Poveste…

Eu am fost prin alte locuri cu tine, neștiute si neumblate de nimeni. Am hoinărit mâna-n mâna, pe pajiști înverzite, prin câmpuri cu flori, prin păduri răcoroase, prin locurile acelea care mi-au fost leagane în copilărie. Mi-ai cules flori si mi le-ai prins în par, am dansat în acordurile inimilor noastre, mi-am culcat obrazul pe umărul tau întrebându-mă ce gust ar avea sărutul dar gândindu-mă în același timp, că mai întâi trebuie sa ne cunoaștem așa, fără îmbrățișări, fără atingeri…Doar uneori ne pierdeam unul în privirea celuilalt si simțeam ca lumea întreaga e la picioarele noastre, ca totul în jur vibrează de atâta dragoste.
Spre seara ne-am oprit pe malul marii si am alergat prin apa ca doi copii zburdalnici. Apoi, obosiți, ne-am culcat pe nisipul cald încă, privind desenul neînțeles al stelelor si luna cu zâmbetul ei misterios. Eram doar noi sub cerul liber. Noi si întinderea nesfârșită a marii ce-si cânta muzica ei, parca fericită să vada că încă mai exista iubire. Nu, nu aveam nevoie de cuvinte. Trupurile noastre își spuneau tăcut povestea unul altuia si toate întrebările care la început se învălmășeau să se așeze pe buze, primiseră deja răspuns. E plăcut sa găsești pe cineva care stie sa-ti asculte povara tristelor dureri si sa-ti afle toate iluziile cu care trăiești.