Astăzi

Nimic nu valorează mai mult decât ziua de astăzi, un azi trăit cu toate simțurile treze , un azi în care să-ți permiți să spui tot ce simți pentru că e foarte greu să ții în inimă cuvinte pe care din diferite motive, nu le poți pronunța. Un azi în care să-ți păzești sufletul de ură și mintea de îngrijorări, în care să trăiești simplu, cu sinceritate și nu ros de invidie, de orgolii nejustificate sau de dorințe materiale greu de împlinit.

Să trăim ziua de azi cu calm și înțelepciune, îmbrățișându-i pe cei dragi, zâmbindu-le cunoscuților și necunoscuților, ascultând cu răbdare poveștile pe care unii ți le spun.

Și pentru că într-o zi ca cea de astăzi, acum 276 de ani în urmă, s-a născut una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale, ilustrul gânditor și poet Johann Wolfgang von Goethe, să ne amintim câteva versuri ale sale care ne pot fi lecție:

„Cinci lucruri n-aduc alte cinci mai bune;

Urechea deschide-ți la ce-ți voi spune:

Nu nasc prietenii unde-i trufie;

Cei josnici sunt sortiți mârlani să fie;

Măreț n-ajunge nici un ticălos;

Cu slăbiciuni pizmașu-i nemilos;

Se vrea-n zadar crezut un mincinos;

Învață aste lucruri de folos.”


Descoperă mai multe la La mine în suflet

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

5 comentarii la „Astăzi”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.