve și sa prezinte cu elocventa raționamentul sau, primea un mult dorit si binemeritat zece.

Problemele alese erau dintr- o  culegerea ce aparținea unui mare matematician român, Gheorghe Titeica si din revista Gazeta Matematica fondata tot de către acesta în 1895.

S-a născut  pe 4 sau 17 octombrie (nu se știe sigur) 1873 în Drobeta Turnu Severin, într-o familie de muncitori și a făcut școala primara în localitate iar liceul în Craiova unde deja se remarca pentru interesul acordat matematicii. Urmează facultatea la Bucuresti unde îl are ca profesor pe Spiru Haret despre care va scrie o carte mai târziu. La un an de la terminarea facultății, pleacă la Paris  la École normale supérieure – una dintre cele mai prestigioase școli franceze. Imediat după susținerea tezei, în 1899, se întoarce în tara. Gheorghe Ţiţeica va fi astfel,  al cincilea român doctor în matematici al Universităţii din Paris, după Spiru Haret, David Emanuel, Const. Gogu şi N. Coculescu. Spre deosebire de alți matematicieni care nu s-au mai întors considerând ca în România nu exista condițiile necesare pentru a elabora studii științifice, el îsi continua lucrările în țară ajungând unul dintre cei mai mari matematicieni (geometrie) ai lumii.

A definit o nouă clasă de suprafeţe şi o nouă clasă de curbe, cunoscute azi sub numele de „curbele Ţiţeica“, „suprafeţele Ţiţeica“. Este considerat fondatorul geometriei diferenţiale centroafine. Un profesor de excepţie, care a scris multe cărţi de referinţă în geometrie. Iată doar câteva: „Geometrie superioară. Suprafeţe riglate“, 1931, „Geometria diferenţială proiectivă a reţelelor“, 1924, „Un pedagog înnăscut“.

La congresele internaţionale de matematici – Toronto (Canada) în 1924, Zurich (1928), Oslo (1936) – Ţiţeica a fost ales preşedinte al secţiei de geometrie. El a fost invitat la universităţile din Roma, Bruxelles şi de câteva ori la Paris, să ţină cursuri. Cărţile  sale se bucură de o deosebită preţuire şi au avut o mare circulaţie. În tratatele de specialitate, nu numai că sunt înscrise rezultatele date de Ţiţeica, (de ex. , în Finikov), dar autorii considerau o cinste ca anumite capitole să fie redactate în întregime de Ţiţeica (de ex. Fabini – Cech).

Un fost student de-al sau mărturisea  ca lecţiile lui Ţiţeica erau de o desăvârşită artă a pedagogiei. La începutul fiecărei ore de curs el recapitula ideile principale ale lecţiei anterioare, lecţia predată era completă şi se încheia cu o privire generală, expunerea era logică, clară, precisă, în stil foarte îngrijit fără să se folosească de nicio notiţă, rezultatele importante erau subliniate prin variaţia intonaţiei; toate calculele se sprijineau pe o puternică intuiţie geometrică. El îşi ţinea întotdeauna cursul la nivelul de înţelegere al studenţilor şi punea suflet în predare, atâta caldă convingere în tot ceea ce expunea încât lecţia lui te cucerea  de la început, te determina să-l urmăreşti  cu viu interes până la sfârşit şi să pleci de la curs cu lecţia învăţată.

Surse:

http://www.art-emis.ro/personalitati/1682-gheorghe-titeica-stramosii-viata-si-urmasii-1.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_%C8%9Ai%C8%9Beica
adev.ro/mldw7k