O parabola

A fost odată un om ca toți ceilalți. Un om normal cu defecte si calități. Nu era diferit. Dintr-o dată, într-o seară, cineva a batuta la usa lui. Când a deschis, și-a văzut dușmanii. Erau mai mulți si a trebuit sa-i lase sa intre. Dușmanii i-au legat mâinile spunându-i că așa e mai bine, că așa, cu mâinile legate, nu poate face nimic rău (au uitat să-i spună că nu poate face nici nimic bun).Și au lăsat un paznic la ușă, astfel încât nimeni să nu-l poată dezlega. La început a fost disperat și a încercat să-și rupă legăturile. Când si-a dat seama de inutilitatea eforturilor sale, a încercat, încetul cu încetul, să se adapteze la noua sa situație. La început, a fost chiar greu să-si scoată pantofii. Apoi, într-o zi a reușit chiar să-si învârtă și să-si aprindă o țigară. A început să uite că obișnuia să aibă mâinile libere. Între timp, paznicul său îi comunica, zi de zi, lucrurile rele pe carele făceau bărbații cu mâinile libere din exterior (Dar gardianul uita de fiecare data, să-i spună lucrurile bune, pe care aceiași bărbați le făceau cu mâinile libere). Au trecut mulți ani … Omul s-a obișnuit cu mâinile legate. Și când gardianul i-a explicat ca datorită acelei nopți în care au intrat să-l lege, el, omul cu mâinile legate, nu putea face nimic rău (a uitat să-i spună că nu poate face nici nimic bun), omul a început să creadă că era mai bine să trăiești cu mâinile legate. În plus, era atât de obișnuit cu legăturile …Au trecut mulți ani, mulți ani …Într-o zi, prietenii lui au surprins gardianul, au intrat în casă și au rupt legăturile care legau mâinile bărbatului: „Acum ești liber”, i-au spus ei. Dar ajunseseră prea târziu: mâinile bărbatului erau total atrofiate.

Traducere de pe blogul

elambigudelyoga.wordpress.com