Astazi este Ziua Internationala a Tolerantei. Se presupune ca este un termen care ar trebui sa ne caracterizeze mai ales daca tinem cont de asa zisa noastra evolutie spirituala. Dar oare am evoluat cu adevarat? Suntem noi toleranti? Acceptam si iertam erorile si slabiciunile fiecaruia dintre noi?
Cuvântul toleranţă nu este un termen al lumii moderne, el provine din latina Romei antice, unde tolerare înseamna a suporta şi se referea, ca şi astăzi, la respectul faţă de celălalt adica acceptarea unei opinii contrare, a diversitatii culturale, a diferentelor rasiale, a libertatii celuilalt, a diferentelor de comportament, de gândire, de credinta.
„Toleranța este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere. În acest moment de schimbări rapide și de multe ori năucitoare, nu a fost niciodată atât de importantă. Toleranța trebuie să ne unească pe drumul nostru comun pentru un viitor pașnic, durabil”, menționează mesajul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-Moon, pentru 2013.
Însa daca am privi cu atentie lumea de astazi, imaginile pe care le-am vedea nu ar fi nici pe departe evocatoare pentru toleranta. Printre ultimele stiri putem citi:
„O femeie de 33 de ani din Afganistan a fost împușcată și înjunghiată în ochi pentru că și-a luat o slujbă,”
„Membrii echipajului unui submarin nuclear rusesc au împușcat un pui de urs și pe mama lui după ce aceștia s-au urcat pe submarinul acostat într-un port din Kamceatka”
„Oamenii din regiunile aflate în apropierea Nagorno-Karabah, asupra cărora Azerbaidjanul urmează să recâştige controlul duminică, 15 noiembrie, și-au incendiat locuințele înainte de plecarea spre Armenia.”
„Erdogan, declarații provocatoare la vizita în Cipru: „Aici există două popoare separate. Trebuie negociată soluția cu două state”
„Etiopia, în pragul războiului civil. Sute de oameni au fost masacrați cu cuțite și macete într-o regiune controlată de separatiști”
„Noi proteste în Italia, după ce Guvernul a extins zonele care intră în carantină. Oamenii au strigat „Libertate”
„Complot terorist dejucat în Germania. 12 bărbați plănuiau să atace moschei și să omoare musulmani.”
Unde este toleranta în toate acestea? Nu mai suntem capabili sa ne iubim unii pe altii sau nu am fost niciodata? Fara a studia istoria, unde întâlnim nenumarate exemple de intoleranta, doar citind biblia întelegem ca de la început oamenii nu s-au acceptat unii pe altii din diverse motive: iudeii si samaritenii se urau, femeile erau considerate inferioare barbatilor si tratate ca atare, conducatorii religiosi îi desconsiderau pe oamenii de rând, bolnavii erau marginalizati. Iisus, prin faptele sale a încercat sa ne învete ca iubirea, care sta la baza tolerantei, ne ajuta sa le facem loc celorlalti în inimile noastre, în pofida imperfecţiunilor şi a particularităţilor lor. El spunea în Coloseni 3:13: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi, dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia, să vă iertaţi cu mărinimie unii pe alţii” si în Petru 1, 4:8 „Mai presus de toate, să aveţi o iubire profundă unii faţă de alţii, căci iubirea acoperă o mulţime de păcate.” Asta nu înseamna însa ca trebuie sa acceptam indecenta, ipocrizia, egoismulsi alte forme ale rautatii umane.
Vom învata vreodata sa convietuim în pace, cu îngaduinta si dragoste fata de tot ce ne înconjoara???
Descoperă mai multe la La mine în suflet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Da, cu certitudine, si înca extrem de repede, deoarece pacatul omenirii a ajuns la pragul tronului lui Dumnezeu iar printre multele calitati ale Ziditorului Universului, justitia si dreptatea au fost, sunt si vor fi aplicate fara mila pentru cei ce încalca Legea si poruncile date prin Duhul Sfânt omului creat dupa chipul si asemanarea Lui decazut în capcana amagitorului, siretului, imitatorului, mincinosului, înselatorului, „Antichrist”
O seara si o saptamâna binecuvântata cu liniste, bucurie si pace, draga Magda !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Săptămâna binecuvântata Iosif!
ApreciazăApreciază
Este sigur că în întreaga lume se fac pași importanți spre unirea în diversitate , multiculturalism și acea mult clamată globalizare . Ne place sau nu , spre asta ne îndreptăm . Dacă aceste deziderate au legătură cu toleranța ?… Sigur , dacă lărgim câmpul semantic.
Vorbind despre Ziua Toleranței , cred că trebuie să ne amintim de reversul medaliei proclamat de monumentalul film al lui David Wark Griffith , „Intoleranța” . Realizat in 1916 , filmul este considerat una dintre marile capodopere ale cinematografului mut. O producție grandioasă ce recurge la povestiri petrecute în epoci și locuri diferite . Din anticul Babilon , până în America începutului de secol XX , Griffith ne ilustrează cu măiestrie efectele tragice ale intoleranței umane de-a lungul timpului . E bine să luăm aminte .
În rest , toate bune , dragă Magda.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mărturisesc ca nu am văzut filmul dar descrierea ta mi-a stârnit curiozitatea. Mulțumesc pentru recomandare! Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În acest moment, eu nu mai cred în existența toleranței. Şi nu, nu ne vom accepta unii pe alții (că despre iubire nici nu poate fi vorba!) niciodată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câtă vreme mai exista câte o persoana pe ici pe colo dispusă sa ajute dezinteresat, eu înca mai am speranță si încredere…:) O seara frumoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lângă mine încape oricine! Nu-mi displac decât necivilizații, ipocriții, proştii incurabili…cred că am suficientă înțelegere pentru restul! Noi două şi încă mulți ca noi, putem schimba ceva!?
ApreciazăApreciază
Eu vreau sa cred că da. Fără speranță nu putem continua. Un frumos sfârșit de săptămână!
ApreciazăApreciază
Stim, cu o floare nu se face primavara….dar cu mai multe persoane aplecate spre intelegere si ajutorare, sperante sunt ca toleranta sa redevina forma de manifestare generalizata. Sunt insa prea multe discordii si mentalitati, forme de religie extrem de diferite in lumea asta a noastra incat ma intreb: ce fel de toleranta ar putea fi? Posibil doar intre cei cu notiuni si puncte de vedere similare…manifestari segmentate. In lume au existat intotdeauna divergente uriase…din multe perspective. Toleranta poate sa apara intre noi toti doar cu voia Domnului, insa El nu obliga , nu impune, nu sileste. Tot noua ne revine raspunderea. In final, pot concepe existenta tolerantei in cadrul unor grupari mici cu puncte de vedere comune, cu sentimente fratesti de prietenie, cam atat. Stiu, suna sceptic si pesimist, dar noi stim ca si in cadrul aceleiasi familii exista intoleranta…de multe ori, pra multe…
Sa ne auzim cu bine! Sanatate multa, Magda!
ApreciazăApreciază
E normal sa fii sceptica si pesimista Cristina mai ales privind la tot ce se întâmpla în jur. Si eu am momente când simt asta, dar alung repede toate gândurile rele pentru ca nu vreau sa le las sa puna stăpânire pe mine si în locul lor pun speranța si credința. Nu e totul pierdut. Cât încă mai sunt oameni care privesc la ceilalți cu compasiune si înțelegere, încă nu e totul pierdut. Multa sanatate si numai bine si eu îti doresc!
ApreciazăApreciază