Scrisorile Anei I – Unui prieten

Ani la rând ai fost doar la un pas de mine si niciodată n-am spus mai mult decât trebuia. Dar azi am curaj, pentru că s-a făcut târziu în noi și a sosit clipa în care nu mai avem frici și toate pot fi spuse.

Am uitat definitiv aproape tot, din perioada aceea, cu excepția ta…Tu vii dintr-n ungher al sufletului, de undeva de dincolo de vreme, din ceea ce am învățat de la viată, din acea nebănuită si neînțeleasă contopire a doua gânduri care se știu parca de o veșnicie.

Eu afirm ca te cunosc.  Tu, spui ca nu îndeajuns dar te-am văzut în aproape toate ipostazele…Știu cum râdeai din orice si cum lăsai copilul din tine să se manifeste uneori, cum deveneai adesea ironic, aproape cinic biciuind prin cuvinte toate orgoliile celor din jur , știu cum  flirtai si „tehnicile” pe care le foloseai (- nu știu dacă mai sunt valabile) ca să cucerești o femeie, cum luptai cu toată forța pentru o idee, un principiu. Era o lupta agresiva pe care o duceai parcă dintotdeauna cu viata. Nu știai ce înseamna diplomația si părea că nici nu înțelegi cât de mult pot răni cuvintele pentru că aruncai cu ele în oameni si provocai durere. Poate de aceea ai devenit greu de suportat pentru unii de-a lungul timpului si chiar dacă afirmai că nu-ti pasă, știu că în adâncul sufletului sufereai, că de fapt căutai mereu aprobarea, recunoașterea, iubirea adevărata…Eu am văzut si cealaltă față a ta si pot spune că în ceea ce te privește am intuit lucruri  de care poate nici chiar tu nu erai conștient…Știu cât de sensibil si cât de ușor de rănit erai, știu cât de loial puteai fi si cât de mult erai dispus să dăruiești atunci când te atașai de cineva, știu că cel mai mult urai trădarea, nedreptatea, neasumarea responsabilității si poate de aceea te ascundeai în spatele ironiilor, poate de aceea atacai primul.

Pentru cei mai mulți din jurul tău, erai o pacoste dar până la urmă nu contează părerea lor ci  ceea ce ai lăsat în urmă: atâtea vieți și suflete salvate.  Ai fost un doctor bun, chiar foarte bun, deși uneori destul de aspru cu cei care nu respectau indicațiile, care nu aveau principii sănătoase și care nu dădeau dovadă de bun simț.

Apoi, au existat mereu, acele femei care-ți duceau dorul și oftau pe la colțuri.

Nefiind frumos, aveai un șarm care atrăgea, o energie debordantă și o minte ascuțită. Femeile din preajma ta trebuiau să fie mereu atente ca să-ți poată contracara ”săgețile” usturătoare. Le plăcea acea stare permanentă de veghe cu simțurile ascuțite și probabil, faptul că erai altceva, altfel decât majoritatea.

Te-am văzut trăind iubiri fulgerătoare si aventuri care au lăsat urme în sufletele tinere și îndrăgostite. Apoi, te-am văzut trăind o iubire care a fost distrugătoare pentru tine, care te-a transformat atât de mult încât ai început sa te confunzi cu scutul sub care te ascundeai. Atunci ai început să mă dezamăgești,  pentru ca în anumite momente am văzut slăbiciune, răutate, un orgoliu exacerbat, o ușoară nebunie, dorința nestăpânită, desconsiderare fata de tot si de toate…O dragoste chinuita, agresivă, posesivă… Nu te mai cunoșteam, nu te mai înțelegeam dar încă te apăram… În fata ei…În fata lumii…

Acum ai ajuns un bătrânel care nu-și recunoaște vârsta, cu aceeași ținută sportivă dintotdeauna (nu te-am văzut niciodată purtând un costum), călătorind prin viață și prin lume, la braț cu o femeie ce ți-ar putea fi fiică dar nu contează asta. Important e că pari liniștit, ”așezat” chiar, (ceva total neobișnuit la tine) și contrar așteptărilor tuturor, ai o relație care durează și asta e important, pentru că a sosit timpul ca cineva să aibă grijă de tine. Sper să-ți fie bine!