Categorie: opinii

Toți cei din Parlament care au votat legea Vexler, sunt trădători de țară. Toți ar trebui să plece de acolo. Ei nu reprezintă neamul românesc. Cum este posibil să accepți tu ca român, să fie călcate în picioare figurile reprezentative ale poporului nostru? Cum de nu s-a ridicat toată sala în picioare să riposteze împotriva gestului nesimțit a acestui individ și cum de nu a fost dat afară? Cine este acest Vexler în raport cu Eminescu, Alecsandri, Kogălniceanu, Eliade, Paulescu? Ce a făcut el concret pentru statul român? Vorbește de antisemitism? Dar de antiromânism de ce nu spune nimic? De cine este susținut acest personaj? Toate legile propuse de el sunt votate și acceptate de Parlament? De ce?

Fiul meu, în clasa a XI-a învață istoria poporului evreu ca materia separată. Mă întreb: învață copiii evrei istoria poporului român ca materie separată? Evreii în țara noastră sunt o minoritate (așa o fi?) ca toate celelalte minorități. De ce ar avea ei alte drepturi? De ce își permit ei să rescrie istoria acestui popor, să anuleze personalități de marcă, să le interzică și mai mult să sancționeze pe toți cei care pomenesc de legionari și de alți oameni de cultură considerați (cine îi judecă?) antisemiți? Antonescu a existat, Zelea Codreanu a existat, Horia Sima a existat, Radu Gyr a existat. Că ne place sau nu, ei fac parte din istoria noastră și avem dreptul atât noi cât și copiii noștri, nu să justificăm dar să înțelegem trecutul, iar pentru asta este necesar să știm toate câte s-au petrecut dar să cunoaștem și contextul istoric în ansamblul său: criza politică, antisemitismul european, fascismul interbelic…etc. Doar așa putem învăța, cum apar extremismele, de exemplu și ce ar trebui să facem pentru ca crimele comise în numele unor ideologii să nu mai existe.

Imagine: Calea Europeană

Știe cineva ce anume justifică această lege? Au existat acte de violență la noi în țară împotriva evreilor în ultimii ani? Au existat discursuri antisemite? Nu. Nu concrete, nu de amploare. E adevărat, că au fost semnalate cazuri izolate de vandalizări ale unor plăci comemorative din cimitirele evreiești – dar asta s-a întâmplat și în alte cimitire deci pot fi pur și simplu faptele unor vagabonzi- și atât. Au existat și graffiti cu simboluri naziste sau neo‑legionare, și alte incidente sporadice xenofobe sau rasiste- cazuri rare. În rest, toate celelalte motive invocate, sunt subiective: unele postări de forum sau social media care sugerează „evreii controlează economia sau media”, afișe sau discursuri publice în timpul unor „ceremonii legionare” care invocă antisemitismul istoric ca „eroism național”, grupuri mici online care răspândesc articole și teorii conspiraționiste despre „influența evreilor în politică sau economie”, după cum susțin Facebook, TikTok sau sau alte forumuri. În realitate, această lege se bazează în procent de 99% pe sondajele realizate la cererea Institutului „Elie Wiesel” care arată că:

71% dintre evreii intervievați consideră că există antisemitism în România.

41% apreciază că acesta a crescut în ultimii 5 ani.

38–68% cred că antisemitismul este vizibil în politică, rețele sociale și mass‑media.

~24% spun că au fost ținta unor remarci antisemite și aproximativ 14% au fost ținta unor acțiuni antisemite.

Cu tot respectul, ca o persoană care a locuit atâția ani în afara granițelor, aș putea spune că și percepția comunităților de români care trăiesc în alte țări, ar putea fi asemănătoare cu cea a evreilor din țara noastră dar nimeni nu îndrăznește să propună o lege care să-i sancționeze pe autohtoni pentru acțiunile și expresiile xenofobe, folosite adesea.

Și revin. Cine este acest Vexler în comparație cu Eminescu? Am în bibliotecă o carte scrisă pe baza caietelor lui Eminescu- Fragmentarium- care arată studiile realizate de acesta în toate domeniile: filozofie, sociologie, astronomie, fizică, matematică, teologie, științe naturale, istorie etc.

Imagini: arhivă personală

Vexler – o persoană din Roman care a absolvit Facultatea de Jurnalism la Universitatea „Hyperion” din București, reprezentant al Federației Comunităților Evreiești din România în Camera Deputaților din 2016, care are tupeul de a rupe posterul cu personalitățile culturii românești în plenul Parlamentului. El este autorul controversatelor legi: regimul cultelor și profesiile religioase (de exemplu, sancționarea exercitării fără drept a unor funcții clericale), cea a introducerii în școli a materiei separate de istorie a poporului evreu și a Holocaustului, legea privind restituirea proprietăților confiscate de regimul comunist (despre care am mai scris) și nu în ultimul rând, Ordonanța de urgență nr. 31/2002 (care interzice organizațiile, simbolurile și acțiunile fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe) și Legea nr. 157/2018 privind prevenirea și combaterea antisemitismului (prevede pedepse de până la 5 ani de închisoare). Toate aceste legi au fost atacate de președinte la CCR, invocând motive constituționale, ceea ce a dus la un gest fără precedent din partea lui Vexler, acela de a returna public Ordinul Național pentru Merit primit anterior de la statul român, ca protest față de poziția președintelui Nicușor Dan de a sesiza Curtea Constituțională.

Și iarăși întreb: cine este acest Vexler și cum de toate legile propuse de el sunt aprobate de Parlament?

România nu a colonizat teritorii, nu a agresat pe nimeni, nu are nicio datorie morală față de un alt popor. De ce permitem altora să ne impună legi și directive?

“Suntem în următoarea țintă a Rusiei. „Conflictul este la ușa noastră.” “Trebuie să creștem cheltuielile pentru apărare și producția militară.” „Rusia ar putea fi gata să atace NATO în cinci ani.” „Trebuie să fim pregătiți pentru un război la scară mare, ca cele trăite de bunicii noștri.” „Suntem deja în pericol și trebuie să ne apărăm modul de viață, acum.” Acesta este noul discurs al șefului NATO, olandezul Mark Rutte. Cu alte cuvinte, chiar dacă se sfârșește războiul din Ucraina, frica se perpetuează și motive care să justifice bugete militare crescute, alianțe și noi doctrine, se găsesc.
Europa se pregătește constant pentru un pericol însă acesta, de fapt, nu mai înseamnă armate comasate la granițele ei sau noi ideologii puse în practică de niște scelerați ci este difuz, vine din interior și este profund destabilizator.
Dar adevăratul pericol nu vine neapărat de la amenințarea externă, ci constă într-un cumul de crize sistemice și în imposibilitatea propriilor instituții de a detecta și gestiona interesele ostile și meschine din așa zisul spațiu democratic.
Reînarmarea accelerată pe care multe țări o pun în practică și riscul extinderii conflictelor hibride ( dezinformare, atacuri cibernetice, sabotaj) vor constitui un pericol real în viitor și ridică întrebarea dacă Europa va fi capabilă să se apere singură.

Imagine: DepositPhotos

Apoi fragmentarea politicii interne prin ascensiunea unor partide radicale sau autoritare indică o criză a democrației liberale și pune sub semnul întrebării încrederea în statul de drept și capacitatea UE de a lua decizii în momente critice. Dar Europa este fragmentată nu doar politic ci și social. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și extinderea metodelor de comunitare, dezinformarea a devenit o armă strategică care a condus la pierderea încrederii în autorități, în știință, în presă. Manipularea, folosită pe scară largă a dus la polarizarea societăților. Oamenii nu se mai unesc pentru o singură cauză în apărarea comunității din care fac parte pentru că obiectivele nu mai sunt aceleași pentru toți ci sunt împărțite în funcție de apartenențe politice, de interese și de orgolii. Undeva pe drumul acesta al democrației și al uniunii, s-a pierdut sensul comun. În plus, diviziunea socială este alimentată de inflația tot mai mare și de inegalitățile financiare.
Dependența de lanțurile globale de aprovizionare, de materii prime, de energie, vulnerabilizează și mai mult sistemul financiar european.
Un alt pericol real și extrem de important este criza identitară determinată de migrațiune și schimbările demografice care au dus la apariția unor naționalisme defensive și la pierderea proiectului european ca ideal comun.
Da ne dorim în Europa și alături de ea (e firesc să ne dorim asta) dar Uniunea de astăzi nu mai este nici pe departe așa cum a fost ea gândită de inițiatori, ca o comunitate a regimurilor democratice, ca o garantă a drepturilor omului și a libertății de expresie. Europa de astăzi nu este altceva decât un mecanism administrativ și economic care a transformat proiectul moral și social într-un limbaj tehnic, în directive și proceduri, în decizii care au dus la subminarea propriei economii. Europa de astăzi nu mai este percepută ca „noi” ci ca ei, cei de acolo, de la Bruxelles, o entitate abstractă și impersonală, un fel de „Big Brother” orwellian. Europa de astăzi folosește media și cultura ca mijloace de manipulare, promovează ideea că valorile sunt negociabile, impune, influențează alegeri, încheie contracte păguboase, este lipsită de moralitate și demonstrează zi de zi că nu poate face față unor crize majore. Asta duce la demoralizarea cetățeanului care simte că nu înțelege, că nu decide, că nu poate sancționa și ca o consecință la neparticipare.
Poate că, lideri care să aibă o viziune diferită, care să regândească solidaritatea economică, care să aibă curajul de a recunoaște și de a rezolva conflictele interne, care să promoveze pacea, care să asigure o protecție reală a presei nu doar declarativă, care să lupte pentru garantarea drepturilor omului și a libertății de expresie, ar putea salva această Europă pe care încă, o dorim unită.

Câtă vreme vom susține o ierarhizare a valorilor bazată pe o bucată de hârtie care atestă studii, masterate și doctorate, fără o evaluare strictă a competențelor, rețeaua nu va dispărea ci se va perfecționa și ne vom lovi din ce în ce mai mult de „profesioniști” care vor fi mai slab pregătiți decât noi, cei care apelăm la serviciile lor.

ȘCOALA DE PROSTOLOGIE

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoare. Este frumoasă și maiestuoasă ca o regină. Îmbrăcată în culorile naționale, trezește în sufletul oricui o vizitează dragostea de țară și amintește de trecutul istoric zbuciumat al acestei nații. Era o vreme când versurile lui Eminescu „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie” erau, dincolo de varianta oficială, patriotică cu iz propagandistic, ca o rugăciune tăcută plină de speranță, pentru o țară, mai dreaptă și mai demnă. Nu știu dacă astăzi, cuvintele din această poezie mai au aceeași semnificație și câți dintre noi le mai știu. Cred că pentru sufletele în care a mai rămas o mică doză de iubire pentru această patrie, mesajul acestor versuri este ca un „reper identitar” pentru cei din diaspora și ca o dureroasă nostalgie pentru cei care înțeleg diferența între România imaginată de Eminescu și cea reală…

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoare. Este frumoasă și maiestuoasă ca o regină. De o săptămână predă lecții de istorie celor care vor să afle, ține conferințe pentru cei care vor să asculte, organizează marșuri, spectacole folclorice, concerte de muzică clasică și ușoară. Printre toate acestea însă, se aud suspinele oamenilor care își încovoaie tot mai mult spatele sub povara birurilor și care sunt tot mai dezamăgiți de cei pe care i-au ales să le facă traiul mai ușor. Sătui de minciuni și de speranțe deșarte, nu vor să vadă niciun politician la această sărbătoare ci să fie doar ei între ei, să simtă unirea adevărată măcar pentru o zi. Sunt concludente în acest sens mesajele de pe rețelele de socializare la postările în care se anunță prezența unuia sau a altuia.

Cu 107 ani în urmă, aici s-a format România Mare – statul național unitar român. Peste 1.228 de delegați, aleși de pe tot cuprinsul Transilvaniei și din alte provincii românești au votat unanim, în Marea Adunare Națională, unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României. S-au stabilit niște principii fundamentale, în are oamenii de atunci au crezut. Ne mai putem oare identifica astăzi cu mesajul lui I.C Brătianu?

Prea Sfinţiţi Părinţi, fraţilor,

„Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie.

Fraţilor, fiţi bine veniţi! Vă facem această onoare atât noi care suntem adunaţi la această masă, cât şi toţi Românii de pretutindeni. Această Unire v-o strigă toţi morţii noştri şi acei din Câmpiile Turdei şi acei din Munţii Apuseni şi acei din Carpaţi şi acei dela Siret. Şi mulţumind lui Dumnezeu că ne-a îngăduit să trăim aceste clipe, să ne îndreptăm gândul către Regele care ştiu să fie Regele tuturor Românilor, către Regină care a ştiut să fie aceea a tuturor suferinţelor, către Armată, care a luptat neclintit în nădejdea victoriei şi către marii noştri aliaţi care au adus triumful justiţiei.

Trăiască România Mare!”

Sper că într-o bună zi, vom mai trăi „clipe de fericire atât de mari” care să răscumpere toată suferința acestui neam.

Situație ireală la examenul de specialitate de anul acesta pentru medicina de specialitate în medicina de urgență , examen care se dă după rezidențiat.

Schimbarea locației cu o zi înainte, schimbarea orei chiar în ziua examenului de la 10 la 16.00 au bulversat atât candidații cât și comisia disciplinei. Nu mai este vorba doar de incompetență sau de lipsă de organizare ci și de o totală lipsă de respect față de cei care timp de cinci ani s-au pregătit  să devină medici specialiști. ”După ani de muncă susținută, de gărzi și dedicare ești la mână a două- trei persoane care probabil nu au habar despre ce înseamnă asta”, spune unul dintre participanți.

În ziua examenului li s-a spus că trebuie să mai aștepte pentru că subiectele nu erau gata. Și au așteptat timp de 6 ore. Se pare că au fost făcute în cursul nopții, pe genunchi, la Oradea.

Examenul a constat din 250 de grile cu subiecte ce depășesc aria medicinei de urgență: dermatologie, boli venerice, boli infecțioase cronice, statistici, procente.

Este clar că un medic de urgență trebuie să știe medicină generală, dar el evaluează și specialistul tratează. Cred că cel mai important este ca acesta să acorde primul ajutor acolo unde este cu adevărat nevoie. Că la urgențe se prezintă și persoane cu o simplă viroză, prelungind astfel timpii de așteptare pentru cei care sunt într-adevăr o urgență, este o altă poveste.

Rezultatul examenului din 16 octombrie? Din 140 de candidați, 2 admiși. Oare cei 138 respinși chiar nu sunt suficient de bine pregătiți? Mă îndoiesc că în cele aproape 500 de gărzi sau mai multe, efectuate pe parcursul a 5 ani de rezidențiat, nu au acumulat cunoștințele necesare pentru a deveni specialiști. În orice caz, nu sunt în măsură să judec dificultatea examenului sau gradul lor de pregătire. Ceea ce vreau să scot în evidență este bătaia de joc a acestui guvern care numai în slujba cetățeanului nu se află.

Mai avem sau nu, nevoie de medici?

Un atac într-o sinagogă din Crumpsall, Manchester, care a avut loc astăzi, s-a soldat cu doi morți. A treia persoană care pare a fi făptașul, deși poliția nu a confirmat încă acest lucru, este și ea decedată.  Atacatorul a  fost împușcat de către ofițerii sosiți la fața locului. Acești au fost chemați joi dimineață la un incident pe Middleton Road, unde un bărbat a intrat cu mașina în mulțime și apoi încercând să intre în sinagogă a înjunghiat patru persoane. Unii martori au spus că ar fi avut o bombă și dacă așa a fost, doar răspunsul prompt al poliției a împiedicat un adevărat masacru. Unul dintre cei aflați la fața locului a spus că „Nu mai este loc pentru evrei în Marea Britanie. S-a terminat.” Un altul a descris firul evenimentelor afirmând printre altele că atacatorul era foarte robotic în acțiunile sale. „L-aș descrie ca fiind un bărbat asiatic și se îndrepta către oricine era evreu, bărbații pe care i-a înjunghiat purtau cu toții kippur,” a declarat acesta pentru Daily Mail

Mai mulți politicieni printre care și Primul – ministru Sir Keir Starmer, și-au arătat sprijinul pentru comunitatea evreiască. Starmer i-a asigurat că va face tot posibilul ca ei să se simtă în siguranță.

Pentru evrei astăzi este una dintre cele mai importante sărbători Yom Kippur, ziua dedicată ispășirii păcatelor și reconcilierii cu Dumnezeu, fiind considerată momentul în care se pecetluiește soarta spirituală a fiecăruia pentru anul care urmează. Pentru a o celebra, ei se adună în număr mare în sinagogi unde petrec multe ore în rugăciune. Și nu este doar o zi de reflecție individuală, ci și de împăcare cu ceilalți, fiindcă tradiția spune că Yom Kippur ispășește păcatele dintre om și Dumnezeu, dar pentru greșelile față de alți oameni este necesară cererea și oferirea iertării direct. Iertare….Da, au multe motive pentru care să-și ceară iertare (ca noi toți de altfel ) dar și palestinienii au. Lupta dintre cele două țări este fără sfârșit. Conflictul dintre ei are rădăcini adânci și este alimentat de o combinație de factori politici, istorici, religioși și sociali. Chiar dacă motivele oficiale, inițiale, au fost teritoriale și politice în realitate ele vin din trecutul îndepărtat. Fiecare dintre cele două popoare face referire la Vechiul Testament atunci când își susține punctele de vedere și legitimitatea acțiunilor din acest conflict. Evreii consideră promisiunea lui Dumnezeu către Avraam descendenții săi, ca fiind fundamentul legăturii lor cu Țara Sfântă, ținutul Canaanului – „Voi da urmașilor tăi țara aceasta” (Geneza 15:18). Și Avraam s-a stabilit cu familia lui în ținutul de astăzi al Palestinei și Israelului.  Apoi, poporul evreu a fost dus în exil – nu o spune doar Biblia ci și istoria – prima dată în 586 î.Hr de către babilonieni și apoi în 70 d.Hr de către romani. Întoarcerea și crearea statului Israel în 1948, a însemnat pentru ei o împlinire profetică însă pentru palestinieni, aflați sub mandatul britanic nu a fost altceva decât  o scindare teritorială a țării lor istorice.

Pe de altă parte religia islamică dar și Biblia în Geneza 16, îl menționează pe Ismael ca fiul al lui Avraam și al Agarei, sclava Saraei. Deci evreii sunt descindeți ai lui Isaac, fiul Sarei iar arabii descendenți ai lui Ismael. Fiecare dintre cele două popoare consideră că are drept asupra aceluiași teritoriu. În plus Ierusalimul este pentru creștini locul patimilor, morții și învierii lui Iisus, pentru evrei locul templului lui Solomon și al celui de-al doilea templu iar pentru musulmani locul de unde profetul Mahomed s-a înălțat la cer (Moscheea Al-Aqsa, Haram al-Sharif) ceea ce-l transformă în epicentrul tuturor tensiunilor. Bineînțeles că la  toate astea se adaugă revendicările teritoriale, istorice și identitare precum și interesele regionale și internaționale. În realitate zona este un nod geopolitic în care se intersectează interesele majore ale marilor puteri: ale Iranului cu cele ale Arabiei Saudite și ale Statelor din Golf, ale SUA cu cele ale Rusiei și Chinei, ale lumii arabe cu Israel. Toți acești factori, întrețin și intensifică acest conflict care de-a lungul timpului a făcut nenumărate victime și de o parte și de cealaltă.

Chiar la începutul acestui război, în 1948, în urma creării statului Israel, 700.000 de palestinieni au fugit sau au fost strămutați fără drept de întoarcere, fapt ce a dus la dispariția unor sate întregi. După 1967 viața lor cotidiană a fost afectată de punctele de control, zidul de separare și restricții de circulație.  Apoi, blocada asupra Gazei din 2007 a dus la lipsuri grave precum electricitate limitată, acces dificil la apă, medicamente și alimente. Astăzi, 5 milioane de palestinieni trăiesc în tabere din Liban, Siria, Iordania, Gaza și Cisiordania, mulți dintre ei fără drepturi civile. Pe de altă parte, mii de israelieni au murit în războaie, atentate și tiruri de rachete. A fost o perioadă între 1948 și 1973 în care Israelul a fost agresat frecvent de către statele arabe vecine, populația trăind permanent cu sentimentul de amenințare existențială. Atacul Hamasului din 7 octombrie 2023 care a dus la cea mai gravă pierdere de vieți israeliene într-o singură zi din istoria țării (peste 1200 de civili uciși, sute răpiți) a declanșat dezastrul de astăzi.

Am scris toate acestea pentru că fără o cunoaștere exactă a motivelor care au dus la escaladarea acestui conflict nu ar trebui să ne poziționăm de o parte sau de alta și nici nu ar trebui să permitem ca această situație să scindeze mai mult societatea și așa divizată dintr-o mulțime de alte motive. Adevărul este aproape întotdeauna undeva la mijloc și chiar dacă avem tendința de a înclina balanța către una dintre popoarelor implicate nu avem voie ca prin atitudinile noastre să transferăm conflictul pe teritoriul Europei care oricum în momentul de față se confruntă cu probleme grave economice, sociale și politice. Condamn însă cu toată puterea orice atac la adresa oricărei comunități fie ea religioasă, etnică, culturală sau de oricare alt tip așa cum, condamn cu tărie orice formă de agresivitate verbală, fizică, sau de altă natură asupra oricărei ființe vii. Ceea ce ne deosebește de animale, este această capacitate de autocontrol cu care am fost înzestrați, conștiința propriilor acțiuni și sistemul de valori. Să le folosim în orice împrejurare cu înțelepciune!

26-07-2025 – Berlin

A devenit deja o „tradiție” în mai multe orașe din Europa (Berlin Pride , CSD Hamburg și CSD Köln în Germania și CSD Zürich în Elveția) această demonstrație anuală „pentru drepturile persoanelor LGBTQ+ și împotriva discriminării și excluziunii” după cum explică Wikipedia

Cu mulți ani în urmă, pe vreme când nu existau aceste manifestări și nici atâtea posturi de televiziune, ne adunam mai mulți, închiriam un aparat video, casete și ne uitam la filme toată noaptea. Unele dintre ele aveau ca temă tocmai discriminările pe care le suportau homosexualii, modul în care erau tratați de către societate și chiar de propriile familii. Simțeam compasiune și revoltă pentru că, învățasem la școală că erau niște deviații comportamentale cărora li se rezerva un capitol în cartea de psihiatrie și prin urmare consideram că față de astfel de persoane trebuie să arătăm compasiune și înțelegere. Astăzi însă, nu simt altceva decât dezgust. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: nu am nimic cu nimeni atâta timp cât afinitățile sexuale se petrec în intimitatea dormitorului dar atunci când se manifestă în public, în ochii copiilor și ai bătrânilor nu pot să spun nimic altceva decât că trăim într-o lume bolnavă.

Am văzut fotografii și din Londra și din Berlin, ca acestea:

Sunt o persoană care iubește frumosul: muzica, poezia, dansul, pictura, tot ceea ce demonstrează că omul este mai mult decât un animal, sau un robot și în aceste imagini nu văd nimic frumos. Sau poate am eu o percepție greșită asupra a ceea ce ar trebui să ne reprezinte. Aceste imagini mă duc cu gândul la Sodoma și Gomora dar nu văd nicăieri, niciun Avraam care să mijlocească pentru noi și tare mă tem că pedeapsa va fi mai cumplită decât atunci. Da știu, există o dialectică între văzut și nevăzut, între aparență și esență, există acea reflecție universală că oamenii în general, își ascund natura pentru a se conforma normelor. Despre asta să fie vorba? Despre a arăta realitatea dură a omenirii, dezbrăcată și la propriu și la figurat de toate convențiile? Sau trăim într-o epocă în care am dat la o parte un strat subțire din suprafața comunității noastre pentru a găsi „natura umană irațională și nerezonabilă” (Konrad Lorenz)? Nu știu. Tot ce știu e că nu aceasta e lumea în care îmi imaginam că voi trăi la maturitate.

Contul de TikTok a lui Turcescu, deschis în urmă cu șase luni, care avea deja 1 milion de vizualizări, a fost închis în urma mai multor raportări. A fost închis pentru că avea, are curajul să-și spună punctul de vedere clar și răspicat. Se pare că opiniile sale sunt împărtășite de un număr semnificativ de români și închiderea unui canal nu înseamnă anihilarea acestor opinii. Dimpotrivă, le amplifică. Știu că există persoane care își freacă mâinile satisfăcuți spunând „Bine i-au făcut!” dar aceste persoane nu înțeleg că nu contează de ce parte a baricadei este cel blocat pe o rețea de socializare ci despre faptul că se încalcă dreptul la liberă exprimare și că se creează un precedent. Mâine sau peste o lună, sau peste un an și celor care se bucură astăzi li se poate interzice o opinie care nu corespunde cu discursul sistemului mai ales dacă se aprobă legea Vexler.

Atunci când vocile incomode sunt reduse la tăcere chiar și sub pretextul „binelui comun” sau al ordinii publice riscăm să alunecăm într-un climat al fricii în care autocenzura va înlocui dialogul autentic, așa cum s-a mai întâmplat. Libertatea de exprimare nu este un drept rezervat doar celor care gândesc „corect” ci un criteriu esențial al diversității de opinie și al progresului. Dincolo de orgolii, de ideologii, de afilieri politice ar trebui să fim foarte atenți la aceste încălcări ale dreptului la liberă exprimare, un drept fundamental și o condiție „sine qua non” a democrației.

PS. Nu vreau să intru în polemici cu nimeni pe tema aceasta. Eu doar îmi exprim punctul de vedere cu privire la încălcarea unui drept. Opiniile politice le păstrez pentru mine, deocamdată.

Cu câțiva ani în urmă, am citit cartea lui John Perkins – „Confesiunile unui asasin economic”. Pentru cine nu știe, John Perkins este un fost economist american angajat în anii 70 la o firmă privată din Boston, care colabora cu Banca Mondială și alte instituții internaționale. Rolul său era acela de a convinge guvernele unor țări în curs de dezvoltare, să accepte împrumuturi uriașe pentru infrastructură elaborând previziuni economice false, menite să justifice acele împrumuturi. Țările „beneficiare” primeau (primesc) împrumuturi de miliarde de dolari dar banii nu ajungeau la populația săracă ci la corporațiile americane care realizau proiectele. Deci se întorceau acolo de unde au plecat doar că țările respective rămâneau datoare pe viață și în schimb ofereau acces la resurse, loialitate politică și posibilitatea de a fi construite baze militare pe teritoriul lor. Perkins, în cartea sa dezvăluie mecanismele utilizate de către americani pentru a folosi economia ca armă de dominație globală aducând în discuție puterea, etica și responsabilitate în această lume modernă.

Vă sună cunoscut? Se pare că cei din UE au adoptat aceeași tehnică pentru că la ora actuală, România importă cu 3,34 de milioane de euro pe an mai mult decât exportă. Importăm mâncare, apă, produse de consum și mai nou, energie scumpă pentru că pe cea ieftină o exportăm în Ucraina și Moldova. Problema este că mare parte din banii pentru aceste importuri provin din fondurile UE și se întorc la marile corporații de la care cumpărăm orice. Depindem de banii lor și tocmai de aceea suntem obligați să le acceptăm politicile. Mecanismele folosite de către UE nu sunt identice dar există asemănări în ceea ce privește influiența sistemică. Sunt folosite pârghii precum cele economice ca de exemplu fondurile nerambursabile condiționate de politici de reformă, aderarea la UE condiționată de reforme impuse, reguli fiscale și bugetare care dacă nu sunt îndeplinite sunt sancționate prin constrângeri care limitează politicile economice naționale, accesul preferențial la piața europeană în schimbul reformelor și așa mai departe. În schimbul banilor și noi le-am acordat accesul la resurse, le-am permis impunerea condițiilor economice și mai nou le-am cedat dreptul de a decide asupra viitorului nostru și al copiilor noștri. Ce mai poate urma?