Ruga la început de an…

Doamne, ajuta-ma sa îmbătrânesc frumos! Sa nu ma transform într-o hârca arțăgoasa pusa mereu pe critica, sa-mi păstrez sufletul tânăr ca sa pot fi pentru nepoți cea mai buna prietena!
Doamne, ajuta-ma sa nu bârfesc si sa nu judec caci nu m-ai înzestrat cu puterea de a da verdicte si nu sunt mai presus decât alții! Am si eu calități si defecte care nu-mi place sa-mi fie scoase în evidenta.
Doamne ajuta-ma sa fiu pentru fiul meu o mama blânda, înțelegătoare dar care stie sa puna si limite! Ajuta-ma sa-i pot fi sprijin la fiecare pas si da-mi răbdarea de a-l asculta chiar daca uneori mi se pare ca ceea ce spune este lipsit de importanta!
Doamne ajuta-ma sa fiu mai calma si da-mi înțelepciunea de a gestiona fiecare situație fara sa provoc suferința nimănui!
Doamne da-mi curajul de a lupta pentru a-mi atinge obiectivele si perseverenta de a duce până la capăt ceea ce încep.
Doamne pune un zâmbet pe chipul meu chiar si atunci când sufletul îmi plânge! Doar asa voi putea fi lumina pentru cei din jur.
Si, Doamne da-mi puterea de a ierta celor ce mi-au greșit si de a ma ierta ori de câte ori consider ca am greșit.
Doamne, ajuta-ma sa fiu în fiecare zi o persoana mai buna!

Așadar, sa punem început bun acestui an prin atitudine, prin gânduri pozitive caci până la urma, în mare parte, de noi depinde daca va fi mai grozav decât cel care a trecut.

Tuturor va doresc ca anul ce tocmai a început sa va fie plin de belșug, de gânduri bune, de dorințe împlinite si mai ales de sănătate!

Si va las aici, o urare ce-i aparține lui Nichita Stănescu:

„Clopotele norilor
cu ding-danguri de ninsoare
la-nceputul orelor
iată-le, bat ora mare.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălţime;
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri, jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare;
fie aerul curat,
plin de păsări liniştite,
niciodată sfâşiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău, înnămolindu-l;
pasul zvelt şi luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os,
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheaţa ultimă rămasă
pe ferestrele din gând.
Pură fie-vă zăpada,
încălzind la subţioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.”