Un film…o carte.

O carte este de cele mai multe ori o fereastra deschisa către o alta lume pe care nu o cunoaștem. Citind, putem descoperi ca în timp ce noi alergăm dintr-o parte-n alta cu gândul la problemele cotidiene, în alt colț al lumii exista persoane care trăiesc la limita, înfometați, îngroziți, obișnuiți să-și ascundă gândurile, ideile, purtând aproape în permanență o masca si cel mai dureros, considerând că acesta este „normalul”. Asta mă duce cu gândul la abația Theleme a lui Rabelais, un centru de promovare a  unei existenţe independenta de religie şi reguli,  ce se ghidează în schimb după legea liberului arbitru şi a plăcerii individului, un soi de antimãnãstire în care nu mai sunt valabile niciun fel de norme morale. Astăzi, cei din interior sunt privilegiații (atât ca individ cât si ca națiune) si aceștia nu vad dincolo de ziduri pentru ca nu vor, pentru ca tot ce-si doresc sunt banii si puterea, pentru ca sunt imuni la suferința si neputința celorlalți. Este mult mai ușor sa  „închizi ochii” si sa-ti trăiești propriile vise decât sa vezi realitatea dura a celor asupriți, sărăcia, sclavagismul (care încă exista), rasismul, durerea de a te simți inutil, opresiunea, deznădejdea…

Scriu toate acestea pentru ca de curând am văzut un film si am citit o carte având aceeași tema principala: comunismul si ororile sale. Filmul se numește Viețile altora (original în germană:Das Leben der Anderen, în engleză The Lives of Others) si a obținut  un premiul Oscar, o nominalizare Globul de Aur, alte 3 premii şi 3 nominalizări Academia Europeană de Film. Acțiunea  se petrece cu câțiva ani înainte  de căderea zidului Berlinului, când mașinăria de urmărire a activităților private ale cetățeanului funcționa perfect. Un ofițer de securitate est-german primește misiunea de a spiona un dramaturg bănuit de planuri subversive la adresa regimului comunist dar urmărind pas cu pas ceea ce se întâmpla în viata acestuia, înțelege ca sistemul din care face parte este departe de a fi corect. Filmul m-a făcut să cred ca nu orânduirea în care trăim este vinovată, ci noi oamenii, care având pârghiile necesare si motivația indusa, suntem dispuși sa ne facem atât de mult rău unii altora. Pentru bani, pentru putere, pentru a ne salva spatele…În fond comunismul este exact așa cum îl descrie Bentham , o structura ierarhică de supraveghere si control în care cu cât se urca mai sus cu atât apar mai multe privilegii si mai multă putere, până în fruntea piramidei unde stau cei care conduc. Comunismul transforma oamenii în complici ai unui sistem brutal, implicând pe fiecare în parte de la cel mai mare la cel mai mic pe scara ierarhică. Oamenii normali se transforma astfel în urmăritori, trădători, hoți ce profita de teama impusa de putere pentru a obține beneficii sau pentru a supraviețui.