Duminica iertării

E greu să-l ierți pe cel care ți-a făcut vreo nedreptate, sau te-a hulit fără motiv, sau ți-a răstălmăcit cuvintele, sau te-a judecat și e nevoie de smerenie ca să poți ierta, e nevoie să te cobori de pe piedestalul pe care te-ai pus singur și să accepți că la rândul tău, ai nevoie să fii iertat. Dar cred că, cel mai greu este să-ți ceri iertare, să-ți recunoști greșeala și mai ales să o regreți, să te lepezi de păcatul capital – mândria. Și mai cred că iertarea nu ar fi cu putință fără iubirea aproapelui pentru că doar cuprins de iubire sufletul omului poate trece cu vederea răul care i s-a făcut.
”Iubirea este răbdătoare și bună. Iubirea nu este invidioasă nu se laudă, nu se îngâmfă,  nu se comportă indecent nu își caută propriile interese,nu se irită ușor. Nu ține cont de răul suferit.” – Corinteni 13:4, 5

Dar iertarea nu însemnă doar să trecem cu vederea ci și să fim răbdători, înțelegători, împăciuitori / Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți «fii ai lui Dumnezeu»! / Matei 5:9

Apoi este calea spre pacea, bucuria și libertatea sufletului nostru . Iertarea ne ajută să menținem relațiile cu ceilalți, să trăim înconjurați de semeni ca să putem evolua, să ne putem dezvolta. Este alegerea de a ne elibera de emoțiile negative, de suferință este începerea unui proces de vindecare. O veche zicală spune că a nu ierta pe cineva este ca și cum ai bea tu otrava și ai aștepta ca celălalt să moară. Și nu, a ierta nu înseamnă a uita, a te reconcilia, a avea dintr-o data iarăși încredere în persoana respectivă, sau a crede că nu-ți va mai greși. Cu siguranță o va mai face așa cum și tu, la rândul tău vei mai răni (cu sau fără voie) dar fără iertare vom purta mereu cu noi o povară, un suflet însângerat, o multitudine de gânduri negative.
Și nu întâmplător această Duminică a iertării este ”așezată” tocmai înaintea postului care ar trebui să fie nu doar o înfrânare a poftelor ci un ”urcuș duhovnicesc”. Cum să te adâncești în căință și rugăciune fără a-ți elibera mai înainte sufletul? Și cum să ceri iertare de păcatele tale fără să ierți? Nu am fi și noi atunci ca sclavul din parabolă?

  ”Iată de ce Regatul cerurilor poate fi asemănat cu un rege care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi. Când a început să facă lucrul acesta, i-a fost adus un om care îi datora 10 000 de talanți. Dar, pentru că omul nu avea de unde să-i plătească, stăpânul a poruncit să fie vânduți el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, ca să fie plătită datoria. Atunci sclavul a căzut la pământ, s-a plecat înaintea lui și a zis: «Ai răbdare cu mine și îți voi plăti totul». Cuprins de milă, stăpânul lui i-a dat drumul și i-a anulat datoria. Dar sclavul a ieșit și l-a găsit pe un alt sclav, care îi datora 100 de dinari. A pus mâna pe el și a început să-l strângă de gât, zicând: «Plătește ce-mi datorezi!».   Celălalt sclav a căzut la pământ și a început să-l implore zicând: «Ai răbdare cu mine și îți voi plăti». Dar el n-a vrut, ci a plecat și a pus să fie aruncat în închisoare până avea să-i plătească ce-i datora. Când au văzut cele întâmplate, ceilalți sclavi s-au întristat foarte mult și s-au dus să-i spună stăpânului lor tot ce se întâmplase.  Atunci stăpânul lui l-a chemat și i-a zis: «Sclav rău, eu ți-am anulat toată datoria când m-ai implorat. Nu trebuia să-i arăți și tu îndurare celuilalt sclav, așa cum ți-am arătat eu îndurare?». Și, furios, stăpânul lui l-a predat temnicerilor până avea să-i plătească tot ce-i datora. La fel vă va face și Tatăl meu ceresc dacă fiecare dintre voi nu-l va ierta din inimă pe fratele său”.

Avea tata o vorbă înainte de a pleca la biserică (întotdeauna el pleca primul): ”Femeie, te rog de mă iartă!” deci dacă v-am greșit cumva, astăzi spun și eu: ”Vă rog de mă iertați!”