Un fenomen care se extinde

Am citit nu demult, despre fenomenul ”hikikomori” (termen descris pentru prima dată în 1990 de psihiatrul japonez Tamaki Saitō) izolarea de societate a tinerilor în camerele lor pentru perioade lungi de timp, fenomen care a început în Japonia și s-a extins în Coreea de Sud unde se pare că anul trecut a ajuns la un procent de 5%. Majoritatea sunt elevi de gimnaziu și de liceu care din diferite motive:dezamăgiri în dragoste, notele mici, lipsa de perspective, se auto-încarcerează, în camerele lor și-și petrec timpul în fața calculatorului. După perioade lungi de timp (de la 6 luni la 4 ani), în care sunt cuprinși de sentimente de inadecvare, frică și anxietate, revenirea pare imposibilă. Îi cuprinde teama, de necunoscut, de eșec și mulți au nevoie de ajutor psihologic (chiar medicamentos) pentru a reuși să se reintegreze.

În Japonia, situația este mult mai gravă. Se estimează că 1,46 de milioane de persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, dintre care 60% bărbați au ales să trăiască în izolare și cei mai mulți au declarat că motivul principal este pierderea locului de muncă. Se pare că asta are legătură cu modul lor de a privi viața și vine din trecutul îndepărtat 1640 și apoi 1868, când în istoria țarii au existat perioade lungi de izolare față de lume. La asta se adaugă și faptul că părinții au așteptări mari de la copii, în special de la băieți de la care se așteaptă să reușească din punct de vedere academic și profesional, societatea japoneză fiind foarte competitivă. De asemeni, presiunea de la locul de muncă cu programul prelungit de lucru și dedicarea față de companie, influențează luarea acestei decizii radicale. Cosecințele acestei auto – încarcerări pot fi dezastruase personele fiind supuse nu doar unei degradări fizice cu probleme de sănătate cât și psihice cu dereglări ale abilităților cognitive și sociale

Doctorul Takahiro Kato, împreuna cu o echipa de specialisti de la Universitatea Fukuoka, care încearca sa găseasca metode de a ajuta aceste persoane se se reintegreze în societate, susține ca a întâlnit câteva cazuri extreme, în care barbati de 50 de ani erau izolați de mai bine de trei decenii.

Fenomenul s-a extins și mai mult în pandemia COVID -19 și se pare că a apărut și în alte țări de pe glob precum Spania, Italia, SUA. Sigur că tehnologia digitală are și ea un rol important, internetul oferind o alternativă la interacțiunea cu lumea reală. Tinerii (și nu numai) găsesc în mediul virtual tot ce au nevoie: divertisment, informații, comunicare cu semenii, chiar cumpărăturile le pot face făra a mai fi nevoie să se deplaseze.

Și iată paradoxul: cu cât mai interconectați suntem, cu atât mai izolați devenim. Încă mai e loc pentru speranță dar dacă nu conștientizăm pericolul și nu reacționam, cu toții putem fi cuprinși de această ”depresie ”tacită”. În realitate, într-o proporție mai mare sau mai mică, cu toții o experimentăm. Chiar și la sat, unde pe vremuri toate problemele se dezbateau în drum, pe o bancă sau pe marginea șanțului, acum fiecare stă în curtea lui și își rumegă gândurile în tăcere.

Există soluții? Nu știu. Specialiștii le caută încă.