Două gânduri, un amurg…
„Străini la amurg” nu este o carte oarecare ci o punte invizibilă aruncată între doi oameni întâlniți din întâmplare, prin contribuția acelei părți a haosului care ordonează astfel de interacțiuni: întâlnirea, ca eveniment imposibil dar obiectiv în necesitatea sa, nu are nevoie doar de legile fizicii în demonstrații, ci si de principiile abstracte ale Artelor, iar cartea se constituie ca dovadă deplină că autorii Traian Horia și Magda Muntean sunt martori ai unui teribil eveniment în progres: au hotărât eventual să transmită prin poezie, grafică și proză scurtă, ceea ce-i unește și ceea ce-i separă, iar lucrurile ce-i dezbină sau unește nu pot fi străine restului comunității.

Lirica din carte atinge o dimensiune a cotidianului dar rămâne autentică, sensibilă, transmite emoție și schițează portretul necunoscut al autorului, iar proza scurtă completează un univers ascetic, cu imagini vii decupate din amintirile păstrate cu sfințenie.
Ne-am dorit ca în spatele cuvintelor să se simtă mereu prezența a două conștiințe, a două moduri uneori diferite, alteori asemănătoare, de a simți, iubi sau înfrunta dezamăgirile și deziluziile.
„Străini la amurg” se dorește a fi, o carte a dialogului emoțional, eliberat de compromisuri si extra-luciditati, un schimb de replici între metaforă și memorie care să traverseze timpul și inimile celor care vor avea curiozitatea de a cunoaște gândurile noastre, atât de comune tuturor celorlalte gânduri de pe planetă. Titlul ales, sugerează și acest paradox al întâlnirii unor străini, ce s-au recunoscut prin cuvânt și au creat împreună o carte- adică o alcătuire de cuvinte care nu aparține niciunuia dintre ei, ci este dăruită- cu fiecare idee- tuturor celor care găsesc în ea o fărâmă din propria amintire, din propriul dor, din propriul amurg.
Descoperă mai multe la La mine în suflet
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





vai, ce mult mi-a placut asta: “autorii Traian Horia și Magda Muntean sunt martori ale unui teribil eveniment în progres: au hotărât eventual să transmită prin poezie, grafică și proză scurtă, ceea ce-i unește și ceea ce-i separă, iar lucrurile ce-i dezbină sau unește nu pot fi străine restului comunității.”
♥️
Felicitări amândurora!
♥️
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumim! Numai bine!
ApreciazăApreciază
Puterea gândului si al Cuvântului nu are limite în sfera pamântului!
Un weekend magic, minunat, în toate binecuvântat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc Iosif! Așa este. Doamne ajută! Weekend minunat să ai și tu!
ApreciazăApreciază
Înțeleg că-i un potpuriu de proză scurtă, poezie și desene… Frumos, felicitări, sunt convinsă că mesajul e pozitiv ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da Issa, așa este. Este o carte care mă bucură chiar dacă textele sunt tot de pe aici / apar și unele noi. Completează poeziile și grafica. Romanul schițat, urmează :). Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană