Istoria TVA-ului

Franța anului 1954 cu o economie care încerca să se refacă după război. Un înalt funcționar public și economist, director adjunct în cadrul Direcției Generale a Impozitelor, un om cu mintea ageră și dedicat ordinii fiscale, se tot gândea cum să găsească o soluție la o problemă care-l frământa de ceva timp: cum să aducă bani în „buzunarul” statului din cel al consumatorului. Și într-o zi, pe când își beia cafeaua pe o stradă din cartierul Montparnasse plin de lume și de negustori, a declarat victorios „Iată, am găsit-o! O taxă care se poate aplica și bogaților și săracilor, o taxă care se poate aplica la orice (chiar și pe aerul inspirat) fără a putea fi evitată pe care o voi numi TVA -taxa pe valoare adăugată”. Așa a apărut taxa care se aplică la fiecare pas: la producție, distribuție și vânzare, plătită de consumator, adică de omul simplu. Tu produci, statul îți ia o parte, vinzi statul îți mai ia o parte, cumperi statul îți ia și ție o parte.

Probabil, mulți l-au privit cu scepticism la început gândind că e un alt nebun care crede că a făcut descoperirea secolului dar în realitate, chiar așa a fost căci de atunci, taxa lui Maurice Lauré (despre el e vorba), s-a răspândit în mai multe țări devenind una dintre cele mai importante surse de venit bugetar la nivel global. UE de exemplu a adoptat TVA-ul ca sistem standard de impozitare a consumului. Care a fost inovația? Taxa nu se aplică pe întreaga valoare a produsului ci pe fiecare etapă și astfel statul are posibilitatea de a colecta bani de mai multe ori pe același produs.