Gând de Duminică

„Arată-mi calea pe care voi merge! Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii!” (Psalmi CXLII, 8-10).

În fiecare zi ridicăm un zid între noi și Dumnezeu prin gândurile, cuvintele faptele noastre și în fiecare zi încălcăm prima poruncă, „ să-L iubim pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea (Deuteronom 6, 5)”, căci iubim cu mult mai mult cele lumești decât pe Dumnezeu Tatăl. Dar cum altfel am putea ajunge la mântuire dacă nu prin această confruntare permanentă dintre ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim? Sufletul întotdeauna rătăcește pe cărări întortocheate printre lumini și umbre, se lasă dominat de pasiuni, experimentează starea de bine și starea de rău. Chiar dacă-i este greu să se elibereze de toate patimile, cel mai important este să nu le lase să facă rădăcini adânci, să se descătușeze de rău prin rugăciune, prin spovedanie, prin pocăință. Dar chiar după conștientizarea și recunoașterea greșelilor, păcatul nu dispare. El rămâne să ne amintească în fiecare clipă că trebuie să creștem tot mai mult în credință așa cum a crescut și Maria Egipteanca, acolo în pustie unde ani la rând s-a luptat neîncetat cu „poftele cele nebuneşti”, prin postire și nevoință.