Ca o concluzie…

Am pierdut ani din viata până când am înțeles ca suferința te conduce pe un drum ce se termina într-o fundătura si ca o data ce ai pornit pe el nu te poți abate pentru ca nu exista cărări care sa ducă în alta parte. Te afunzi într-un întuneric tot mai dens si nu exista nicio mâna salvatoare. Tu ești singurul care trebuie sa găsești în tine suficienta forța sa te întorci si sa cauți o alta cale…

Am pierdut ani viata până când am înțeles ca orice gest pe care-l faci, orice act de răutate sau de bunăvoința,  ție ti le  faci…Ca nu exista răsplata pe care sa o aștepți, exista doar experiențe pe care le trăiești…Ca acceptând imperfecțiunea ta accepți si defectele celorlalți…Ca mulțumind pentru zilele senine, îti mulțumești tie pentru felul în care știi sa trăiești, pentru felul cum știi sa accepți tot ceea ce vine…

Când cobori atât de jos încât aproape ca atingi fundul prăpastiei nu poți sa nu prețuiești fiecare colt de stânca de care te poți agață ca sa ieși iar la lumina si chiar daca-n lumina nu ești decât tu, tot trebuie sa fii recunoscător.

Descoperă mai multe la La mine în suflet

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

8 comentarii la „Ca o concluzie…”

  2. Textul tău e ca o rugă-răspuns pentru întrebările mele. Și în acord cu propriile constatări.
    Mulțumesc pentru bucata aceasta de viață- îți doresc din suflet numai bine! ❤️

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.