Autor: Magda Magdi

Nu am nimic cu ei, sunt oameni ca si noi. Merita sa traiască decent, în pace, sa aibă vise si posibilitate de ale împlini. Dar da, am ceva cu extremismul lor, cu modul lor de viata, cu felul cum înțeleg familia si relațiile dintre ei. Daca cei din lumea lor nu-i primesc spunând ca sunt diferiți, de ce trebuie sa-i primim noi? Sau nu am putea primi doar femeile si copii   iar bărbații sa stea si sa lupte pentru drepturile lor, pentru pământul lor? Nu asa ar fi normal? Ei nu au respect pentru nevestele si fiicele lor: le mutilează sau chiar le omoară dacă se dovedește ca si-au dezonorat soțul sau ca-si permit sa adopte o alta credință. De ce ar avea pentru noi, care suntem „occidentalii cei păcătoși” ?

Exista voluntari care ajuta la construirea adăposturilor pentru refugiați??? Nu pot sa cred…Câți voluntari au participat la reconstruirea unor case pentru familiile de români care din varii motive, (nu ma refer la lene si băutura) s-au văzut fără un acoperiș deasupra capului??? Acești voluntari sunt conștienți ca asa zișii refugiați, după un timp, vor trebui întreținuți de cei care muncesc (banii europeni nu vor veni la nesfârșit) ?

Si ca sa merg si mai departe, cu câteva luni în urma, mai exact prin ianuarie, toată Europa era oripilata de atacul terorist din Franța  internetul fiind plin de mesaje precum ” Eu sunt Charlie!!” Omorați pentru ca si-au permis sa fie sarcastici…Oare nu e prea mult??? Acum aceeași Europa îi primește cu bratele deschise…

Ia sa vedem câte alte atacuri au fost până acum:

Cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria omenirii

http://www.agerpres.ro/externe/2015/01/07/cele-mai-grave-atentate-teroriste-din-europa-incepand-din-1995-cronologie–17-54-30

Peste câteva zile vei începe adevăratul drum al vieții. Știu ca încă nu poți fi conștient de ceea ce urmează dar mi-as dori sa faci acești primi pași cu încredere și speranță.
M-am străduit până acum sa te învăț cum sa deosebești binele de rău, sa iubești fiecare vietate, sa nu te împiedici de diferențe, sa respecți credințele și apartenențele celor din jur, sa accepți ca fiecare are nevoie de libertatea de a alege, dar mi-e teama ca nu te-am pregătit suficient pentru dezamăgirile ce ar putea sa apară, pentru regretele pe care s-ar putea sa le ai. Obstacolele le vei trece pentru ca toți reușim într-un târziu sa le trecem însa dezamăgirile sunt dureroase și lasă răni ce se vindeca greu.
Daca te-as putea face sa înțelegi ca poți iubi oamenii asa cum sunt fără a încerca sa-i schimbi sau sa-i încadrezi în niște șabloane, ca poți dărui fără sa aștepți și sa ceri nimic în schimb (sa-ti fie asta un mod de viata), atunci probabil nu ai cunoaște sensul cuvântului dezamăgire, dar e ceva ce din păcate se învață doar cu trecerea timpului sau nu se învață deloc.
Nu-ti voi cere niciodată sa realizezi ceea ce eu nu am fost capabila sa realizez  ci doar sa-ti urmezi visele, sa crezi în ele si sa le împlinești. Nu-ti voi cere niciodată sa-mi urmezi principiile si modul de viata ci doar sa-ti construiești propriul sistem de valori si sa fii conștient ca fiecare decizie pe care o vei lua va fi urmata de consecințe, bune sau rele.
Nu-ti voi cere niciodată sa-mi asculți orbește sfaturile ci doar sa le analizezi si sa-ți asculți sufletul, pentru ca sufletul nu te minte niciodată. Viata nu trebuie sa o trăiești ca pe o teorema ci ca pe o poveste.
Recunosc ca mi-e teama când ma gândesc la ce ti-ar putea oferi viitorul pentru ca din păcate trăim într-o lume în care nu mai suntem nici măcar stăpânii propriilor noastre gânduri, o lume în care stam si privim cu indiferenta cum minciuna, hoția, ura, lașitatea, etc. au ajuns la rang de virtuți. Ma consolez însa cu speranța ca generația ta, va fi capabila sa ajungă la un alt nivel de percepție a vieții, al Universului si va putea sa transforme haosul de acum în ceea ce-i cerem constant lui Dumnezeu – „precum în cer asa si pe pământ.”
Încă mai am timp sa ma bucur de tine, dar va veni o zi în care vei hotărî ca trebuie sa continui singur si atunci voi rămâne doar cu dorul, așteptarea si amintirile de acum…
Pentru ca exiști am sufletul plin de iluzii.
Te iubesc asa cum doar o mama își iubește copilul.

Daca nu încerci, nu vei ști niciodată cum ar putea sa se sfârșească…
Uneori chiar și furia îți da forța de a trai…
Oamenii  uita adesea tot ceea ce ai făcut pentru ei si isi amintesc mereu doar greșelile tale…
Exista lacrimi despre care nimeni nu știe si nu va ști nimeni niciodată….
Gesturile frumoase sunt acelea neașteptate care îți readuc zâmbetul pe buze atunci când ai mai multa nevoie…
Exista persoane care numai prin faptul ca exista iți pot face viata minunata…
Nu are importanta ceea ce gândesc alții despre tine, important este cum știi tu sa fii…
Valoarea unei persoane consta în capacitatea ei de a dărui și nu în cea de a primi….
EXISTA PERSOANE CARE TE ÎMBRĂȚIȘEAZĂ FĂRĂ SA TE ATINGĂ CHIAR ȘI DIN DEPĂRTARE PENTRU CA SUNT ÎN INIMA TA…
Lucrurile bune vin atunci când încetezi sa le mai cauți…
Nimic nu poate fi mai sincer ca o privire…Ochii știu sa spună ceea ce gura nu poate…

Am descoperit orizontul larg al unei noi vieți, al unui nou început? Nu. Sunt tot atât de crispata în neputința mea de  a ma detasa de toate ca si până acum. Sunt tot cea de ieri si de mâine, aceeași femeie care a învățat sa trăiască cu gândul în alta parte, cu dragostea păstrata ca o taina a sufletului ei.
Am vrut sa înalt slava iubirii…Am vrut, într-o clipa de inconștienta, sa o readuc în viata mea, uitând ca pentru mine nu poate fi decât o himera, ca pot doar sa o simt nu si sa o trăiesc. Dar m-am obișnuit cu asta. Am o lunga experiența în a-mi reprima sentimentele, în a le lasa sa se existe doar în imaginația mea.
Iubirea ne ridica si ne coboară, ne poate face sa simțim  ca plutim pe culmile cele mai înalte ale fericirii, ne da curaj si cutezanța. Iubirea ne face mai buni, mai iertători si poate uneori mai înțelepți. Iubirea adevărata nu așteaptă niciodată nimic în schimb. Înseamnă dăruire totala, uitare de sine.”Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândrește. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (13,4-8). Iubirea este dansul si cântecul neîntrerupt a  doua inimi, dar atunci când celălalt e prea departe cântecul se transforma într-un strigat de dor si o eterna chemare.
Pentru mine iubirea a fost si este interzisa, imposibila. Nu am voie sa o ating, sa o îmbrățișez…Nu am voie sa-i sărut tâmplele, buzele, ochii triști ce privesc în gol si chipul răvășit. Nu-mi este permis sa-i spun „Sunt aici, lângă tine. Acum visele noastre s-au împlinit.” Pot doar sa o iau cu mine în gând si acolo sa ma abandonez ei, dezbrăcata de toate convențiile banale ale acestei lumi. Acolo, în imaginația mea îi pot spune „Sa nu uiți ca dincolo de realitățile ce ne înconjoară eu îți aparțin ție si tu îmi aparții mie. Si daca de o veșnicie lumea aceasta se împarte la doi, noi suntem doi, o pereche perfecta.”

M-am reîntors…Cu mai puține întrebări si mai multe răspunsuri, cu mai puține nelămuriri si mai multe certitudini, cu mai puține regrete si poate…sper…mai multa înțelepciune. A mai ramas unul…Doar un regret…Poate vor trece iar ani pâna ce îl voi șterge definitiv sau poate se va amplifica si-l voi lua cu mine în eternitate. E greu de trăit cu el….

„Viața este un joc dur și halucinant, viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voință să ajungi în punctul cel mai înalt și să te simți nemulțumit.” – Paulo Coelho

De aceea trebuie sa ne bucuram de fiecare pas pe care-l facem. Sensul vietii este acela de a învata cine suntem, ce devenim, ce avem de daruit si mai ales de a învata sa traim iubirea…

Sânt indignata pentru ca taranului român i se interzice sa supravietuiasca, e condamnat la moarte si o data cu el si cei care traiesc la oras. Nu se mai pot bucura de pietele pline de culoare si verdeata, nu mai pot mânca sanatos…

La supermarket cu voi!!! La consumat E-uri!

Sânt indignata pentru muntii nostri deposedati de bagatiile lor, pentru nerusinarea cu care suntem furati, mintiti, vânduti…

Sânt indignata pentru „valorile” pe care le promovam si pentru felul în care-i judecam pe ceilalti. Nu mai avem nevoie de medici, profesori, ingineri, scriitori, actori…Cine sunt ei în comparatie cu noi?. Ne-am facut din calomnie un cult si asta e periculos. Distrugem vieti, cariere dintr-o intorsatura de condei…Dar nu ne pasa…

Sânt indignata pentru comentariile pe care le-am citit azi pe net (nu este prima oara) la adresa religiei, si mai ales a celor credinciosi. Eu stiu ca România a fost un popor religios care nu a renuntat la credinta sa nici când Ceausescu o interzicea si darâma biserici. Cine are interes ca oamenirea sa se departeze de Dumnezeu si de ce? Intrebari retorice…

Ma revolta cu adevarat înversunarea cu care unii, ce se mândresc ca sânt atei, adreseaza injurii si jigniri la adresa credinciosilor spunând ca-s ignoranti, usor de manipulat si inculti (eu sânt credincioasa si tin sa precizez ca am citit ceva carti la viata mea). Dragilor, cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu este libertatea de a alege. Eu nu am nimic cu voi, cei care ati ales ateismul dar cine va dreptul sa ne judecati pe noi, cei ce am ales crestinismul? Pâna la urma fiecare plateste pentru alegearea facuta…”Dacă mă încred în Dumnezeu şi El există, câştig infinit. Dacă mă încred în Dumnezeu şi El nu există, nu pierd nimic.” – Blaise Pascal

Cât despre faptul ca biblia ar fi un basm si ca e depasita.etc…nu pot spune decât ca este cât se poate de actuala si mereu va fi. E o carte care te învata sa traiesti frumos: sa iubesti neconditionat, sa daruiesti, sa fii iertator, sa crezi în puterea gândului (vezi gândirea pozitiva despre care scriu toti psihologii acum), sa respecti anumite norme care nu sânt altceva decât valorile morale ale unei societati sanatoase. Multi asociaza credinta cu teama. Teama de a nu pacatui si de a nu merge apoi, dupa judecata, în iad. De fapt, Dumnezeu nu judeca si nu pedepseste (altfel de ce ne-ar mai fi dat libertatea de a alege?).Dumnezeu este iubire. Despre iubire vorbeste mereu. Cei care ne judecam si ne pedepsim suntem noi însine, prin faptele noastre…Oricum , dragii mei atei înversunati, va invit sa cititi mai întâi aceasta carte si apoi sa o considerati un basm…

In fine, sânt indignata pentru indiferenta în care s-a scufundat acest popor, pentru tacerea si imobilitatea sa.

Oare chiar nu mai avem ce apara?

Cred ca începutul nu e prea promițător. Adevarul e ca am copiat un text de pe un alt blog al meu, doar pentru a vedea cum se va prezenta aici.

De mica mi-a plăcut sa scriu si mult timp, am crezut, apoi am sperat ca am talent…Nu am. Insa pentru ca e ceva ce fac cu plăcere, voi continua sa-mi exprim, gândurile, opiniile, sentimentele. Poate vor exista si persoane care se vor identifica cu ele, sau vor fi în dezacord sau pur si simplu vor fi curioase.

Pâna la urma, e doar un mod de a comunica cu lumea sau cu mine însumi.