Steagul nostru

Civilizațiile străvechi precum cele din Mesopotamia, Egipt, Roma sau China, foloseau stindardele ca simboluri religioase sau pentru identificarea unităților militare (capete de animale, pânze colorate, însemne sacre). Mai târziu, în Evul mediu cavalerii și nobilii foloseau steagurile pentru identificarea familiilor sau teritoriilor. Tot atunci au apărut și primele steaguri naționale cu simboluri religioase sau regale precum cele din Franța, Anglia sau Imperiul Bizantin.

Revoluțiile moderne au dus la apariția naționalismului și odată cu acesta, steagul a devenit expresia identității și suveranității unui popor.

În România, primul steag tricolor a fost folosit de către domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, domn al Tării Românești în 1843, cu acordul Imperiului Otoman, pentru identificarea navelor comerciale românești și a „oștirilor pământene”. Pentru corăbiile negustoreşti se prevedea “steag cu faţa galbenă şi roşie, având pe dânsul stele şi la mijloc pasăre albastră cu cap”, iar pentru armată, “steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc.” – se menționează în “Buletinul – Gazetă Oficială a Ţării Româneşti “, nr. 34 din 14 octombrie 1834.

Dar în cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei şi publicată la Braşov în 1851, se face menţiunea că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane și mergând înapoi pe firul istoriei cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Daciei, se află în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul Justinian (527 – 565) cu prilejul fixării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima.

În timpul Revoluției pașoptiste din 1848, este folosit tricolorul cu dungi verticale și deviza „Dreptate și frăție”. Tot atunci apare și prima recunoaștere a tricolorului ca simbol național, acesta fiind consfințit oficial sub domnia lui Carol I în 1866. După Marea Unire, tricolorul devine drapelul României Mari. Cele trei culori reprezintă: albastru – libertate, galben – dreptate, roșu – fraternitate sau cerul, câmpia și sângele vărsat de către strămoșii noștri, pentru libertate.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor.

Tricolorul – George Coșbuc

Albastru, române, ţi-e steagul,
Dar ştii tu de ce? Să te-nvăţ.
Albastru-nsemnează ciocoii,
Şi tot ce-ţi aduni tu cu boii
Din mila căldurii şi-a ploii
Al lor e, şi-acum şi de-a pururi,
Şi-al tău, cerşetorule, un băţ.
Dar rabdă, c-o fac din iubire:
Să tem că te duce-n pierire
Belşugul prin trai cu răsfăţ.

Şi galben, române, ţi-e steagul.
Iar galbenul spune de voi,
De cei de la pluguri, ţăranii,
Voi galbeni de foame sărmanii,
De boli purtate cu anii
La scară, şi dracul vă ducă!
Stăpânii au scumpe nevoi:
Va banque şi dineuri şi păsuri
Şi-amante cu cai şi mătăsuri,
Şi toată nădejdea-i la voi!

Şi roşu, române, ţi-e steagul.
Şi-un geniu e tâlcul, s-o ştii.
Al neamului geniu, vezi-bine:
E roşu de-o tristă ruşine,
Că vremea-ndreptării nu vine,
Că tot mai cu multe mânii
Ne-ajunge voitul dezastru;
Abisul între galben şi-albastru
Satano, de unde ne vii?