Gând de Duminică

Astăzi a fost despre vindecarea leprosilor si despre recunostinta…Despre marea mila a Domnului Iisus Hristos care de aceasta data nu a mai întrebat: „Credeți ca pot sa fac eu aceasta?” ci pur si simplu le-a spus „Duceți-vă și vă arătați preoților”, pentru ca în acele vremuri preoții erau singurii care puteau decide dacă un lepros s-a vindecat. Ei au fost învățați prin Moise si Aaron, așa cum se spune în Leviticul cap.13 – 14, cum sa depisteze boala, prin descrierea amănunțită a acesteia.

Deci le-a spus: „Duceți-vă și vă arătați preoților” si ei au plecat, iar pe drum s-au vindecat. Dintre toti, doar unul, văzând minunea, s-a întors. Ceilalți, bucuroși ca se pot întoarce la familii si în societate, s-au grăbit sa obțină aprobarea preoților. Dintre toți doar unul si-a simțit sufletul plin de recunostinta si s-a întors sa multumeasca, aruncându-se la picioarele Domnului. El, care fiind samarinean era considerat cel mai pacatos. Si Iisus i-a spus: „Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!”

„Credința ta te-a mântuit!”, deci vindecarea acestuia nu a fost doar trupească ci si sufleteasca, spirituala. A obtinut mântuirea pe care si noi de atâtea ori în rugaciunile noastre o cerem spunând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii!”

Spunea Nicolae Steinhardt, „Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit” dar eu as spune ca cel mai greu ne vine a ierta pe cei care ne-au ajutat, care ne-au scapat de o problema, de o durere. Îi ocolim, îi evităm, ca si cum a le spune „multumesc” ar fi o corvoada. Poate ca vederea lor, ne-ar aminti de necazul pe care l-am avut, sau poate ca mândria noastra e atât de mare încât ne este greu sa recunoastem ca am avut nevoie de ajutor. Cine stie, care motiv anume ne oprește sa fim recunoscatori, si astfel sa ne umplem sufletul de mulțumire si de iubire?

Asta m-a dus cu gândul la o povestioara pe care am citit-o pe aici.

„Un bărbat a fost rugat să vopsească o barcă.
Și-a adus vopseaua și pensulele și a început să vopsească barca de un roșu aprins, așa cum a cerut proprietarul.
În timp ce vopsea, a observat că barca are o gaură și a reparat-o cu calm.
Când a terminat, și-a primit banii și a plecat.
A doua zi, proprietarul bărcii s-a dus la cel care îi vopsise barca și i-a prezentat un cec , mult mai mare decât plata pentru munca depusă.
Pictorul a fost surprins și i-a spus:
– „Mi-ați plătit deja pentru pictarea bărcii, domnule !!!”.
„Dar acestă plată nu este pentru vopsea. Acesta este pentru repararea găurii din barcă.” „Ah! Dar a fost un serviciu atât de mic … cu siguranță nu merită să-mi plătiți o sumă atât de mare pentru ceva atât de nesemnificativ”
– „Dragul meu prieten, nu înțelegi. Lasă-mă să-ți spun ce s-a întâmplat: Când te-am rugat să pictezi nava, am uitat să menționez gaura.
Când barca s-a uscat, copiii mei au luat barca și au plecat la pescuit. Ei nu știau că există o gaură. În acel timp , eu nu eram acasă. Când m-am întors și am observat că au luat barca, am fost disperat pentru că mi-am amintit că barca avea o gaură, și mi-am făcut griji pentru ei.
Imaginați-vă ușurarea și bucuria mea când i-am văzut întorcându-se de la pescuit.
Așadar, am examinat barca și am constatat că ați reparat gaura. Vedeți acum, ce ați făcut? Mi-ați salvat viața copiilor! Nu am destui bani ca să plătesc pentru mica faptă bună „.