Îndoieli…

Ma tot gândesc la toate poveștile pe care le-am ascultat de-a lungul timpului spuse de cei de lângă mine. Poate ca scrise, una după alta, as fi putut alcătui un roman interesant si nu chiar atât de divers cum ne-am aștepta. Oricât ar părea de ciudat, ne asemănam în idei, în concepții, în dorința de a lua singuri decizii si de a ne clădi singuri viitorul. Cei care sunt diferiți alcătuiesc un cerc restrâns, al rarităților, al excentricilor, pe care lumea îi privește cu suspiciune si îi judeca pentru ca îndrăznesc a fi altceva. Chiar si pentru ei aceasta deosebire poate deveni o povara…Un bărbat aflat într-o relație cu o femeie mult mai matura decât el, de exemplu (ma refer la o diferența de 10, 15 sau chiar mai multi ) va ajunge ca într-o zi sa-si dorească descătușarea dar sa nu facă nimic, din milă sau din frica de a fi acuzat de lașitate si abandon. Astfel ceea ce a părut la început dragoste se poate transforma cu timpul într-o închisoare, la fel ca atâtea alte relații aparent normale…Exista însă si persoane care rămân „rarități” pâna la sfârșit, care nu trăiesc după șabloane, norme, care sar din tipare si demonstrează ca-n viata aceasta chiar poți sa faci ceea ce-ti dorești. Poate ca pe acestea ar trebui sa le consideram un exemplu…să le privim nu ca pe niște „rarități” ci ca pe niște persoane curajoase care-și asumă prețul libertății. Spun cu „prețul libertății”, pentru că în realitate alegerea de a fi tu însuți, presupune responsabilitate și poate aduce singurătatea. Dar poate că adevăratul sens al vieții, nu constă în a ne potrivi cu ceilalți ci în a ne regăsi sensul, chiar dacă asta înseamnă uneori să fim singuri.