Uneori

Uneori suntem incapabili să vedem ceea ce Dumnezeu ne arată cu generozitate, incapabili să privim prea aproape. Trăim cu senzația ca doar scrutând orizontul vom afla ceea ce căutăm de o veșnicie…

Până când, nu mai căutăm ci acceptăm și înțelegem că există un motiv pentru care suntem aici si pentru care trăim într-un anume fel. Dar până la această acceptare, ce cale lungă!

Uneori, emoțiile sunt zbaterile disperate de aripi ale unei păsări care nu mai reușește să se înalțe…

Uneori alegem tăcerea pentru că pare a fi singurul răspuns inteligent, chiar dacă în noi cresc cuvintele și caută motive să fie spuse.

Și nu doar uneori ci întotdeauna căutăm afecțiune dar atunci când o găsim o respingem de teamă că ar putea falsă. Căutăm înțelegere dar nu avem încredere în cei care ne-o arată, căutăm apropiere dar ridicăm ziduri în jurul inimii ca să ne protejăm, căutăm sinceritate dar punem la îndoială adevărul celui care are curajul să-l spună pentru că ne doare. Și cel mai mare paradox al sufletului este că vrem să fim văzuți dar ne ascundem când cineva încearcă să ne descopere profunzimile. Și totuși, cu toată toată frica, cu toată neîncrederea, cu toate îndoielile, continuăm să căutăm afecțiunea, să o așteptăm.