N-am mai fost la mormântul tau măicuța. Obișnuita cu absenta ta ani la rând, cred ca nici acum nu am certitudinea ca te-am pierdut definitiv ci senzația ca încă exiști, acolo în casuta noastră de pe malul Prutului si ca ma aștepți pe scăunelul din fata bucătăriei de vara cu Fetita (cățelușa noastră) odihnindu-se la picioarele tale.
Te vad într-o filmare postata de fiul dascălului pe Facebook, stând cu evlavie în fata icoanei Maicii Domnului în biserica care-ti era atât de draga. Ochii mi se inunda de lacrimi si sufletul mi se umple de dor dar si de duioșie caci ultima percepție pe care o am în ce te privește, nu e despre tine ca mama ci despre tine ca si o copila nevinovata care în mod paradoxal ducea pe umeri povara unei vieti.
N-am mai fost la mormântul tau de când ai plecat. Nu pentru ca nu am vrut ci pentru ca sunt prea departe dar si pentru ca mi-e teama de durerea pe care ar putea sa mi-o provoace casa copilăriei fara tine, fara mirosul tau. La ce bun vizita la un morman de pământ? Oricum sufletul tau nu mai este acolo.
Sunt persoane care au si amintiri mai puțin plăcute despre familia lor. Eu nu-mi amintesc decât clipele de fericire, toate „darurile” pe care mi le-ați dat, conștient sau nu, ca părinți.
M-as bucura nespus daca as ști ca si copilul meu ar rămâne cu aceleași amintiri despre noi.
Descoperă mai multe la La mine în suflet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
La mine în suflet 