Divort…

Prietenul meu cel mai bun divorțează…Omul încrezător si spiritual care era a devenit azi o zbatere nesfârșita…Se simte umilit, trădat, mințit, manipulat, devastat…Realizează scenarii grotești, se gândește la modalități de răzbunare, retrăiește trecutul, asa cum îl percepe acum, cu o intensitate maxima. Fiecare moment în care au fost în dezacord este acum disecat pentru a scoate în evidenta greșelile ei. Mai are importanta cine a greșit mai mult? Vorbește întruna si ori de câte ori vreau sa-i spun ceva, se apara de parca se simte mereu amenințat, pus la zid, judecat. Tipa, înjura, trece de la una la alta, se încurca în întrebări fara răspuns, iar eu îl ascult ore în sir, încercând sa-mi păstrez calmul. Îl înțeleg… Cândva, am trecut si eu prin astfel de chinuri, iar el m-a ascultat încercând sa-si păstreze calmul… Ani la rând l-am întrebat: „Tie ti-e bine?” „Da, mi-e bine” îmi răspundea si ma durea ca-mi ascundea adevarul. Azi am înțeles ca de fapt lui îsi ascundea adevarul, ca-i era greu sa-si recunoască eșecul si i-am spus: „Esti conștient ca pentru prima data în viata ta, se face lumina, ca abia acum vezi realitatea?” Uneori transformam căsnicia într-un câmp de bătălie iar cel care pierde accepta cu greu înfrângerea…