La mine în suflet

https://youtu.be/wwfZXxRe9eQ

Ar fi împlinit azi 76 de ani. S-a născut în timpul războiului, pe 9 octombrie 1940 în Liverpool si a fost muzician, cântăreț, textier și compozitor englez, unul din fondatorii trupei The Beatles. Împreună cu prietenul său Paul McCartney, el a format unul din cele mai  titrate parteneriate compoziționale ale secolului 20. Fire rebela, și având un spirit acerb în muzica sa, în compozițiile sale, în desenele, în filmele și în interviurile sale, a devenind de asemenea controversat din cauza părerilor sale politice. S-a mutat în New York în 1971, unde critica sa asupra războiului din Vietnam l-a determinat pe Richard Nixon la lungi încercări să îl deporteze, în timp ce cântecele sale au fost preluate ca imnuri în mișcarea anti-război. Exista câteva aspecte despre Lennon pe care poate nu toată lumea le cunoaște: – Primul cântec scris de Lennon se numea “Hello Little Girl’, iar primul cântec al lui McCartney s-a numit “I Lost My Little Girl”. – Se pare ca viata sa a stat sub influenta numărului 9. Astfel, Lennon s-a născut la 9 octombrie 1940, fiul lui, Sean, s-a născut la 9 octombrie 1975. A scris cântecele “9 Dream” (de pe al noulea album solo al sau, “Walls and Bridges” care a fost lansat în a noua luna a anului 1974 si a ajuns pana pe locul 9 în topurile din Statele Unite) si, cu Beatles, One After 909 si Revolution 9. Locuia în apartamentul cu numărul 72, de pe strada 72 din New York si a fost ucis in seara zilei de 8 decembrie, când era deja dimineața devreme a zilei de 9 decembrie, in Liverpool-ul natal. – A fost acuzat de plagiat de catre casa de discuri reprezentanta a lui Chuck Berry, pentru “Come Together” care semana cu cântecul lui Berry din 1956, “You Can’t Catch Me”. Cazul a ajuns în instanta. (The Telegraph) – Potrivit The Telegraph, Lennon si-a schimbat al doilea nume, Winston, în Ono, după ce s-a căsătorit cu Yoko Ono, in 1969. – Locul în care se afla cenușa lui John Lennon nu a fost niciodată dat publicității. Se presupune ca ea se afla in posesia lui Yoko Ono, deși exista si speculații potrivit cărora o parte din cenușa ar fi fost împrăștiată în Strawberry Fields Memorial din Central Park, New York. – Atât Yoko Ono, cât si Paul McCartney au cerut public ca numele autorului crimei sa nu mai fie pronunțat, pentru ca astfel i se îndeplinește dorința acestuia din urma de a fi o celebritate. – În 1980, la 30 de ani de la moartea lui John Lennon, Tabloidul The Sun scria ca soția criminalului sau a mărturisit cum acesta din urma i-a povestit despre planurile sale si cum i-a arătat chiar si pistolul cu care l-a ucis ulterior pe Lennon. Ea ar fi putut sa-i salveze viata cunoscutului artist daca ar fi anunțat politia.

Pe 21 septembrie 1864, se naște la Bucuresti Elena Văcărescu, nepoata a lui Iancu Văcărescu, scriitoare premiata de doua ori de către Academia Franceza pentru activitatea sa literara si pentru trad…

Sursă: Personalitatea zile, Elena Vacarescu

N-as putea sa las sa treacă aceasta zi  de 22 octombrie fără sa amintesc lumii de Cella Serghi, una dintre scriitoarele preferate ale adolescentei mele. „Mirona” a fost una din cărțile care mi-a încălzit sufletul si la care m-am tot gândit de-a lungul timpului, poate pentru ca m-am recunoscut cumva în fata aceea aplecata în nopțile albe la masa de scris, care înfrunta viata cu stoicism si care iubește cu toată forța anilor săi tineri. Despre acest roman, autoarea spunea: „Cu preţul suferinţelor pe care le binecuvântez s-a născut Mirona. I-am transmis durerea şi bucuriile mele, blestemul şi fericirea de a fi scriitor, curajul de a pierde azi pentru a câştiga mâine. Fiindcă atunci când se termină cartea fiecare simte că există un mâine, că azi e doar o repriză într-un meci care va fi câștigat”.

Cella Marcoff, după numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgară, a devenit cunoscută ca prozatoare, publicistă şi traducătoare sub pseudonimul Cella Serghi. S-a născut în anul 1907 la Constanţa. Prozatoarea, marcată pe viaţă de oraşul-port al Pontului Euxin, mărturiseşte în memoriile sale: ,,Marea e o prezenţă vie şi o prezenţă de vis. Valurile care se izbeau cu disperare de stânci, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul şi, în centru, statuia lui Ovidiu, totul era făcut să incite, să neliniștească, să tulbure, să şlefuiască sufletul unui copil”. Ea, mărturisea într-un interviu ca nu a avut vocația scrisului din copilărie sau adolescenta, chiar daca profesorul de româna din liceu i-a înmânat teza spunând ca e  primul 10 din cariera sa. O tânără cu o sensibilitate ieşită din comun, viitoarea scriitoare urmează la Bucureşti Facultatea de Drept, practicând apoi, pentru un timp, avocatura.

Nevoia de a scrie a apărut mai târziu, poate după ce l-a cunoscut pe Camil Petrescu de care avea sa se îndrăgostească nebunește. El a fost cel ce a încurajat-o sa-si pună gândurile pe hârtie spunându-i: „Scrie, nu mai vorbi, vorbește mai puţin şi scrie mai mult”,  Poate si de aceea, în romanul sau de debut „Pânza de paianjen” prima pagina îi este dedicata lui: „Lui Camil Pe­tres­cu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce în­s­­eamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul căr­ţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdea­una calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot… Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat”.

A fost si rămâne o scriitoare iubita de cititori, în special de către cei tineri, dar nu foarte apreciata de către critici. Romanele sale nu sunt documentare chiar dacă au si capitole în care se vorbește despre specificul timpurilor, ci sunt romane de introspecție, încercări de a explica dramele sufletești individuale.Personajele-eroine poartă în fiinţa lor destine rare, încărcate de mister şi de mesaj, captivante. Sunt femei complexe, curajoase pentru rigorile impuse atunci de societate, rebele, fremătând către sclipire în spirit, chiar dacă uneori cochete şi frivole în exterior. Depinde de receptor sau, cum spunea George Călinescu: „În aşa oglindă, aşa portret”.

Cella Serghi ramâne un reper al adolescentei mele.

http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/mirona-iubita-patimasa-citita-513801.html

Au trecut destui ani dar încă nu am uitat sfârșiturile de săptămână pe care le petreceam închisa în casa, chinuindu-ma sa descifrez metoda de rezolvare a unei probleme cu grad mai mare de dificultate pe care ne-o alegea profesorul de matematica. Cel care reușea sa o rezolve și sa prezinte cu elocventa raționamentul sau, primea un mult dorit si binemeritat zece.

Problemele alese erau dintr- o  culegerea ce aparținea unui mare matematician român, Gheorghe Titeica si din revista Gazeta Matematica fondata tot de către acesta în 1895.

S-a născut  pe 4 sau 17 octombrie (nu se știe sigur) 1873 în Drobeta Turnu Severin, într-o familie de muncitori și a făcut școala primara în localitate iar liceul în Craiova unde deja se remarca pentru interesul acordat matematicii. Urmează facultatea la Bucuresti unde îl are ca profesor pe Spiru Haret despre care va scrie o carte mai târziu. La un an de la terminarea facultății, pleacă la Paris  la École normale supérieure – una dintre cele mai prestigioase școli franceze. Imediat după susținerea tezei, în 1899, se întoarce în tara. Gheorghe Ţiţeica va fi astfel,  al cincilea român doctor în matematici al Universităţii din Paris, după Spiru Haret, David Emanuel, Const. Gogu şi N. Coculescu. Spre deosebire de alți matematicieni care nu s-au mai întors considerând ca în România nu exista condițiile necesare pentru a elabora studii științifice, el îsi continua lucrările în țară ajungând unul dintre cei mai mari matematicieni (geometrie) ai lumii.

A definit o nouă clasă de suprafeţe şi o nouă clasă de curbe, cunoscute azi sub numele de „curbele Ţiţeica“, „suprafeţele Ţiţeica“. Este considerat fondatorul geometriei diferenţiale centroafine. Un profesor de excepţie, care a scris multe cărţi de referinţă în geometrie. Iată doar câteva: „Geometrie superioară. Suprafeţe riglate“, 1931, „Geometria diferenţială proiectivă a reţelelor“, 1924, „Un pedagog înnăscut“.

La congresele internaţionale de matematici – Toronto (Canada) în 1924, Zurich (1928), Oslo (1936) – Ţiţeica a fost ales preşedinte al secţiei de geometrie. El a fost invitat la universităţile din Roma, Bruxelles şi de câteva ori la Paris, să ţină cursuri. Cărţile  sale se bucură de o deosebită preţuire şi au avut o mare circulaţie. În tratatele de specialitate, nu numai că sunt înscrise rezultatele date de Ţiţeica, (de ex. , în Finikov), dar autorii considerau o cinste ca anumite capitole să fie redactate în întregime de Ţiţeica (de ex. Fabini – Cech).

Un fost student de-al sau mărturisea  ca lecţiile lui Ţiţeica erau de o desăvârşită artă a pedagogiei. La începutul fiecărei ore de curs el recapitula ideile principale ale lecţiei anterioare, lecţia predată era completă şi se încheia cu o privire generală, expunerea era logică, clară, precisă, în stil foarte îngrijit fără să se folosească de nicio notiţă, rezultatele importante erau subliniate prin variaţia intonaţiei; toate calculele se sprijineau pe o puternică intuiţie geometrică. El îşi ţinea întotdeauna cursul la nivelul de înţelegere al studenţilor şi punea suflet în predare, atâta caldă convingere în tot ceea ce expunea încât lecţia lui te cucerea  de la început, te determina să-l urmăreşti  cu viu interes până la sfârşit şi să pleci de la curs cu lecţia învăţată.

Surse:

http://www.art-emis.ro/personalitati/1682-gheorghe-titeica-stramosii-viata-si-urmasii-1.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_%C8%9Ai%C8%9Beica
adev.ro/mldw7k