Categorie: opinii

Există viață și dincolo de alegeri iar oamenii care te judecă acum, care încearcă să-ți impună punctul lor de vedere, care nu te acceptă lângă ei pentru că nu intri în șablon și nu te conformezi convingerilor lor, nu-ți sunt adevărați prieteni. Eu nici în casă, pe cei de lângă mine nu încerc să-i conving pentru că votul este o opțiune temporară bazată pe valorile, viziunea și chiar instinctul fiecăruia iar cel care nu are o viziune ca a mea nu înseamnă că e „prost”, „incult”, „manelist” etc. .Fiecare avem rolul nostru în societatea asta, fiecare meserie contează și fiecare funcție de la președinte până la cel ce mătură strada. Dacă unii nu știu să aprecieze și să înțeleagă acest lucru, mă îndoiesc de inteligența lor. Și mai mult mă îndoiesc că trăim într-o societate civilizată dacă nu suntem capabili să ne respectăm unii pe alții și să ne acceptăm diferențele. Până și copilul meu mi-a cerut ca în cazul în care merg la vot, să nu votez pe X ci pe Y (dovadă că li se vorbește la școală despre asta ceea ce este tot un fel de manipulare). I-am spus că votul este individual și secret, o opțiune personală și subiectivă, că nimeni nu are dreptul să-mi influențeze decizia, nici măcar el, și să nu se implice în discuții pe criterii politice pentru că valul de ură și agresivitate a ajuns la un asemenea grad încât te poate afecta psihologic.
„De două mii de ani ni se predică iubirea iar noi ne sfâșiem între noi” -Mihai Eminescu
„Cea mai periculoasă tendință a lumii moderne este modul în care teoriilor false li se dă forța dogmei.” – Jean Daniélou

APEL: SALVAȚI ÎNCHISOAREA PITEȘTI!

”Prin urmare, vă adresăm solicitarea de a asigura conservarea autentică a clădirii și a altor elemente originale supraviețuitoare ale acesteia, respectând integritatea lor istorică, garantarea accesului public la aceste spații păstrate, în scop educațional, memorial și de cercetare și colaborarea strânsă și transparentă cu organizațiile de specialitate, asociațiile supraviețuitorilor și partenerii internaționali în dezvoltarea viitorului acestui sit.”

Într-o lume dominată de egoism, instincte primare și decădere spirituală, cuvintele părintelui Arsenie Boca, chiar dacă apocaliptice, „se va călca om pe om, se va mânca carne de om și se va bea sânge de om”, metaforic vorbind, încep să capete sens. Dacă într-o campanie electorală oamenii se agresează atât între ei, dacă rup relații pentru ca să-și apere un „idol” care oricum va face tot nimic, nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întâmpla într-o revoltă.

În realitate, frica ne stăpânește și ne face virulenți. Atâtea frici au fost peste noi în ultimii ani – pandemie, război, cataclisme naturale, pericolul unei crize financiare, pericolul dominației tehnologice – că nu mai putem trăi fără ea. “Frica este calea către Partea Întunecată. Frica duce la furie, furia duce la ură, ura duce la suferință”, spunea Yoda, personajul fictiv din Star Wars. Frica ne face ori letargici ori stimulează în noi dorința de a ne transforma din victimă în agresori.

Nu știu dacă cineva anume orchestrează toate astea dar știu că societatea în care trăim acum, este o combinație a celor două lumi distopice imaginate de Orwell și Huxley, una în care statul controlează prin supraveghere, cenzură, teroare (oare nu suntem supravegheați acum prin toate mijloacele tehnologice posibile?) și alta în care controlul se realizează prin distrugerea individualității, desființarea originalității și a gândirii critice (o educația care nu mai stimulează analiza, care anulează istoria, geografia, care coboară standardele evaluărilor până la anulare). Apoi dacă mă gândesc mai bine, cred că putem adăuga și lumea consumeristă, superficială din Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury în care libertatea individuală este înlocuită cu divertismentul: rețele sociale, televizor, jocuri – ce distrag atenția de la realitatea care ne înconjoară. În haosul creat noi nu suntem altceva decât o gloată, inteligentă sau nu, care poate fi cu ușurință „orientată” către o anume direcție de către „fratele cel mare”.

Noi ne certăm, ne jignim, ne „scoatem ochii unii altora”, cu furie, cu ură chiar, dar nu înțelegem că indiferent cine va câștiga aceste alegeri, pentru noi românii, oricum va exista „fratele cel mare” care să ne dirijeze într-un sens sau altul. Încercăm să ne ancorăm de Europa sau de America dar, în realitate, nici una nici alta (la o analiză detaliată și obiectivă) nu merg către o epocă înfloritoare. Lumea se schimbă, influențele geopolitice se schimbă, economiile țărilor sunt într-o continuă transformare și trec de la o extremă la alta, chiar și granițele s-ar putea să se modifice. La cine să ne raportăm? Nu știu. Dar cred că ar trebui să privim mai mult către noi înșine, să dăm dovadă de unitate și să avem un țel comun.

“„D-lor, și Camera, și Senatul, la interpelările d-lor Stolojan și Falcoianu, au recunoscut că suntem în stare de rezbel, au recunoscut că suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă și că acele legături sunt rupte mai întâi de către Înalta Poarta.

[…] În starea de rezbel cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare. (Aplauze)

Însă d-lor, aci se oprește travaliul nostru? Aci se oprește misiunea noastră? Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, și mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace? Mai întâi de toate d-lor, să ne facem întrebare: ce am fost înainte de declararea rezbelului? Fos-am noi independenți către turci? Fost-am noi provincie turcească? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată.

Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă era ceva. Erau niște legături sui-generis, niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște legaturi care erau tari când românii erau slabi (Aplauze generale).

Incercările Turciei, pretențiunile Turciei în contra noastră, dacă în adevăr nu sporeau, cel putin se repetau necontenit si mai mult in scris, caci in fapt nu se puteau face, pentru ca Turcia slabea din ce in ce mai mult, si numai cand slabea socotea de cuviinta a-si arata puterea catre noi, pe care ne credea slabi. În acest mod, rezistența Turciei ni s-a manifestat mai cu seamă în acești din urma 20 de ani, nevoind să intre în înțelegere cu noi spre a preface acele legături sui-generis, care nu mai sunt ale secolului actual și care, dacă nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit aceasta. (Aplauze).

D-lor, eu nu voi să fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat și care sunt în guvern, și care au fost, și care astazi iau parte în parlamentul otoman. Ei sunt datori să vadă că au greșit când au răspuns pururea și intr-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi în trista necesitate de a îndrepta armele noastre în contra armelor turcești îndreptate asupra noastră; aceasta ne-a adus în trista necesitate ca, precum pe noi ne para Poarta și ne învinovațea că am trădat interesele imperiului, că am rupt buna-credință, să declarăm și noi la rândul nostru ca, fiindca tunul raționează și pune în aplicațiune amenințările cuprinse în nota din 2 mai a lui Savfet-pașa, asemenea și noi am făcut recurs la tun și tunul nostru răspunde tunului otoman (Aplauze).

Ne întrebați acum ce suntem? Suntem în stare de rezbel cu turcii; legăturile noastre cu Înalta Poarta sunt rupte și, când va fi ca pacea să se facă, nu cred că un singur roman va mai consimți ca România să reintre în pozițiunea ei de mai înainte, rău definită, hibridă și jignitoare ….

Așadar, d-lor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frica de a declara în fața reprezentanței naționale ca noi suntem o națiune liberă și independentă (Aplauze indelung repetate).

Însă, d-lor, acum încep greutățile, fiindcă noua noastră condițiune cu definirea independenței noastre într-un mod mai determinat și mai absolut trebuie să fie acceptată de Europa. Aci este cestiunea, aci se reclamă patriotismul, aci se reclamă prudența, aci se reclamă sânge rece. Eu, cât pentru mine, nu m-am îngrijit de loc de notele lui Savfet-pasa(aplauze); dar foarte mult m-am îngrijit de acele cuvinte zise la tribuna parlamentului din Londra că România face parte integrantă din Imperiul otoman și că armata otomană poate trece Dunărea. Aceste cuvinte m-au îngrijit.

Dar ce să facem? Să stăm morți?

Nu, d-lor, căci morților nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu comptează cu morții (Aplauze prelungite).

Noi trebuie să dovedim că suntem națiune vie, trebuie să dovedim că avem cunoștința misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm aceasta țară și drepturile ei pentru copiii noștri, și aceasta misiune în momentele de față este încredințată fraților și fiilor nostri care mor la hotare (Aplauze prelungite).

[…] Așadar, trebuie să dovedim că, dacă voim să fim națiune liberă și independentă, nu este pentru ca să ne liniștim pe vecinii noștri, nu este pentru ca să fim un popor de ingrijiri pentru dânșii; din contra, și încă mai mult decât până acum, să arătam că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupam de noi, să ne ocupăm de națiunea noastră, să ne ocupăm de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stări morale și materiale, iar nicidecum ca să îngrijim, ca să neliniștim pe cineva.

Noi voim sa fim bine cu toate puterile și cu Rusia, și cu Austria, și chiar cu Turcia; și cu Turcia vom face legături nouă, […] iar nu să ramânem în acele legături ca până astăzi, care nu mai au rațiunea lor de a fi.

Mă rezum, d-lor: voim să fim independenți, pentru că voim să trăim cu viața noastră proprie, pentru că nu voim sa mai patimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la gurile Dunarii de jos sa fie un bulevard în contra rezbelului. (Aplauze).

[…] Încă o dată vă declar, d-lor, în numele guvernului că noi ne privim ca în rezbel cu Poarta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, că guvernul va face tot ce va fi cu putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace, pe care și guvernul, și dv., și țara întreagă o dorește să o vadă cu o oră mai înainte (Aplauze prelungite).”

Acesta a fost discursul lui Mihail Kogălniceanu în fața Parlamentului României la 9 mai 1877, după 400 de ani de suzeranitate turcă, 400 de ani în care am stat cu capul plecat ca să nu-l taie sabia dar iată că adevărații oameni politici ai vremii au știut să profite de situația internațională (răscoala din Bosnia şi Herţegovina în 1875, cea din Bulgaria în 1876 și declarația de război a Rusiei în 1877 – toate împotriva Imperiului Otoman) și să declare independeța României.

După discursul lui Kogălniceanu, care a fost urmat de adoptarea de către Senat a moțiunilor ce consacrau noul statul politic de stat independent și suveran al României, ziarul austriac „Der Osten” scria: „Legăturile care țineau de secole România legată de Turcia sunt sfârșite. România e liberă și independentă. Milioane de români din Transilvania, Banat și Bucovina, urmăresc cu simțăminte frățești această luptă glorioasă a fraților lor.” Aceasta a fost prima recunoaștere internațională a noului statut al țării noastre.

În iunie 1877, peste 125.000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri au fost mobilizați și s-au alăturat armatei ruse cucerind pe rând, Grivița 1 (30 august/11 septembrie), cetatea Rahovei (9/21 noiembrie) și în sfârșit Plevna (28 noiembrie/10 decembrie), cucerită de gruparea ruso-română numită „Armata de vest”, pusă sub comanda principelui Carol I. După cucerirea altor teritorii, Turcia a pierdut războiul și a fost nevoită să ceară armistițiu încheind un tratat de pace cu rușii la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) în care era recunoscută și independența României.

„Participarea României la războiul din 1877-1878 şi cucerirea independenţei de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o adâncă semnificaţie morală pentru că a ridicat conştiinţa naţiunii române libere şi a permis realizarea în perspectivă, atunci când istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai puţin important a însemnat eliberarea altor populaţii balcanice de sub dominaţia otomană, contribuind decisiv la evoluţia acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului naţional.” consemnează publicația romania.fandom

Peste 10.000 de vieți omenești și 100 milioane lei aur au fost pierderile României în acel război pentru ca noi să ne putem numi astăzi români și să trăim într-o țară liberă dar, pe care nu cred că o mai putem numi independentă.

FUM ALB

Indiferent de opiniile politice ale fiecăruia, de articolele mai mult sau mai puțin virulente la adresa persoanelor politice, într-un stat democratic, presa trebuie să rămână liberă pentru că numai așa putem descoperi adevărul. Când se recurge la amenințări și la șantaj, nu mai putem vorbi de libertate de exprimare și poate că nici de libertatea noastră ca indivizi.

HERE COMES YOUR GHOST AGAIN

Un sat întreg din Mehedinți distrus de grindină, oameni necăjiți care se uită cu disperare la acoperișurile ciuruite și se gândesc cu ce bani și în cât timp le vor reface. Probabil unii au asigurare, alții nu, pentru că nu-și permit să „rupă” de la gura copiilor chiar și suma aceea modică pe care ar trebui să o plătească an de an. Pe vremea părinților mei, într-o astfel de situație s-ar fi ajutat între ei, dar astăzi, văzând răutatea din noi, am serioase îndoieli că acest spirit comunitar mai există. Și ca să dau un exemplu mai concludent am copiat câteva comentarii la postarea care arată calamitatea: „Să mai votați suveraniștii și pe 18 mai! Nici Pământul nu vă mai suportă!”, „Salvarea la Georgescu și Simion!! Va face Simion casele … și salvează și țara!!”, „Lasă că le face coperisul Simion cu banii lu becal acum sa vedem ce a mai fii dacă nu ați știut ce sa votaț!!ne meritam soarta .vine diaspora și repara coperisurile.” Din 666 de comentarii, cam așa sunt majoritatea opiniilor „elitelor”, a celor care acuză „prostimea” de votul care nu corespunde cu al lor. Dintre toate, unul singur am găsit împotriva contracandidatului „Votați Nicușor Dan că, nu o să mai aveți nici acel pământ de sub case că, își aduce Evreii si emigranții 😩😩.”

Acum stau și mă întreb, acești intelectuali narcisiști care se bat cu pumnul în piept că ei le știu și le înțeleg pe toate, că ei au dreptul să hotărască destinul țării pentru că „educația” le luminează mintea și văd mai bine realitatea, chiar nu mai au niciun pic de empatie? Oare în „realitatea” aceasta a lor apar și cele aproximativ 6 milioane de persoane care trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială, dar cele aproximativ 3,97 milioane aflate în deprivare materială și socială severă, dar cele 31.000 de persoane fără adăpost (date preluate de pe INS)? Știu aceste persoane care aruncă cu epitete gen: „maneliști”, „mizerabili”, „betivi”, „needucați”, „chirăitori”, că mai există bătrâni care au pensie de 900 de lei? Doar acum două săptămâni, într-o farmacie, o bătrână care era în fața mea, nu a „găsit” 70 de lei în portofel ca să-și plătească medicamentele pe o lună.

Dragii mei intelectuali, rafinați, parfumați, care trăiți bine în bula voastră, vă spun că și acești bieți oameni, și această „gloată” reprezintă România dar pe ei nu-i mai interesează Europa, sau Rusia, sau bursele, sau investitorii străini. Pe ei îi interesează că de 35 de ani au fost furați, umiliți, supra-impozitați, aruncați la coșul de gunoi al societății și știu că ar fi putut trăi mult mai bine dacă prin tot aparatul de stat nu s-ar fi furat cu mâinile, cu picioarele și cu dinții, dacă cei care-i reprezentau și-n care au crezut și-ar fi făcut cu profesionalism datoria. Ei nu au bani de sănătate, de chirii, nu-și pot întemeia o familie și poate sunt zile când nu au ce pune pe masă dar se uită cu jind la frumoșii marilor orașe și discrepanța pe care o văd, pe care o simt îi face să ia ștampila și să voteze cu furie împotriva celor care au fost, care i-au adus aici cu speranța că poate se va schimba ceva. Și dacă tot se vorbește atât de democrație (formă de guvernare în care supremația aparține poporului) ar trebui să se știe că și părerea „prostimii” contează mai ales dacă aceștia sunt majoritari, „proști dar mulți”, cum spunea Lăpușneanu în nuvela lui Costache Negruzzi. Ar trebuie să se mai știe că de când e lumea, situațiile extreme au dus la alegeri extreme și asta se vede cam peste tot în Europa, în țări precum Franța, Olanda, Italia, Austria, Germania, dreapta extremă câștigând semnificativ teren. Și cel mai grav este că tocmai cei care ar trebui să țină această Europă unită, cei din conducerea ei (ca și cei din conducerea noastră), nu văd realitatea și nu realizează că e nevoie de o reorientare politică, socială și economică pentru ca gradul de insatisfacție a populației să scadă semnificativ.

Și ca să nu existe tot felul de dubii, vă spun că de această dată nu am fost la vot, pentru că nu mi-am regăsit valorile și idealurile în niciunul dintre cei 11 candidați și nu, nu mai vreau să votez „răul cel mai mic”. Nu voi merge nici pe 18 mai din același motiv dar am simțit nevoia să spun asta poate și pentru că din această ”gloată” au făcut parte și părinții mei. Mai mult ca sigur după cele scrise și eu voi intra în această categorie.

5 miliarde de euro pierduți, patru vieți omenești, panică, trafic blocat, magazine goale, oameni prinși în lift, dormind în stațiile de metrou, rămași prin aeroporturi, fără cazare, fără mâncare. Fără internet, fără telefon, fără a putea comunica unii cu alții folosind tehnologia, fără a putea plăti cu cardul, fără a putea alimenta mașinile și fără a putea comanda un taxi. Transportul feroviar oprit cu 35.000 de persoane surprinse de blocajul electric în trenuri. Autoritățile nu au dat prea multe informații despre ce se întâmplă dar au scos tot efectivul de poliție pe străzi, ori în mașini ori călare acolo unde traficul era blocat, ceea ce a provocat și mai multă panică. O întoarcere în secolul trecut pentru 20 de ore și nu cred că va fi singura. Nu degeaba au recomandat liderii Europei, încă din luna martie, ca populația să-și facă provizii pentru cel puțin 72 de ore.

Guvernul spaniol a venit bineînțeles cu o explicație politică punând întreruperea curentului pe seama unor fenomene meteorologice stanii (?). În realitate, oameni care au lucrat în domeniu spun că există o explicație științifică și are legătură cu integrarea integrala a energiei sustenabile la sistemul energetic comun, care s-a realizat chiar în aceste zile și imposibilitatea de a controla fluxurile energetice produse de eoliene și fotovoltaice care depind în mare parte de condițiile atmosferice și care funcționează după alți parametri. Integrarea lor în sistemul energetic produce turbulente și acestea pot duce la ceea ce s-a întâmplat zilele acestea. Până la urmă salvarea a venit tot de la sursele tradiționale, respectiv a centralelor hidroelectrice.

În realitate, despre posibilitatea acestui blackout, se vorbea de prin 2023 prin „surse neoficiale” considerate de mulți a fi cele care propagă teorii ale conspirației. Iată că nu sunt doar teorii ci lucrurile chiar se întâmplă așa cum au fost „aranjate” să se întâmple, fără prea multe explicații. Uneori, am senzația că suntem niște păpuși manipulate de un păpușar abil dar invizibil și da, asta mă sperie.

Tot acest haos creat acum, mi-a amintit de perioada pandemiei care în faza de început a fost un coșmar pe care l-am trăit și eu acolo, în Spania. Toți, închiși în casă, în spatele geamurilor, așteptând ora 20.00 ca să deschidem ferestrele și să aplaudăm o salvare care se plimba pe străzile orașului. Apoi, sirenele poliției sunând sinistru în liniștea nopții și sentimentul de film științifico – fantastico.

Și cum se spune că „nu există rău fără bine”, iată că lipsa de comunicare tehnologică i-a făcut pe mulți (în special pe cei blocați în diferite situații), să-și ridice ochii din telefoane și să constate cu surprindere că sunt înconjurați de semeni cu care pot vorbi, pot glumi, pot dansa, pot ajuta.

În fiecare an pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu, într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care înăbușirea prin folosirea armelor de foc a revoltei unor studenți împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, apariția fibrelor optice, succesul melodiei „Bridge over Troubled Water”, ultimul album al formației Beatles, moartea lui Jimmy Hendrix, un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea orașului Aiken (nerecunoscut timp de 18 ani), poluarea foarte mare cu gaze și fum, considerată ”semn al prosperității”.

Într-o lume în care zgomotul tehnologic acoperă glasul tainic al naturii, această zi vine să ne amintească (deși nu ar trebui să uităm niciodată) că nu planeta are nevoie de noi ci noi avem nevoie de ea și că ceea ce lăsăm generațiilor viitoare ar trebui să fie un mediu stabil și echilibrat.

Sigur că trebuie responsabilizat fiecare individ în parte prin politicile de reducere a emisiilor, a educației ecologice în școli, a implementării politicilor privind domeniul energiei verzi și agricultura regenerativă (deși nu toate sunt realiste) dar se insistă atât de mult pe acest aspect și atât de puțin pe faptul că o mare cantitate de defrișare are loc în pădurile tropicale, în contextul construcției extinse a drumurilor în regiuni care odată erau aproape inaccesibile pentru a ușura exploatarea acestora. Aceste defrișări afectează biodiversitatea, circuitul apei în natură iar dacă adăugăm și poluarea râurilor, mărilor și oceanelor vedem consecințele reflectate în sănătatea populației și a costurilor enorme.

În mod clar, problemele sunt reale și sunt necesare implementarea unor politici realiste de combatere a schimbărilor climatice dar să nu facem din asta totuși o sperietoare apocaliptică care deturnează atenția specialiștilor de la găsirea unor soluții inteligente. Să nu uităm că există studii ce demonstrează că schimbările climatice au loc de cel puțin 3 miliarde de ani (The Age of the Earth, published by the Stanford University Press) și că între două glaciațiuni este normal un episod de încălzire globală (afirmă oamenii de știință) dar asta nu înseamnă, cum am mai spus, că nu trebuie să luăm în considerare criza ecologică care nu este doar o problemă de mediu ci și una sistemică pentru că „distruge infrastructuri, afectează economii întregi și amplifică inegalitățile sociale.”

În concluzie, Ziua Pământului nu este doar o zi de sărbătoare, ci un apel la responsabilitate.

„PATIMILE LUI IISUS” ȘI PATIMA LUI GIBSON