Dialog…

M – Uneori pentru unii, iubirea e asa…Fara sa o pot explica si fara macar sa mai încerc sa o înțeleg, știu doar ca ea exista…Strict si neîndurător cum ești acum, te iubesc si mai mult. ‎ Probabil te-as iubi indiferent cum ai fi. Unii își mai acorda o sansa. Întotdeauna, unii își mai acorda o sansa
C – Fara explicații…Înțeleg dar, cum te descurci cu asta?
M- Cu iubirea?
C- Da.
M- E a mea. Am ceva ce nimeni nu-mi poate lua.
C- E ciudat. Iubești pe cineva dar nu poti sa-i arati, sa-l atingi, sa-l lași sa se bucure de iubirea ta. Cum te descurci cu asta?
M- Ma bucur, plâng, ma doare, am regrete, am dorințe, iar ma bucur. Alteori doare atât de tare ca nu pot face altceva decât sa ma ascund în gândurile mele dar o simt, o cunosc de atâta timp, știu cum reacționează, știu când se liniștește si când se aprinde iară, știu ca va trai în mine până la sfârșitul zilelor si ma simt vie. Dintr-un zâmbet al iubirii acesteia fac unul mare care sa-mi ajungă pentru toata ziua. Unii nu au nici macar atât. Unii nu au iubit niciodată.

C- Te invidiez ca poti trai cu atâta intensitate un sentiment. Eu nu pot iubi decât ceea ce pot atinge, ceea ce știu ca mi-ar putea aparține în totalitate.