Mi-e sufletul plin de tine fiule…Îmi ești speranța, îmi ești zâmbet, îmi ești un curcubeu de sentimente pe care le închid în mine.
De multe ori te privesc când dormi…Ai crescut, ai devenit tu…Ai început sa ai opinii sa vezi lumea si sa o judeci cu ajutorul informațiilor care ti se transmit. Multe, haotice, uneori lipsite de sens si nu în totalitate adevărate…Vei ști sa le selectezi?
Uneori ma întreb ce-ti va oferi viata, pe ce cai vei umbla…Nu știu cum ar trebui sa te îndrum mai bine si mai înțelept astfel încât sa crezi ca alegerea e doar a ta, ca nu ai drept ghid si experienta mea. Știu cum e sa asculți sfaturile adulților si sa gândești ca sunt depășiți, ca nu au nicio legătura cu realitatea. Am trecut prin asta…Nimic din ce mi s-a spus nu am luat în considerare si acum, privind în urma înțeleg câte greșeli am făcut…
Nu as vrea sa ajungi si tu la o vârsta si făcând o retrospectiva sa-ti numeri erorile trecutului. Dar poate fiecare avem lecțiile noastre de învățat…
Exista oare o metoda prin care sa le putem administra fiilor o porție de înțelepciune zilnica?
Descoperă mai multe la La mine în suflet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
La mine în suflet 
Nu cred că există o metodă, una singură, care să fie infailibilă. Sunt doar străduințele noastre bine intenționate dar greu de administrat pentru a fi și tolerate de cei cărora le administrăm. Ca niște pastile, sau poțiuni pe care numai noi, maturii, le știm că sunt vindecătoare, cu tot gustul lor nesuferit. Și forțăm cumva copilul să le înghită. Dacă o facem brutal și fără de răbdare, rezultatul nu este bun. Vor fi respinse. Și atunci ce facem? Le mai îndulcim cumva… :) Felul cum o facem, depinde de la om la om. Doamne ajută, fiecăruia!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai perfecta dreptate si comparația cu pastilele despre care numai noi știm ca sunt vindecătoare e perfecta…Uneori însa, apar momentele acelea când te afli în fata unei situații si nu mai știi cum sa reacționezi sau mai bine zis cum sa o gestionezi. Avem nevoie de multa răbdare…Doamne ajuta!
Mulțumesc ca-ti faci timp pentru gândurile mele! :)
ApreciazăApreciază
În viată facem greșeli care nu depind numai de noi. Suntem la o răscruce, e greu să afli care este calea corectă, de urmat. Să aveți în viață bucurii sublime.
Imaginea de familie este foarte frumoasă, lipsește o persoană. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Recunosc, sunt o persoana care are multe regrete si nu e tocmai plăcut. Noroc cu mulțimea de cărți despre gândirea pozitiva care m-au salvat probabil de la o eventuala depresie…Nu as vrea sa treacă prin asta….
Sa spunem ca relația mama-fiu este putin mai profunda, dar suntem o familie…:)
Toate gândurile mele bune pentru tine Ane!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mult drag! Au fost situații când a trebuit să îmi reevaluez sfatul, să îmi dau update-uri la povețe și când am făcut compromisuri. Spre exemplu, îi ceri copilului să nu facă absențe de la ore, dar ce ar trebui să facă atunci când absolut toți colegii lui se hotărăsc să chiulească ? Gașaca asta e urâtă, dar e un mediu social. Dacă nu te integrezi, devii victima unui adevărat complot al celorlalți. Și nu-ți convine să-ți știi copilul ajuns în mijlocul bullyingului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În realitate cred ca de gașca asta mi-e cel mai teama…Se întâmpla atâtea!!! Nu ma mai uit la televizor de vreo trei ani din cauza știrilor ( mai ales a celor de la ora 5- PRO-TV) si din cauza minciunilor din politica, însa tot mai vad câte o filmare pe ici pe colo sau câte un articol despre violenta din școli, despre bullying, despre copii agresați, violați, drogați etc…Si uneori ma apuca disperarea. Copilăria noastră a fost un vis frumos. A lor pare mai mult un coșmar…Sper sa se schimbe ceva cu timpul
ApreciazăApreciază
Nu știu ce să zic :) Dacă mă gândesc la copilăria mea (ștergând cu sinceritate glitterul pe care îl pune nostalgia vremurilor trecute) nu a fost deloc cu norișori pufoși, de culoare roz. Poate unde eram băiat? A trebuit să mă bat în dese rânduri pentru dreptatea mea, și asta la propriu. Noi nu știam ce-i aceea bullying (poate nu se inventase încă termenul) dar tot ceea ce reprezintă astăzi acest lucru, era și atunci. Vă recomand să nu priviți viitorul cu teamă și să-i insuflați și copilului dvs. cât mai multă încredere în el însuși. Ca să aibă tăria de a ține piept încercărilor inerente.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Temerile sunt doar ale mele si îmi apar în gânduri doar uneori, dar ele exista…
Pe el încerc sa-l încurajez cât mai mult. Mi-am învățat lecția…Cât a fost mic, am fost exagerat de protectoare. Până pe la 4 ani nu a avut nicio zgârietură si într-o zi o creanga i-a lăsat o urma fina pe mâna. A început sa plângă si sa tremure tot pentru ca văzuse un pic de sânge. Atunci am înțeles ca nu-i fac niciun bine, ca trebuie sa-l las sa se lovească de colțuri, de pietre, de crengi, sa învețe sa cada si sa se ridice. Într-o alta zi, în parc fiind , am văzut cum o fata l-a împins si a început sa-i dea palme iar el s-a încovoiat, si-a dus mâinile la fata si aștepta. Am asistat la scena îngrozita dar nu am intervenit. Apoi l-am întrebat de ce a acceptat sa fie lovit. Mi-a răspuns ca eu asa l-am învățat sa nu se atingă de o fata si era adevarat. Dar fetele de azi, nu mai sunt cele de ieri si copii întotdeauna reușesc sa găsească punctele vulnerabile ale celuilalt…Atunci am hotărât ca are nevoie de un sport care sa-i ridice stima de sine si sa-i redea încrederea în forțele proprii si l-am înscris la karate. Acum nu mai este copilul care a fost dar eu încă mai am temeri….:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Magnifique ! Am privit îndelung acest tablou, dupa citirea textului, si mi-a trecut prin minte gândul ca, într-adevar îngerii au aripi, însa doar în ochii copiilor inocenti devin cu adevarat perceptibile vizual…
Binecuvântari eterne si perene Suflet frumos, alaturi de toti cei dragi inimii tale !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru popas si pentru cuvintele frumoase. Dumnezeu sa va binecuvânteze viata si casa!
ApreciazăApreciază