Dorul

A fost ieri…dar scriu azi.

Cuvântul dor are origine în latină populară dolus – a durea. Lipsa cuiva drag , a ceva ce ne dorim cu disperare, amintirile despre copilărie, toate provoacă durere…Dor, durere, dorința…

În 13 mai 2015, România a sărbătorit pentru prima dată Ziua Dorului. Inițiativa le-a aparținut membrilor trupei Vunk, care au vrut să dedice această zi tuturor celor care se simte departe de ţară, de cei dragi sau de copilărie.
„Frunză verde lămâioare,
Câtă boală-i pe sub soare
Nu-i ca dorul arzătoare;
Căci dorul unde se pune,
Face inima tăciune;
Face inimioara jar
Şi trăieşte cu amar.
Frunză verde şi-o alună,
Câtă boală-i pe sub lună
Nu-i ca dorul de nebună;
Câte boli-s pe sub soare
Nici una nu-i omorâtoare;
Numai dorul und’ se lasă
Face lacrimilor casă.”

Folclor romanesc .

”Cui îi e dor de mine” este întrebarea pe care Cornel Ilie și trupa Vunk o propun pentru Ziua Dorului 2020.
Întreb si eu: „Cui i-o fi dor de mine?”

„Dorul..are o splendida suveranitate în el, dar e un cuvânt al inimii numai, si nu al gândului, după cum e un cuvânt al visului, si nu întotdeauna al faptei, te poarta când spre trecut, când spre viitor, te încarcă si de regrete si de speranța, îți face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa înduri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”, spune Constantin Noica

Dorurile noastre toate, cine sa le înțeleagă?!!!