Viața continuă

Dincolo de circul acesta mediatic, cu toți candidații care se filmează prin piețe, prin cafenele, și restaurante, în locul expunerii unor planuri strategice pentru țară, cum ar fi normal, dincolo de conflictul economic care se prefigurează, de reîmpărțirea geostrategică a lumii, și indicațiile UE de a ne face provizii pentru 72 de ore, oamenii de la sate își duc viața în ritmul lor ca și cum nimic din toate acestea nu s-ar întâmpla.

Așa pare dar, în realitate, ei își mestecă gândurile în ritmul plugului care ară pământul și al lucrărilor de primăvară ce se cer făcute. Câteodată, se opresc din muncă, se apropie de gard și încep să dezbată problemele locale sau noile știri pe care le văd la televizor. Alteori, se salută peste gradini și își strigă unii altora „sfaturi” despre cum se cultivă una sau alta. Acum nu mai este liniște în sat: câinii latră, găinile cotcodăcesc, drujbele zbârnâie, pasările ciripesc, camioanele trec la deal și la vale pentru că nu doar sătenii au ieșit la treabă ci și edilii locali. Acum, simți că trăiești, că viața te cheamă să dansezi împreună cu ea.

Acum pământul e verde și are pete de culoare. Dacă-l îngrijești cu atenție, nu-ți dă doar roadele sale ci te lasă să-i simți respirația și să-i asculți poveștile despre oamenii care au fost și care l-au frământat în mâinile lor. Glasul pământului încă se aude. Pe ici pe colo, și al iubirii.


Descoperă mai multe la La mine în suflet

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

4 comentarii la „Viața continuă”

  1. Esti foarte talentata in a genera emotii frumoase.Viata oricum continua, iar noi ar trebui sa avem inteligenta sa intramin fluxul ei.Slava Domnului ca sunt si oameni care se ocupa de ceea este important!Seara frumoasa!❤️😘

    Apreciat de 2 persoane

Răspunde-i lui Magda Magdi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.