Un pictor al florilor

Ștefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868, la Ștefănești, județul Botoșani în casa maiorului Dumitru Luchian și a Elenei Luchian, fiică de boieri armeni, care i-au lăsat ca moștenire, o avere frumușică. Așa, deși rămasă văduvă de tânără, a reușit să-și țină fiul la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe Nicolae Grigorescu, iar mai apoi la Academia de Arte Frumoase de la Munchen și la cea mai prestigioasă şi costisitoare şcoală de artă din Europa, Academia Julian la Paris.

Supranumit ”poetul plastic al florilor”, Ștefan Luchian a dus o viață boemă în ”Micul Paris”, beneficiind de o moștenire consistentă pe care din păcate, a risipit-o până la 31 de ani prin cafenele, restaurante (Fialkovsky, Capșa) și toate petrecerile mondene ale vremii, din București.

Astfel, rămas fără bani și neputând să-și asigure existența din vânzarea tablourilor, a început să participe. împreună cu alți pictori, la pictarea unor biserici precum: Biserica Brezoianu din Bucureşti şi Catedrala ”Sfântul Alexandru” din Alexandria.

„Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemenţă a personalităţii după care recunoşti pe maeştri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. Într-o limbă totodată sonoră şi suavă, Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc”, spunea Tudor Vianu.

Apoi o boala nemiloasă a pus stăpânire pe el (scleroza multiplă) și l-a obligat să-și trăiască restul vieții într-un fotoliu sau țintuit la pat. Chiar și așa, a pictat până la sfârșitul zilelor cu pensula legată de încheietura mâinii.
„Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei… Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia… Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”