De iarnă

„Câte lecții de credință și frumusețe am pierde, dacă nu ar exista iarna în anul nostru”, spunea Thomas Wentworth. Este un adevăr valabil pentru perioada în care trăiau bunicii, poate și părinții noștri. Pe atunci, oamenii se adunau în jurul sobei: bătrânii citeau biblia, tații își aminteau de război, copiii citeau povești iar femeile torceau lâna si țeseau covoare. În nopțile lungi , se cântau romanțe și se făceau planuri pentru primăvară care urma să vină.

Iarna era anotimpul întâlnirii sufletelor, al apropierii, al sporovăielilor neîncetate și al rugăciunilor spuse la lumina palidă a lumânărilor. Era timpul când totul se petrecea acolo, în cercul restrâns al familiei și al vecinilor. Oamenii își deschideau sufletele unii altora fără ipocrizie pentru că întotdeauna găseau o vorbă bună, un sfat prețios sau un sprijin.

Astăzi, iarna ne găsește izolați în casele noastre cu etaj, fiecare uitând-se în propriul ecran. Mulțimi de lumini sclipesc la geamuri dar străzile sunt pustii și lipsesc cu desăvârșire cărările către vecini. Nu doar porțile curților sunt încuiate ci și cele ale sufletelor…

Zăpada din aceste zile mi-a amintit de căldura trecutului și mi-a arătat răceala prezentului.