Scrisorile Anei II

Pavel descoperi scrisoarea pe biroul din cabinetul ei, printre dosarele medicale. Venise să o caute dar plicul deschis și scrisul cunoscut al Anei i-au atras atenția. Scoase cu grijă foaia pe care erau așternute cuvintele într-o ordine desăvârșită și începu să citească:

Pavel, am scris această scrisoare mai mult pentru mine, pentru a-mi clarifica sentimentele și gândurile dar dacă totuși o vei citi într-o zi, înseamnă că m-ai obligat să las în urmă doar acest plic. Nu voi nega; te-am iubit, te iubesc încă dar toate cuvintele tale pe care le-ai folosit deseori ca arme m-au închis în tăceri și m-au împins către „ușă” iar acum nu știu dacă mai am forța să mă întorc, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Niciodată nu mi-ai spus totul despre trecutul tău și uneori am impresia că răni vechi ridică ziduri între tine și restul lumii, între tine și mine. Poate așa ai fost învățat, că oamenii pleacă și că doar ținându-i la distanță nu te pot răni. Dar eu nu venisem să plec ci să rămân, să-ți fiu punct de sprijin și de echilibru. Nu am vrut să te transform ci doar ca în fața mea să lași jos „armura” din când în când. Aș fi vrut să înțelegi că iubirea nu înseamnă doar dorință ci și acel abandon al orgoliului, acea încredere că celălalt va fi acolo pentru tine chiar și-n cele mai mari momente de slăbiciune ale tale, că are curajul să te descopere exact așa cum ești. Nu mă părăsi pe mine pentru durerile tale vechi! Nu sunt aceeași ci o alta.

Dacă totuși citești aceste rânduri, și-ți dorești să rămân, alege să-ți fiu nu doar iubită ci și prietenă. Vino către mine cu tot ceea ce ai fost până acum, cu toată încărcătura emoțională, și lasă-mă să te aflu, să te înțeleg. Doar atunci voi fi sigură că pentru tine sunt mai mult decât o altă femeie care a trecut prin viața ta.

Fragment

Descoperă mai multe la La mine în suflet

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

9 comentarii la „Scrisorile Anei II”

  1. Cred că fiecare dintre noi, la un moment dat, a lăsat o scrisoare pe un birou, chiar dacă n-a fost scrisă cu cerneală, ci cu tăceri, plecări, sau cu priviri care cereau înțeles.
    Uneori, iubirea nu se sfârșește pentru că dispare, ci pentru că nu mai găsește un loc unde să rămână.
    Ana n-a cerut o promisiune. A cerut adevăr.
    Iar adevărul nu doare când e împărtășit – doare doar atunci când e ascuns.
    Cred că fiecare rând din această scrisoare e o ușă deschisă.
    Și cred că a iubi înseamnă exact asta: să înveți să intri cu pași moi, fără să trântești trecutul celuilalt de pereți.

    Apreciat de 4 persoane

    Răspunde

    1. Atunci când iubești nu poți să închizi cu totul ușile în urma ta decât dacă ești forțat să o faci. Și eu cred că adevărul împărtășit, vindecă și lasă loc iubirii să intre. Mulțumesc! E mai mult decât am putut eu să spun.

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

    1. Am un proiect de mai mult timp în minte, inspirat un pic din realitate și restul fantezie. Nici eu nu știu încă, ce se va întâmpla până la urmă dar îți spun cu toată sinceritatea că într-un fel, cartea ta m-a inspirat și mi-a dat curaj. Foarte faină melodia. Mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

Răspunde-i lui Călin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.