Mulțumire…

Îti multumesc ca ai intrat în viata mea si ca mi-ai dăruit clipe de fericire!

Îti multumesc ca ma iubești asa cum sunt si accepți dragostea mea.

Îti multumesc pentru amintirile ce vor rămâne închise pentru totdeauna în sufletul meu si mai ales, îti multumesc pentru ca mi-ai redat speranța!

Acum știu ca poți dărui si primi în aceeași măsura, știu ca exista suficiente motive de a te bucura ca trăiești, ca-ti poți împarți cu celalalt gândurile, planurile de viitor, uneori chiar si fara cuvinte ci doar privind, atingând, mergând mâna-n mâna.

„Te iubesc chiar si atunci când tac” am spus…

Ti-am vorbit, am tăcut.

Ti-am cântat, ti-am recitat versuri si iar am tăcut…

Te-am ascultat, te-am privit, m-am lăsat purtata de tine pe străzile pustii sau pline de lume, ne-am jucat, am râs, am plâns fara sa știi si iar am tăcut…

Ne-am pierdut în trecut, la curțile regilor si reginelor, prin camere somptuoase, pline de bogații strălucitoare, sub privirile curioase, binevoitoare sau răutăcioase a personajelor din tablourile marilor pictori.

Ne-am lăsat pătrunși de misterele poveștilor de altădată pline de intrigi, încărcate de istorie sau dragoste.

Ne-am rătăcit pe aleile unei grădini ce parea fara sfârșit, ne-am minunata de inteligenta unei minți în timp ce pătrundeam în lumea lui plina de invenții si descoperiri, Da Vinci…

Ne-au răsunat pașii pe coridoarele si-n sălile unui muzeu vestit, admirând un Rubens, un Tizziano, un Rafaelo sau un Michelangelo, surprinși ca poate exista atâta frumusețe si ca am avut norocul de a o admira.

Am hoinărit ținându-ne de mâna prin orașul pregătit de sărbătoare îmbrăcat cu mii de lumini multicolore, cu brazi si ornamente în fiecare vitrina, cu Mosi Craciuni urcând pe sfori în casele oamenilor.

Am ascultat trubadurii de azi cu gândul la cei de altădată…

Am adunat amintiri cu tine… din Florența, orasul culturii…