Întrebări si răspunsuri

I-am promis lui Dragos N.D alias Joker, cu ceva timp în urma ca voi răspunde si eu la întrebările pe care le-am scris într-o postare anterioara. Este bine si frumos ca întotdeauna sa-ti onorezi promisiunile…

1. Aveți un anumit mod de a va exterioriza emoțiile?

De cele mai multe ori nu-mi exteriorizez emoțiile. Încerc sa le stăpânesc, sa le controlez pentru ca le consider un motiv de slăbiciune. Am mai spus ca marele meu defect a fost orgoliul si nicio clipa nu am încetat sa ma lupt cu el asa ca, probabil de aici vine ideea de slăbiciune. De aici si poate de la tata, de la mama, părinții pe care i-am văzut trecând prin viată fara sa se plângă. Când simt ca nu mai pot, ascult muzica sau citesc si ma liniștesc. Dar exista si momente în care vorbesc atunci când ar trebui sa tac si tac atunci când ar trebui sa vorbesc sau momente în care ma impresionează orice si imediat mi se umezesc ochii.

Am o sora care atunci când era tânără scotea niște țipete îngrozitoare daca se speria de ceva sau se uita la filme cu Stan si Bran si râdea de se tăvălea pe jos (la propriu) iar noi râdeam de râsul ei. O invidiam pentru asta.

Nu ma manifest în sensul ca nu-mi spun durerea, nu plâng disperat, nu râd exuberant, dar cei care ma cunosc bine știu sa-mi vada pe chip umbrele din suflet.

2. Care sunt valorile sau mai bine zis reperele care va dau senzația ca dețineți controlul propriei vieti?

Au fost momente, când din anumite puncte de vedere (doar din anumite puncte de vedere) credeam ca dețin controlul dar nicicând nu le-am avut pe toate deodată. Am fost împlinita din punct de vedere profesional de exemplu si total nefericita pe plan personal. Valorile? Cândva, ma raportam la exterior, la material, la poziția socială, la bani. Astăzi, ma mulțumesc cu puțin si cred ca sunt mai fericita decât atunci când aveam idealuri si dorințe greu de împlinit. Cred ca viata m-a liniștit. Astăzi familia este valoarea cea mai de preț pentru mine.

3. Cum reușiți sa descifrați mai bine intențiile unei persoane, ascultând-o sau analizându-i limbajul corporal?

Privindu-l în ochi. Ochii nu te mint. Trebuie sa fii un actor desăvârșit ca sa-ti transformi privirea. Îmi amintesc de fosta mea diriginta din liceu, de la care am învățat multe, dar care la vremea respectiva mi se parea o scorpie. Nu mai știu din ce motiv m-a ridicat în picioare si a început sa-mi tina teoria chibritului. Avea un limbaj mai colorat si pe mine ma deranja asa ca o priveam tinta, fara sa schițez niciun gest. După un timp, s-a oprit brusc si mi-a spus: „Stai jos. Treci cu privirea prin om…”. Exista si un limbaj al corpului dar trebuie sa știi sa-l interpretezi. Cred ca e important sa afli mai întâi intenția unui om, sa-i cunoști faptele si abia apoi sa-ti formezi o opinie. De multe ori, intenția este diferita de reacția pe care o are la un moment dat.

4. Care este frica ta cea mai mare?

Cred ca de-a lungul timpului ne îmbrăcam cu mai multe straturi dorind astfel sa ne protejam de suferința însă chiar si asa trăim într-o continua angoasa datorita unei întrebări pe care ne-o punem tot timpul: „Dar daca…?”

Cândva era teama de a nu fi ranita, teama de ce va spune lumea, teama de ridicol, de umilința. Încă persista dar acum ma stăpânește mai mult teama ca nu voi trai suficient de mult ca sa-mi vad copilul construidu-si viata si bucurându-se de ea.

5. Credeți ca o relație durabila se construiește pe satisfacerea nevoilor celuilalt?

Știu ca pare un clișeu dar cred ca o relație durabila se construiește pe încredere, pe respect, pe comunicarea permanenta. Satisfacerea nevoilor celuilalt ar fi ca un fel de troc: îți dau daca-mi dai si când nu mai ai ce da sau când nu mai primești, totul se năruie. Apoi trebuie sa fii capabil sa-i lași celuilalt putina libertate, spațiul lui în care sa se adune si sa se regăsească daca simte nevoia pentru ca o relație nu poate fi bazata pe simțul proprietății: îți aparțin, îmi aparții. O relație adevărata ar trebuie sa fie asa, ca un fel de complicitate tăcuta în orice împrejurare.

6. Ce parere aveți despre sloganul „iubește-te pe tine însuti”?

Poate fi un slogan foarte dăunător daca nu este bine înțeles pentru ca te poate duce catre o creștere a egoului, te poate tine cât mai departe de tine însuti si de cei din jur. Dar privit din alt punct de vedere poate fi un îndemn necesar pentru a te valora ca persoana si nicidecum a te pune mai presus decât ceilalți. Perceput astfel este benefic pentru ca te îndeamnă sa intri în „templul sufletului” tau si sa încerci sa transformi ceea ce-ti face rău. A te valora înseamnă sa înțelegi ca ești o persoana ca oricare alta, conștienta ca viata este o lecție permanenta si care înțelege ca în ciuda defectelor are dreptul la fericire.

7. Exista diferente între ego si demnitate?

Exista o mare diferența însă de cele mai multe ori se confunda egoismul cu demnitatea. Demnitatea înseamnă onoarea, respect fata de propria persoana si fata de cei din jur. Omul demn, răspunde la o jignire sau la o umilința hotărât susținând-si punctul de vedere cu educație si respect. Egoistul este adesea obraznic, cerând drepturi pe care poate nu le merita, dispus sa se răzbune, si sa faca orice pentru a-si apara interesele. Se considera „centrul Universului”.

8. Ați plâns vreodată imaginând-va un scenariu sumbru?

Am plâns de multe ori imaginându-mi moartea mamei, când devenise neputincioasa si prea bătrâna ca sa mai pot spera la altceva. Știu ca pare ciudat dar am plâns-o mult înainte de a se duce. Însă mai întâi de asta au fost ani cu nopți în care-mi plângeam durerea pentru ca nu eram capabila sa evadez dintr-o viata ce nu era a mea (asa îmi spun acum, ca nu era a mea).

9. Cum ați caracteriza omul contemporan?

Incult, indiferent, ușor de manipulat, obraznic, fara repere si fara obiective. Supus materialului, superficial. Adict al sexului, al mașinilor de lux, al banului si puterii, al aspectului exterior, aproape narcisist. Dar nu trebuie sa generalizez. Mai exista încă si oameni valorosi, frumoși care din pacate rămân în anonimat sau în conul de umbra a celor obraznici.

10. De ce ne este mai ușor sa vedem problemele si soluțiile din viata altora decât pe cele din viata noastră?

Adesea am observat ca pe oamenii care au anumite calități, care sunt corecți, onesti, sinceri, buni sau inteligenți, ceilalți îi țin la distanta. Poate îi respecta dar îi țin la distanta si abia așteaptă un motiv cât de mic pentru a-i judeca. Si m-am întrebat de ce în loc sa-i ia ca repere prefera sa le caute defecte pentru a avea motive de dispreț. Cred ca multora dintre noi nu le place sa aibă în fata un etalon pentru ca atunci sunt nevoiți sa faca comparație si nu le place rezultatul. E ca si cum ar sta în fata unei statui impunătoare si încep sa arunce cu pietre în ea ca sa-i mai scada valoarea

Unora problemele din viata altora le distrag atenția de la problemele din viata lor și altii proiectează asupra celorlalți ceea ce ei ascund în adâncul sufletului.