Ziua dorului

Asa cum am mai scris aici https://lamineinsuflet.wordpress.com/2020/05/14/dorul-2/, Ziua dorului s-a sărbătorit pentru prima oara în România la data de 13 mai 2013.

Dorul, un cuvânt intraductibil, pentru ca în alte limbi este asociat cu lipsa si este exprimat printr-un verb însă pentru noi românii este mai mult decât o lipsa, este un amalgam de emoții, de sentimente de tristețe si de melancolie, o suferința care se atenuează doar în momentul în care într-un anume fel putem contacta cu ceea ce ne dorim atât de mult sa revedem. De altfel, alături de alte doua cuvinte, doina (acesta tot intraductibil) si colind, cuvântul dor ne reprezintă tradițiile în patrimoniul UNESCO.

Exista mai multe feluri de dor: cel determinat de atașamentul fata de cineva sau fata de ceva, dorul din iubire, dorul de părinți, de frati si surori, dorul de tara…Atâtea doruri care dor si pe toate le trăiesc aici pe pământul acesta care nu-mi aparține…În plus, parca mi-e dor de un pic de umanitate, de un pic de respect, de un pic de moralitate, de un pic de smerenie, de oameni frumoși si valorosi. Parca mi-e dor si de un pic de copilărie, si de un pic de tinerețe si de prima iubire. Nu toate dorurile mele se pot atenua. Unele vor rămâne lipite de suflet ca sa doară până la sfârșit.

Va las mai jos o poezie care mi-a plăcut mult, a unei scriitoare ce se numește Alexandra Mihalache

„Aş vrea să definesc cuvântul dor,
Dar ce cuvânt putea-va să exprime
Această taină, simplu şi uşor,
Când ea e cea mai mare profunzime?

Am apelat la mare şi la cer,
Am apelat la om şi anotimpuri,
Să desluşesc mai marele mister
În care inima vorbeşte peste timpuri.

Nici primăvara nu a mai venit,
A încercat şi ea să-l definească,
Dar de atâta dor s-a-mbolnăvit
Şi s-a retras în lacrima cerească.

Iar vara a trimis un asfinţit
În care însăşi focurile toate
Au scris pe cer şi-apoi au consfinţit
Că dorul este doar eternitate.

Şi s-a făcut doar toamnă pe pământ
Şi frunza lăcrimând în veşnicie
Mărturisi că dorul este sfânt,
Nici ploile nu ştiu să îl descrie.

Şi, deodată, ninge ca prin vis
Şi cerul despre viaţă povesteşte
Şi-n puritatea albului s-a scris
Că omu-i doar un dor ce nu sfârşeşte.” –