– Ce e cu tine Ana? a întrebat-o Roxana. Nu te-am văzut de mult așa. Ai chipul răvășit și o privire de animal hăituit. E vorba iar depre el nu-i așa? Despre Pavel. Ce a mai făcut de data aceasta?
– Nimic concret, a răspuns Ana. Sunt sentimentele mele prea puternice și oricât încerc să mă detașez, nu reușesc. Și doare atât de mult! Am citit pe rețelele sociale un mic text scris de ea, o evocare a ceea ce a fost și l-am întrebat despre asta. „Ne-am întâlnit întâmplător” mi-a spus și tot universul meu a început să se clatine. Mi-am dat seama că așteptările mele erau ireale. O amintire, un nume, o poveste, o femeie care a existat înaintea mea și de care probabil încă se simte legat. O dragoste veche readusă la suprafață când între noi se așternuse pacea: nu ne mai certam, nu mai aveam îndoieli, nu-l mai vedeam ca pe un manipulator emoțional. Și a reapărut ea. Am simțit o gelozie pe care mi-e rușine să o recunosc. În prejma lui, doar în preajma lui, mă comport ca o adolescentă pentru că nu-mi pot stăpâni emoțiile. Gelozia înseamnă neputință. E o voce care-ți șoptește mereu în ureche „nu ești de ajuns” și chiar dacă poate nu ai motive serioase simți cum sufletul ti se dezintegrează. De-atâtea ori am încercat să mă conving că e doar o reacție trecătoare! Dar nu. E ceva mult mai profund. E teama că încă nu-l cunosc cu adevărat, că voi rămâne doar o parte din povestea lui. Cu siguranță greșesc. Amplific totul. În fond, știu că oamenii nu se curăță niciodată complet de trecut și nici măcar nu am dreptul să-i cer asta. Încerc să privesc totul fără resentimente și-mi tot spun că iubirea nu înseamnă exclusivitate, că e importantă prezența lui lângă mine și ceea ce încercăm să construim împreună.
-Ana, trebuie să de desparți de omul acesta, i-a spus Roxana. Te-ai transformat. Aproape că nu te mai recunosc. Nu mai ești aici ci doar acolo, în lumea lui și nu pot să privesc cum te izolezi. Trebuie să faci ceva!
-Nu pot Roxana. Deocamdată, îmi este imposibil să plec. Îi aparțin, sunt parte din mecanismul lui de supraviețuire. Am ales să-i ofer liniștea și certitudinea că e iubit. Acum sunt incapabilă să plec…
„Ai regăsit Basarabia cu sentimentul că te-ai regăsit. Ne-am obișnuit cu desele tale vizite la Chișinău, ca și cum erai unul de-al nostru. Așteptăm să te întorci. Ca să-ți spunem cât de mult te iubim. Te îmbrățișez, prieten drag.”
Uneori ești întrebat ce ai găsit la el sau la ea? Dai din umeri nedumerit. Nici tu nu știi răspunsul. Există o mulțime de fire invizibile care te duc către acea persoană. Unele le cunoști, le identifici și altele îți sunt total necunoscute. Compatibilități. Dar nu e doar asta. Există oameni pe care îi întâlnești și simți că te așteptau de mult. Poate aveau nevoie de tine sau poate într-un mod misterios făceai deja parte din povestea lor. Există și oameni pe care tu îi aștepți de o veșnicie să completeze piesele care lipsesc din construcția ta interioară.
Ana se tot gândea în ultimul timp la toate astea. De ce a fost atrasă de Pavel în acel mod, de ce chiar dacă a lăsat distanța să se interpună între ei, gândul ei ori de câte ori se eliberează de grijile zilnice, poposește în capătul celălalt de țară, în acel orășel din care a fugit. Da, e adevărat, orașele mici sunt liniștite și te simți în ele ca într-o familie mai mare. Oricând ai nevoie de ceva trebuie să fie o persoană din anturajul tău care cunoaște pe cineva, care cunoaște pe altcineva și tot așa până ajungi la sursa de care ai nevoie. Dar ea, în acea etapă a vieții, nu-și dorea decât să se piardă în mulțime, să fie doar o trecătoare fără identitate și fără o poveste care să o urmărească pretutindeni. Nu voia să întâlnească pe nimeni care să-i amintească nici de el, nici de cel care îi fusese soț. Nu avea nevoie de întrebări incomode și nici de sfaturi inutile. Luase o decizie radicală, singură, după nopți albe de nesomn și de analiză a posibilităților. Roxana, una dintre prietene, îi spuse la un moment dat că e o curajoasă dar Ana se considera o lașă pentru că în loc să rămână și să înfrunte consecințele actelor ei, a divorțului de exemplu, a fugit. A lăsat în urmă tot: pe Victor soțul ei, pe dragul de Pavel, spitalul, prietenele, casa pe care o obținuse pe vremea când încă se mai dădeau locuințe de serviciu, mobila cumpărată cu ajutorul mamei și iubitele ei cărți…Își pusese câteva haine într-o valiză și plecase fără să spună nimănui nimic: fără rămas bun, fără explicații. Alesese un oraș din inima Ardealului, acolo unde și-a dorit să trăiască încă de pe vremea când era o adolescentă și mergea la sora mai mare cu trenul. Găsise și un post prin transfer pe secția de medicină internă așa că într-un fel toate se aranjaseră cumva. Viața ei, începea dintr-un alt punct. Victor o tot suna insistând să revină dar ce prizonier își dorește să se întoarcă într-o cameră de tortură…
În fața mea era o cruce neagră din metal. Părea un mormânt obișnuit dar când te apropiai puteai citi pe ea povestea celor trei. Capturați de securitate într-o colibă pe care o foloseau oierii iarna și asasinați cu sânge rece. Copiii unor mame pe care doar moartea le-a mai oprit din plâns. Doi dintre ei erau studenți la Drept. Drept, dreptate…
Un atac într-o sinagogă din Crumpsall, Manchester, care a avut loc astăzi, s-a soldat cu doi morți. A treia persoană care pare a fi făptașul, deși poliția nu a confirmat încă acest lucru, este și ea decedată. Atacatorul a fost împușcat de către ofițerii sosiți la fața locului. Acești au fost chemați joi dimineață la un incident pe Middleton Road, unde un bărbat a intrat cu mașina în mulțime și apoi încercând să intre în sinagogă a înjunghiat patru persoane. Unii martori au spus că ar fi avut o bombă și dacă așa a fost, doar răspunsul prompt al poliției a împiedicat un adevărat masacru. Unul dintre cei aflați la fața locului a spus că „Nu mai este loc pentru evrei în Marea Britanie. S-a terminat.” Un altul a descris firul evenimentelor afirmând printre altele că atacatorul era foarte robotic în acțiunile sale. „L-aș descrie ca fiind un bărbat asiatic și se îndrepta către oricine era evreu, bărbații pe care i-a înjunghiat purtau cu toții kippur,” a declarat acesta pentru Daily Mail
Mai mulți politicieni printre care și Primul – ministru Sir Keir Starmer, și-au arătat sprijinul pentru comunitatea evreiască. Starmer i-a asigurat că va face tot posibilul ca ei să se simtă în siguranță.
Foto: Libertatea
Pentru evrei astăzi este una dintre cele mai importante sărbători Yom Kippur, ziua dedicată ispășirii păcatelor și reconcilierii cu Dumnezeu, fiind considerată momentul în care se pecetluiește soarta spirituală a fiecăruia pentru anul care urmează. Pentru a o celebra, ei se adună în număr mare în sinagogi unde petrec multe ore în rugăciune. Și nu este doar o zi de reflecție individuală, ci și de împăcare cu ceilalți, fiindcă tradiția spune că Yom Kippur ispășește păcatele dintre om și Dumnezeu, dar pentru greșelile față de alți oameni este necesară cererea și oferirea iertării direct. Iertare….Da, au multe motive pentru care să-și ceară iertare (ca noi toți de altfel ) dar și palestinienii au. Lupta dintre cele două țări este fără sfârșit. Conflictul dintre ei are rădăcini adânci și este alimentat de o combinație de factori politici, istorici, religioși și sociali. Chiar dacă motivele oficiale, inițiale, au fost teritoriale și politice în realitate ele vin din trecutul îndepărtat. Fiecare dintre cele două popoare face referire la Vechiul Testament atunci când își susține punctele de vedere și legitimitatea acțiunilor din acest conflict. Evreii consideră promisiunea lui Dumnezeu către Avraam descendenții săi, ca fiind fundamentul legăturii lor cu Țara Sfântă, ținutul Canaanului – „Voi da urmașilor tăi țara aceasta” (Geneza 15:18). Și Avraam s-a stabilit cu familia lui în ținutul de astăzi al Palestinei și Israelului. Apoi, poporul evreu a fost dus în exil – nu o spune doar Biblia ci și istoria – prima dată în 586 î.Hr de către babilonieni și apoi în 70 d.Hr de către romani. Întoarcerea și crearea statului Israel în 1948, a însemnat pentru ei o împlinire profetică însă pentru palestinieni, aflați sub mandatul britanic nu a fost altceva decât o scindare teritorială a țării lor istorice.
Foto: Luiza Popovici / PressOne
Pe de altă parte religia islamică dar și Biblia în Geneza 16, îl menționează pe Ismael ca fiul al lui Avraam și al Agarei, sclava Saraei. Deci evreii sunt descindeți ai lui Isaac, fiul Sarei iar arabii descendenți ai lui Ismael. Fiecare dintre cele două popoare consideră că are drept asupra aceluiași teritoriu. În plus Ierusalimul este pentru creștini locul patimilor, morții și învierii lui Iisus, pentru evrei locul templului lui Solomon și al celui de-al doilea templu iar pentru musulmani locul de unde profetul Mahomed s-a înălțat la cer (Moscheea Al-Aqsa, Haram al-Sharif) ceea ce-l transformă în epicentrul tuturor tensiunilor. Bineînțeles că la toate astea se adaugă revendicările teritoriale, istorice și identitare precum și interesele regionale și internaționale. În realitate zona este un nod geopolitic în care se intersectează interesele majore ale marilor puteri: ale Iranului cu cele ale Arabiei Saudite și ale Statelor din Golf, ale SUA cu cele ale Rusiei și Chinei, ale lumii arabe cu Israel. Toți acești factori, întrețin și intensifică acest conflict care de-a lungul timpului a făcut nenumărate victime și de o parte și de cealaltă.
Chiar la începutul acestui război, în 1948, în urma creării statului Israel, 700.000 de palestinieni au fugit sau au fost strămutați fără drept de întoarcere, fapt ce a dus la dispariția unor sate întregi. După 1967 viața lor cotidiană a fost afectată de punctele de control, zidul de separare și restricții de circulație. Apoi, blocada asupra Gazei din 2007 a dus la lipsuri grave precum electricitate limitată, acces dificil la apă, medicamente și alimente. Astăzi, 5 milioane de palestinieni trăiesc în tabere din Liban, Siria, Iordania, Gaza și Cisiordania, mulți dintre ei fără drepturi civile. Pe de altă parte, mii de israelieni au murit în războaie, atentate și tiruri de rachete. A fost o perioadă între 1948 și 1973 în care Israelul a fost agresat frecvent de către statele arabe vecine, populația trăind permanent cu sentimentul de amenințare existențială. Atacul Hamasului din 7 octombrie 2023 care a dus la cea mai gravă pierdere de vieți israeliene într-o singură zi din istoria țării (peste 1200 de civili uciși, sute răpiți) a declanșat dezastrul de astăzi.
Am scris toate acestea pentru că fără o cunoaștere exactă a motivelor care au dus la escaladarea acestui conflict nu ar trebui să ne poziționăm de o parte sau de alta și nici nu ar trebui să permitem ca această situație să scindeze mai mult societatea și așa divizată dintr-o mulțime de alte motive. Adevărul este aproape întotdeauna undeva la mijloc și chiar dacă avem tendința de a înclina balanța către una dintre popoarelor implicate nu avem voie ca prin atitudinile noastre să transferăm conflictul pe teritoriul Europei care oricum în momentul de față se confruntă cu probleme grave economice, sociale și politice. Condamn însă cu toată puterea orice atac la adresa oricărei comunități fie ea religioasă, etnică, culturală sau de oricare alt tip așa cum, condamn cu tărie orice formă de agresivitate verbală, fizică, sau de altă natură asupra oricărei ființe vii. Ceea ce ne deosebește de animale, este această capacitate de autocontrol cu care am fost înzestrați, conștiința propriilor acțiuni și sistemul de valori. Să le folosim în orice împrejurare cu înțelepciune!
Mă simt în toamnă ca într-un loc de popas în care îmi odihnesc și-mi curăț sufletul. Fiecare frunză ce cade este o amintire dureroasă pe care o las în urmă și fiecare picătură de ploaie îmi spală o rană neînchisă. Vântul care se strecoară printre crengile aproape goale îmi poartă gândurile printre dorințe neștiute de nimeni. Lumina palidă a toamnei mă îmbracă cu o liniște blândă pe care o așteptam, pe care o aștept ori de câte ori simt că am obosit să lupt. Din toamnă îmi iau puterea. Îmi adun sufletul în matca iuirii și redevin ființă. E un paradox: tot ce s-a ofilit în mine pe parcursul unui an îmi renaște toamna și-asta îmi amintește că dincolo de tot ce viața îți dă sau îți ia, ținta rămâne momentul acela de fericire pe care îl tot așteptăm dar pe care îl ratăm adesea pentru că nu știm să-l recunoaștem.
A apărut un nou val de critici împotriva Ursulei von der Leyen pentru dispariția mesajelor dintr-o convorbire cu Macron, în ianuarie 2025, în care acesta din urmă ar fi exprimat îngrijorări privind acordul comercial UE-Mercosur și efectele acestuia asupra fermierilor francezi.
Foto: Antena 3 CNN
Acordul UE-Mercosur, este un tratat de liber schimb, care prevede reducerea taxelor vamale cu scopul de a facilita accesul pe piața UE a blocului Mercosur, respectiv Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay, pentru exportul de carne de vită, zahăr, etanol și alte produse agricole, precum și accesul UE pe piața Americii de Sud pentru exportul de mașini, echipamente, produse chimice, medicamente și servicii. Acesta ar fi cel mai mare contract semnat vreodată de UE acoperind o piață de peste 700 de milioane de oameni. Susținătorii lui cred ar scădea dependența Europei de China și SUA, ar consolida legăturile strategice cu America Latină și ar stimula creșterea economică. Pe de altă parte există temeri că acest acord ar crește presiunea asupra mediului încurajând defrișările în Amazon și ar constitui o concurență neloială cu fermierii din Franța, Irlanda, Polonia și alte țări. Tocmai de aceea unele state membre, inclusiv Franța, refuză ratificarea acestuia în forma actuală.
Negocierile au fost percepute adesea ca netransparente și tocmai de aceea dispariția mesajelor dintre Macron și Ursula von der Leyen a ridicat suspiciuni. Jurnalistul Alexander Fanta de la publicația „Follow the Money” a solicitat acces public la mesaj, dar cererea a fost respinsă, întrucât Comisia a declarat că nu a putut să-l identifice după “cercetări exhaustive”. La sesizarea jurnalistului, Ombudsmanul European a lansat o anchetă privind utilizarea funcției „mesaje care dispar” a serviciului Signal de către șefa Comisiei Europene cu motivația că nu era suficient de relevant pentru a fi arhivat. Se pare că în directivele de securitate emise în 2022, este specificată această posibilitate de selectare a funcției respective, pentru a reduce riscul de scurgeri de informații și breșe de securitate.
„Comisia recunoaște că folosește ștergerea automată a mesajelor Signal ale VDL – ceea ce înseamnă că probabil nu vom vedea niciunul dintre ele, niciodată. Ceea ce înseamnă, de asemenea, că nimeni, în afară de Comisie, nu poate vedea și decide dacă să păstreze un document, darămite să acorde acces la acesta”, a scris Fanta pe contul său de LinkedIn.
János Bóka, ministrul pentru Afaceri al Uniunii Europene a criticat-o dur pe șefa Comisiei. El a spus printre altele că „Nu mai este doar o problemă personală a lui von der Leyen. Este o criză pentru întreaga conducere de la Bruxelles. Europa nu are nevoie de negocieri secrete și mesaje «pierdute», ci de lideri responsabili.”
Noul caz amintește de așa numitul Pfizergate din timpul pandemiei de COVID 19 când Ursula von der Layen a recunoscut într-un interviu acordat publicației The New York Times că încheierea acordului cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla privind achiziția de vaccinuri în valoare de 2,4 milioane de euro, s-a realizat prin intermediul mesajelor text care ulterior au dispărut fără urmă. Acea situație a declanșat un adevărat scandal și a ridicat mari semne de întrebare cu privire la transparența celor de la Bruxelles. Poate de aceea este de neînțeles cum a reușit șefa Comisiei Europene să obțină un al doilea mandat.
Recentul scandal și recenta moțiune de cenzură inițiată de europarlamentarul Gheorghe Pipera care a reușit să strângă 74 de semnături (fără precedent în Parlamentul European), nu fac decât să demonstreze că nenumăratele critici conform cărora conducerea Europei operează în umbra mesajelor secrete și a scandalurilor sunt justificate.
Nu poți construi viitorul dacă nu ești conștient de prezent. Țările lumii își numără soldații, armele nucleare și alocă tot mai mulți bani din buget pentru înarmare dar nu conștientizează că astăzi cea mai puternică armă este informația. Singura țară care pare să fi înțeles că inteligența învinge forța, diplomația învinge brutalitatea și precizia învinge puterea este China. Profitând de lăcomia vestului, această țară și-a extins piața încet, încet până a ajuns să domine lumea nu doar prin comerț ci prin inteligență, răbdare și perseverență. Într-o perioadă de 30 de ani ea a devenit un „atelier al lumii” iar acum vrea să se convertească în creierul tehnologic mondial mizând pe combinația dintre stat strateg și companii inovatoare. Astfel, chiar dacă SUA este încă lider pe cercetare și inovație, China a ajuns la vârf în ceea ce privește implementarea acestora în aproape toate domeniile. Este lider mondial la panouri solare, baterii, vehicule electrice, lider în implementarea rețelei 5G la scară largă prin companii ca Huawei și ZTE, lider în aplicații practice de genul recunoaștere facială, orașe inteligente, în care guvernul face investiții masive bineînțeles cu scop de supraveghere și control, lider global în producția de panouri solare și turbine eoliene și nu în ultimul rând lider în cercetarea medicală în special în genetică si biotehnologii domenii în care a dezvoltat de exemplu o tehnologie care permite modificarea ADN-ului prin „tăierea” acestuia și repararea sau modificarea sa, numită CRISP. Prin comparație, UE excelează doar în reglementări, etică și unele tehnologii de nișă pentru că preocuparea majoră este implementarea ideologiei neo-marxiste și susținerea unui război care pare fără sfârșit.
Americanii sunt încă cea mai mare putere financiară și sancționatorie dar chinezii domină lanțurile de producție și infrastructură transformându-se într-o forță ascendentă cu ambiții mari. În plus, ei au inițiat Belt and Road cunoscut și ca „Noul Drum al Mătăsii”, ce are ca scop crearea unei rețele globale de infrastructuri și comerț care să lege Asia de Europa, Africa și, indirect, America Latină prin coridoare terestre și rute maritime. Prin acest proiect ambițios, China nu își dezvoltă doar rețeaua economică ci dorește să devină și o putere geopolitică globală. Tările participante (125) se pot îndatora într-atât încât la un moment dat pot ajunge în imposibilitate de plată fiind nevoite să-și cedeze infrastructurile construite cu banii împrumutați de China. Se recunoaște în acest model strategia aplicată de SUA de-a lungul timpului.
Preocuparea americanilor acum este să limiteze influiența Chinei prin încheierea de tratate cu state emergente precum India, Turcia, Brazilia și de parteneriate pe teme specifice legate de energie, climă, securitate cibernetică. Intenția lor este de a recâștiga terenul pierdut în Africa și America Latină. Nu știu însă dacă tacticile folosite sunt cele mai potrivite. Întoarcerea lor în Afganistan de exemplu, după ce au pierdut 864,3 miliarde dolari între 2002 și 2020 acolo în costuri de război și reconstrucție și după retragerea rușinoasă care a lăsat mii de oameni în brațele talibanilor, poate crea o situație tensionată în zonă. E drept că între China și India există fricțiuni și rivalități dar ce poate cimenta o prietenie mai mult decât un rival comun?
În concluzie, nu mai trăim într-o lume unipolară ci în una multipolară și din păcate se pare că nu mulți dintre cei care ne conduc înțeleg asta. Oricum, cei din UE cu siguranță, nu.
A nu se înțelege că prin acest articol mă erijez într-un apărător al Chinei. În ciuda ascensiunii sale mondiale există fisuri la nivel social determinate de rata mare a șomajului în rândul tinerilor, îmbătrânirea populației prin scăderea natalității, diferențe economice mari între populația urbană și cea rurală, natalitatea scăzută. Totuși sistemul lor bazat pe ordine, disciplină și stabilitate internă care i-a propulsat spre vârf ridică mari întrebări cu privire la sistemul economic și politic din Occident.
Cartea, scrisă ordonat si simplu, nu este doar o confesiune ci și un document istoric despre una dintre cele mai închise și represive țări ale lumii, care nu analizează ci doar relatează evenimentele, lăsând la latitudinea fiecăruia să simtă și să tragă propriile concluzii…
„Prin acest proiect, ne dorim să dăm un exemplu concret de cum cultura, educația și implicarea comunității pot contribui la formarea unei generații sănătoase, atât fizic, cât și mental”, a adăugat dna prof. Calotă Rodica, asociaţia Academia Creativă MULTILINGUA.
Sobre notícias e política com um viés nacionalista - onde os bravos nunca ousaram percorrer e que não espere deste o obsequioso silêncio dos covardes, amortecendo consciências, desarmando resistências que só no fátuo da retórica da ideia, da moral e da ética é que se venera seu oponente evitando a sedição!
La mine în suflet 