Dragă mamă,

A trecut timp dar eu încă îți mai scriu scrisori cu gândul că vor ajunge la tine. Știu că nu-mi poți răspunde (sau poate o faci în felul tău) dar simt nevoia să-ți vorbesc despre noi, despre toate câte s-au schimbat de când ai plecat.

Ți-a crescut nepotul și mă surprinde uneori amintindu-mi de tine ceea ce înseamnă că zilele acelea puține dintr-un an când îți era aproape, au contat pentru el. Acum e om mare: nu-mi mai ia șuvița de păr să o învârtă pe deget, nu mi se mai cuibărește în brațe de câte ori mă vede așezată, nu mă mai urmărește peste tot. Acum vorbim de la egal la egal. Îmi mărturisește toate descoperirile pe care le face despre lume, despre viață, iubește și este iubit.

Sora cea mai mare e acum o batrânică simpatică dar încă plină de energie. Vine destul de des la mine când primăvara își face apariția, ca să se bucure de soare, să mai planteze un pom sau o floare, să taie o creangă sau pur și simplu să stea în gradină. Știi și tu căt de mult iubește natura. Acum, ea îți ține locul cumva. Facem împreună ceea ce aș fi vrut să fac cu tine: gătim, povestim ore întregi, ne bem cafeaua împreună dis de dimineață, ne amintim de copilărie și ne cuprinde dorul.

Cealaltă soră, a revenit de tot în țară ca și mine. Ei îi place mai mult la oraș dar harnică cum o știi, și ea grădinărește, curătă, adună, nu stă în loc de dimineață pănă seara. La fel de pedantă a rămas ca în tinerețe. Elegantă și aranjată mereu, ea este doamna familiei noastre.

Cea de-a treia ți-a luat urma de puțin timp. Nu știu dacă v-ați întălnit încă, dacă ți-a povestit toate prin căte a trecut. Grei, triști și singuri i-au fost ultimii ani. Poate că și tu știi, poate că tu ai chemat-o ca să-i curmi suferința. Nu eram aproape una de alta dar vorbeam mult la telefon. De fapt eu ascultam și ea vorbea. Îi simt lipsa. O altă bucată din sufletul meu luată și dusă undeva departe. Acum că ea nu mai este, casa părintească a rămas pustie, așa cum tu nu ți-ai dorit dar din păcate, nu avem soluție. Am lăsat pe cineva să lucreze gradina și să îngrijească în schimb curtea, să nu crească buruienile și salcâmii. Stiu că asta te-ar necăji și mai mult și cu siguranță ne-ai certa.

Nici lumea nu mai este așa cum o știai tu….În zi de azi, ne este greu să îmbratisăm, să stergem lacrimi, să ascultăm, să mai stăm la povești cum stăteați voi altădată. Și de cănd ai plecat au venit peste noi boli, războaie, cataclisme naturale. Trăim cu frici, cu angoase, cu agresivitate, cu depresii și cu fiecare zi care trece ne pierdem tot mai mult drepturi, libertăți dar continuăm să ne spunem cu inconștiență că ne e bine. E ca și cum gândul tău la zilele de pe urmă ar deveni o realitate.

 Si eu? Mie mi se albesc tâmplele și mi se liniștesc găndurile pentru că, acum accept totul cu resemnare. Am învătat că viața își are cursul ei și că de la un timp nu-ți mai dă șansa de a face alegeri importante. Am ales cândva un drum pe care trebuie să-l duc până la capăt. Asta nu înseamnă că nu mai am dorințe și vise de împlinit dar sunt mai puțin mărețe și mult mai domestice.

Acum te las cu bine dar îți promit că voi reveni cu noutăți.

Te iubesc, mamă!