Cerșetorul…

Îl vedeam zilnic, în drumul meu spre casa, stând la aceeași intersecție. Nu spunea nimic. Nu avea nici o plăcuța legata de gât pe care sa scrie vreun mesaj care inspira mila, nu-i lipsea nici o mâna, nici un picior, nu plângea, nu cânta, nu dansa…Avea doar câțiva bănuți  la picioarele sale, pe care unii trecători, îi aruncau în graba mănați de iluzia unei fapte bune și a unor păcate iertate.

El privea tăcut oamenii, iar chipul sau era imobil. Nici măcar nu știam dacă poate auzi, vorbi…O vreme nici nu l-am observat; făcea parte din peisaj. Apoi într-o zi privirea mea s-a întâlnit cu a lui si de atunci n-am mai putut sa-l ignor. Pe cât de inexpresiv îi era chipul, pe atât de expresivi îi erau ochii. Un întreg amalgam de emoții se citea în ei. O viata…Care îi era oare povestea? De multe ori am simțit impulsul de a ma opri și de ai vorbi dar îmi era teama de reacția sa. Au trecut zile, săptămâni…El era tot acolo. cu același chip inexpresiv. Dar eu aruncasem o privire în suflet…Curiozitatea mea nu a mai rezistat mult. M-am oprit în fata lui si l-am întrebat dacă I-as putea oferi ceva: o cafea, un ceai, o băutură, poate ceva de mâncare, si i-am arătat cu degetul barul din fata. Pe moment nu mi-a răspuns dar un zâmbet ironic i-a apărut pe chip.

-Ai curaj sa intri alături de mine într-un bar? m-a întrebat într-un târziu.

-Am, i-am răspuns. As vrea sa te cunosc

-De ce?

-Nu știu…Poate pur si simplu vreau sa înțeleg de ce ești  azi si-n toate zilele, aici.

-E un loc pe care l-am ales ca sa pot vedea oamenii ce vin din toate direcțiile. Când te afli la o intersecție de drumuri ai mai multe șanse sa alegi ceva…chiar dacă alegerile sunt de cele mai multe ori dificile.

-Dar de ce?

-Uneori nu știm de ce se întâmpla anumite lucruri. Nici măcar nu suntem conștienți ca toate au un „de ce”. O cauza si un efect. Nu ne punem întrebări, nu analizam, nu cautam soluții…Luam ceea ce ni se da si atât. Dar eu am ales sa fiu liber.

-Nu ești. Depinzi de bănuțul pe care-l primești.

-Întotdeauna exista un suflet bun care ma ajuta sa-mi cumpăr o pâine.”Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”  Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” spune Isus.

-Si ce s-ar întâmpla dacă majoritatea oamenilor ar cerși?

-Dar ce s-ar întâmpla dacă fiecare s-ar mulțumi cu pâinea pe care o are pe masa, dacă nu ar râvni, dacă nu si-ar însuși ceea ce nu-i aparține, dacă nu am fi atât de mândri, de orgolioși???

-Am trai într-o lume perfecta.

-Exact.

-Tu vrei sa fii un exemplu?

-Eu vreau sa fiu liber…

-Descrie-mi libertatea ta!

-Eu nu depind decât de voia lui Dumnezeu.Nu sunt sclavul nimănui: nici al banului, nici al muncii, nici al vreunei iubiri neîmplinite, nici al dorinței de a da ordine si de a poseda, nici al modei sau al ultimelor tendințe în tehnologie. Voi trăiți mereu cu teama de a nu pierde ceva si cu dorința nestăpânita de a avea ceea ce are celalalt. Voi trăiți într-o lume în care unii, (putini), stabilesc norme si ceilalți le urmează comentând si revoltându-se uneori, crezând astfel ca sunt liberi. E o iluzie… Libertatea este posibilitatea de a alege fără a fi condiționat de nimic altceva decât de propria dorință. Crezi ca sunt sărac? Săraci sunteți voi. Vad asta pe fiecare chip care se apropie grăbit de mine. Vad crisparea, îngrijorarea, suferința, lipsa…Rareori vad un zâmbet. Eu nu alerg după nimic. Am timp sa fiu cu mine si cu Dumnezeu.

L-am privit în tăcere. N-am știut ce sa-i răspund. Știam ca într-un fel avea dreptate dar știam si ca viata ne-a fost data sa o experimentam si nu sa o trăim ca pe o permanenta introspecție. Fara acele crispări, dureri, temeri, lumea noastră interioara ar deveni cumplit de săraca si n-am mai avea ce explora în momentele de singurătate.

Ne-am despărțit promițându-i ca ma voi mai opri din când în când sa vorbim. Timpul a demonstrat ca si el depindea de ceva: de opririle mele…