Cândva, cu ani în urmă când am fost la un pas de a mă pierde în întunericul dens al dezamăgirilor, de a mă rătăci printre gânduri confuze și tristeți nelimitate, a existat cineva care a avut curiozitatea și bunăvoința de a mă întreba: „Ce se întâmpla cu tine?” Apoi, fără sa aștepte un răspuns, fără sa ma iscodească și fără sa mă judece, s-a oferit sa mă ajute…
Acea întrebare…doar acea întrebare, m-a făcut sa înțeleg ca trebuie sa găsesc în mine forța de a lupta si de a face o schimbare majoră în viața mea. Am luat-o de la capăt si a fost bine…
Îi doresc acelei persoane ca-n momentele cele mai grele sa întâlnească pe cineva care sa aibă curiozitatea de a o întreba: „Ce se întâmpla cu tine?”
Sa încercăm sa-i vedem pe ceilalți cu ochii inimii si sa învățam sa ascultăm glasul tăcut al unei dureri. Doar asa vom ști sa ajutam și sa dăruim…
Descoperă mai multe la La mine în suflet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
La mine în suflet 
Eu sunt obișnuit să disimulez mult… Nu-mi place să am o rană la vedere. Dar cu toate acestea când mi s-a pus întrebarea „Ce se întâmplă cu tine?” am fost teribil de emoționat. Până la lacrimi… A venit din partea unor oameni de aici de pe blog, dar care mi-au scris în privat. Le mulțumesc și pe această cale, fiindcă dacă vor citi acum, vor afla că antenele sensibilității lor detectaseră bine ceva, deși bineînțeles că nu am recunoscut. Nu vorbesc despre rău decât la timpul trecut, după ce îl depășesc.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nici eu „nu-mi las rănile la vedere”. Nici macar familia nu știa ce se întâmpla cu mine chiar daca mama, ca orice mama, intuia ceva. Si pe mine m-a impresionat acea întrebare pentru ca venea de la cineva cu care ma vedeam zi de zi la servici dar fara a avea o relație apropiata. M-a impresionat dar m-a si durut în același timp pentru ca întrebarea venea de la un străin si nu de la cel de lângă mine. Cred ca am fi surprinși daca am ști cum ne vad cu adevarat unii oameni…
ApreciazăApreciază