Gând de Duminica…

Firea omului a ramas neschimbata de secole. Suntem superficiali, ușor de manipulat, egoisti, invidiosi…

Trei evenimente din ultimele zile ale Mântuitorului ne arata ca omul îsi poate schimba atitudinea de la o clipa la alta fara sa gândească prea mult:

– învierea lui Lazar care a însemnat condamnarea Sa la moarte – Ioan 11, 47: “Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?“ si Ioan 11:53: “Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă“

– intrarea triumfala în Ierusalim, tot ca urmare a învierii lui Lazar. Unii veneau sa vada cu ochii lor minunea ca sa poată crede dar putini erau cei care-l vedeau pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu. Alții nădăjduiau ca le poate fi împărat ca sa-i elibereze de romani, si ca sa-i hrănească asa cum a făcut când erau în pustie si alții, destul de multi, erau indecisi, erau cei care într-o noapte deveneau din adulatori, acuzatori, cei care în acea zi strigau „Osana” si peste câteva zile „Răstignește-l!”

-condamnarea si răstignirea Mântuitorului. Nu I-au dat nicio sansa, nu L-au iertat, nu L-au ajutat, nu au mai crezut nicio clipa ca El putea fi împăratul si nici nu a mai contat minunea pe care au văzut-o cu ochii lor.

Ciudata fire avem! Pe cel care-i hrănește pe cei săraci, care vindeca, care ne învață sa iubim, sa fim iertători, îl vrem mort iar pe cel viclean, avar, nemilos, mincinos îl ridicam pe un piedestal sau pe cel pe care-l respectam astăzi, mâine îl scuipam. Nu s-a întâmplat asa de nenumărate ori de-a lungul istoriei? Suntem astăzi diferiți?

Si ca tema de meditație va las o poezie scrisa de Paul Sterian, poet, sociolog, consilier economic, diplomat, care a fost arestat la sfârșitul anului 1950 si închis la Aiud până în 1960, când a fost amnistiat. Motivul arestării se pare ca a fost apartenenta sa la grupul de rugăciune ortodoxa „Rugul aprins”.

“Jalea măgarului“:
“Vai, de ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus
Că pe spatele meu adineaori călărea chiar Iisus?!
Aș fi mers mai țanțos, ridicând copita-n sus
Și ce lin, fără să sar, L-aș fi dus!
De unde era eu să știu
Că port în spate un asemenea Fiu?
Tare m-am mirat văzând haine-ntinse să le trec,
Bănuiam că-s pentru mine, pentru falnice urechi!
Vai mie, nemernic ce-am fost și sec!
Fala mă făcu să nu simt coapsele Cui mă petrec.
Ah, de ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus
Că purtai sfânta povară, adineaori pe Iisus?
Cât de lin și ușurel, fără salturi, L-aș fi dus!“

Celor cu nume de floare, chiar daca ziua a trecut, le doresc viată lunga, cu sănătate si multe bucurii, cu pace în suflete si dorințe împlinite. Un sincer „La multi ani!”