Iubirile de altadata

O alta poveste…

Covor de frunze tesut în toate culorile toamnei, asternut peste alei…Pomi despuiati, rusinati parca de goliciunea lor si un soare blând care nu mai arde ci doar încalzeste….Natura moare dar nu este o tristete pentru ca moartea sa înseamna renastere, speranta de viata noua si de primavara….
Pe o banca singuratica, coborâti parca dintr-un tablou, stau doi batrâni ce privesc linistiti zarea. Chipurile lor, brazdate de trecerea timpului, doua surâsuri tainice întoarse peste ani, sunt luminate înca, de cel mai dorit, cel mai cautat sentiment de pe pamânt:dragostea. Nu este iubirea aceea exuberanta a tineretii ca o zbatere continua de aripi, ci una calma, a maturitatii depline, ca un zbor lin, neobosit. E iubirea clipelor traite, a dorintelor împlinite, a amintirilor…
Glasul lui blând, murmurul unui izvor de gânduri aduse de vremuri îndepartate, strapunge linistea ce-i înconjoara..
-Îti amintesti? Aici, în parcul acesta, ne-am plimbat prima data:suflete îmbratisate, mâini împreunate, priviri ascunse de voalul genelor, furisate, saruturi furate…
Oamenii din jur ne priveau cu mirare nedisimulata, cu zâmbetul celor ce au cunoscut cândva gustul dulce sau amar al dragostei. Imaginea noastră de eterni îndrăgostiți, îi întorcea si pe ei în timp la clipele magice ale iubiri…poate pierdute, poate păstrate…
-Aici, pe banca aceasta m-ai asezat ca pe-o copila lânga tine, si am asteptat cuminte primul tau gest, tremurându-mi tacut teama ca ceva te-ar putea îndeparta, reprimându-mi dorinta de a te cuprinde cu bratele si de a te respira posesiv
-Te vad si acum în fata mea, cu obrajii ca doi maci înfloriti, cu pleoapele coborâte ca petalele unei flori ce se-nchid la cea mai mica atingere. Timiditatea aceea a ta de fetita ce nu mai vrea sa urce pe scena chiar înainte de începerea spectacolului
a sadit în mine sentimente noi si necunoscute, dorinta de a te proteja, de a te alinta, de a te transforma în femeie….a mea. Într-un târziu, când ai îndraznit sa ma privesti, am vazut în ochii tai doua ferestre deschise spre inima ta, -locul unde se adapostea dragostea si atunci, placerea de a trai alaturi de tine, de a te însoti pe drumul vietii, de a te avea alaturi la nesfârsit a devenit dominatoare, mi-a invadat sufletul si mi s-a parut o adevarata binecuvântare. Acolo, sub hohotul de raze al soarelui, în mijlocul tabloului feeric al naturii, sub privirile nedumerite ale trecatorilor, ti-am dat primul sarut, prima îmbratisare..
Universul parca s-a oprit în loc tinându-si rasuflarea pentru o clipa lunga cât o eternitate.
-Si prima noapte de iubire? Prima contopire a sufletelor noastre-doua viori pe care dragostea cu degetele ei delicate le facea sa vibreze în aceleasi acorduri la nesfârsit, un amestec de culori si lumini scânteietoare, o explorare neîncetata în descoperirea a mii si mii de senzatii noi, covârsitoare….
-Apoi? Ce urmat apoi? întreba el, de parca i se parea nefiresc sa-si mai aminteasca „restul”care nu era altceva decât o perpetua repetitie a începutului.
-Apoi? Nu a fost atât de simplu precum credeam, a raspuns ea…A trebuit sa învatam sa traim unul cu altul, sa ne acceptam asa cum eram, sa facem mici compromisuri, sa ne satisfacem pe rând capriciile. Amândoi eram putin încapatânati, putin orgoliosi si putin gelosi dar cu toate acestea, în fiecare zi descopeream noi valente dragostei si alte motive pentru a ramâne împreuna. Eu am fost nevoita sa fac un efort în plus pentru ca nu a trebuit sa te conving numai pe tine ci si pe cei doi copii tai. Sa-i fac sa înteleaga ca-i iubesc neconditionat, sincer si curat asa cum te iubeam pe tine. La început m-au privit cu raceala si suspiciune însa, cu timpul si-au dat seama ca le pot fi o prietena adevarata si m-au acceptat….Au acceptat dragostea noastra. Mai târziu, a batut la usa noastra un înger si ne-a adus un dar nepretuit, un dar mult asteptat pe care nu credeam ca o sa-l mai primesc vreodata. A aparut Mirona ca o împlinire, ca o desavârsire si a umplut cu stralucirea ei vietile noastre. A fost copilul adorat si sora mult iubita.
-Da….am traversat oceanul vietii în lung si-n lat, au trecut furtuni dar barca noastra ne-a salvat. Au fost si zile triste, au cazut si lacrimi dar a învins iubirea caci de fiecare data marea inimilor noastre s-a adunat la mal. Si uite asa au trecut 30 de ani.
Am demonstrat lumii si noua însine ca dragostea poate dainui în timp si poate înlatura orice obstacol.
-Azi împlinim 30 de ani de când suntem împreuna si ar trebui sa ne intoarcem acasa caci mai am unele lucruri de facut, a spus ea preocupata. Sper ca nu ai uitat: diseara vin copii si nepotii sa sarbatoreasca odata cu noi împlinirea unui vis ce parea irealizabil.
Batrânul o privi o clipa tacut, apoi îi lua obrajii în mâini si o săruta cu blândete, cu duiosie, cu toata dragostea celor 30 de ani trecuti peste ei. Apoi au pornit agale spre casa, mâna-n mâna, asa cum au mers toata viata, rascolind cu pasii lor covorul de frunze moarte. Degetele tremurânde ale unui vânt tomnatic le mângâie parul albit dar sufletele lor, mereu tinere, cânta înca acelasi cântec de dragoste.

O fantezie….