N-as putea sa las sa treacă aceasta zi de 22 octombrie fără sa amintesc lumii de Cella Serghi, una dintre scriitoarele preferate ale adolescentei mele. „Mirona” a fost una din cărțile care mi-a încălzit sufletul si la care m-am tot gândit de-a lungul timpului, poate pentru ca m-am recunoscut cumva în fata aceea aplecata în nopțile albe la masa de scris, care înfrunta viata cu stoicism si care iubește cu toată forța anilor săi tineri. Despre acest roman, autoarea spunea: „Cu preţul suferinţelor pe care le binecuvântez s-a născut Mirona. I-am transmis durerea şi bucuriile mele, blestemul şi fericirea de a fi scriitor, curajul de a pierde azi pentru a câştiga mâine. Fiindcă atunci când se termină cartea fiecare simte că există un mâine, că azi e doar o repriză într-un meci care va fi câștigat”.
Cella Marcoff, după numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgară, a devenit cunoscută ca prozatoare, publicistă şi traducătoare sub pseudonimul Cella Serghi. S-a născut în anul 1907 la Constanţa. Prozatoarea, marcată pe viaţă de oraşul-port al Pontului Euxin, mărturiseşte în memoriile sale: ,,Marea e o prezenţă vie şi o prezenţă de vis. Valurile care se izbeau cu disperare de stânci, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul şi, în centru, statuia lui Ovidiu, totul era făcut să incite, să neliniștească, să tulbure, să şlefuiască sufletul unui copil”. Ea, mărturisea într-un interviu ca nu a avut vocația scrisului din copilărie sau adolescenta, chiar daca profesorul de româna din liceu i-a înmânat teza spunând ca e primul 10 din cariera sa. O tânără cu o sensibilitate ieşită din comun, viitoarea scriitoare urmează la Bucureşti Facultatea de Drept, practicând apoi, pentru un timp, avocatura.
Nevoia de a scrie a apărut mai târziu, poate după ce l-a cunoscut pe Camil Petrescu de care avea sa se îndrăgostească nebunește. El a fost cel ce a încurajat-o sa-si pună gândurile pe hârtie spunându-i: „Scrie, nu mai vorbi, vorbește mai puţin şi scrie mai mult”, Poate si de aceea, în romanul sau de debut „Pânza de paianjen” prima pagina îi este dedicata lui: „Lui Camil Petrescu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce înseamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul cărţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdeauna calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot… Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat”.
A fost si rămâne o scriitoare iubita de cititori, în special de către cei tineri, dar nu foarte apreciata de către critici. Romanele sale nu sunt documentare chiar dacă au si capitole în care se vorbește despre specificul timpurilor, ci sunt romane de introspecție, încercări de a explica dramele sufletești individuale.Personajele-eroine poartă în fiinţa lor destine rare, încărcate de mister şi de mesaj, captivante. Sunt femei complexe, curajoase pentru rigorile impuse atunci de societate, rebele, fremătând către sclipire în spirit, chiar dacă uneori cochete şi frivole în exterior. Depinde de receptor sau, cum spunea George Călinescu: „În aşa oglindă, aşa portret”.
Cella Serghi ramâne un reper al adolescentei mele.
http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/mirona-iubita-patimasa-citita-513801.html
Descoperă mai multe la La mine în suflet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
La mine în suflet 