Treptele fericirii

Cele mai dureroase lovituri le primești de la oamenii pe care i-ai ținut în suflet, pe care i-ai lăsat să te vadă, să te cunoască, cărora le-ai destăinuit tainele, gândurile tale. Oameni care au pretins că-ți sunt prieteni, care ți-au spus vorbe frumoase, care au râs și au plâns împreună cu tine și dintr-o dată ți-au devenit dușmani. Și poate că nu ai altă vină decât aceea că într-o zi ai fost mai fericit, mai liniștit, mai împăcat cu viața și cu cei din jur. Poate că dintr-o dată ai realizat că ai pentru ce să fii recunoscător, că ai de unde și ce să dăruiești fără să aștepți nimic în schimb și asta ți-a așternut pe chip o lumină care împărtășește dragoste și iertare. Probabil tocmai această lumină, a atras judecățile, interpretările, răutățile spuse pe la spate tocmai de către cei pe care i-ai iubit și poate că adevăratul motiv este că în strălucirea ta au văzut neîmplinirile lor.

Pare un paradox, dar fericirea, chiar și sporadică, îți poate aduce singurătatea. Uneori, înțeleg de ce: nu e ușor să ajungi la această stare, e un drum anevoios, o scară pe care urci spre o stare profundă de împlinire interioară și mulți abandonează de la primele trepte. Primul pas, și poate cel mai important, este acceptarea propriei vieți cu toate neputințele, greșelile și durerile ei. Apoi urci treapta cea mai grea, iertarea propriei persoane și a celorlalți care este urmată de recunoștință, de puterea de a te bucura de lucruri mărunte și simple: un zâmbet o carte, o dimineață liniștită, o persoană dragă. Dacă ai reușit să ajungi până aici atunci vei continua către claritatea cu care vezi lucrurile cu adevărat importante din viața ta pentru care merită să lupți și să depui eforturi. Urmează acea stare care nu poate fi mimată, bucuria de a dărui nu din preaplinul tău ci din ceea ce ai: timp, iubire, resurse, gânduri bune, cuvinte de încurajare, înțelegere, toleranță și ajungi la ultima treaptă care este prezența ta aici și acum, o prezență prin care viața ta capătă sens.

Sigur că e mult mai ușor să critici, să fii egoist, să pui etichete. E ușor, dar asta nu-ți aduce liniștea, dimpotrivă, amplifică starea de anxietate și de nemulțumire pe care o trăiești zilnic. Sunt conștientă că nu toată lumea pune preț pe valorile sufletești și că unii nu știu să păstreze ceea ce le dăruiești cu toată dragostea și sinceritatea de care ești în stare dar chiar și așa, în fiecare zi mă doare să constat că s-a întâmplat ceva cu „omenia” noastră: nu mai avem răbdare să privim în profunzimea celui de lângă noi, nu mai știm să ascultăm, suntem atenți doar la interesele noastre, ne greșim prea des și nu ne mai iertăm. Dar eu tot mai am speranță, tot mai cred că într-o zi vom ști să ne arătăm „raiul din inimă”: că de am fost haini, vom deveni buni, de am rănit pe cineva, vom vindeca, de am urât vom iubi, de am fost nedrepți vom cere iertare. Tot mai cred că ne vom schimba dar nu vom reuși asta fără credință.


Descoperă mai multe la La mine în suflet

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

6 comentarii la „Treptele fericirii”

  1. Hai sa spunem ca schimbarea incepe cu noi. Oare cati oameni cred ideea asta?
    Cati oameni cred ca propriile ganduri ii influenteaza in primul rand pe ei, dar si pe toti ceilalti? Din pacate fiecare are momentul lui de declic. Nu imi fac iluzii ca ar putea fi altfel. Insa declicul este uneori dureros. Cati se gandesc la o ‘preventie’ a durerii?
    Daca peste noapte ar disparea judecatile, ura, invidia, lenea, poftele si multe altele,
    lumea ar fi mai normala. Daca…

    Frumos si complex articolul. Multumesc!
    Toate cele bune, Magda!❤️😘

    Apreciat de 2 persoane

    1. Da, ai dreptate, schimbarea ar trebui să înceapă cu fiecare dintre noi și ar fi posibil dacă în fiecare zi ne-am analiza gesturile, cuvintele și ne-am recunoaște greșelile. Sigur că niciodată nu vom fi perfecți dar puținul pe care am reuși să-l îmbunătățim tot ar conta. Și ei îți mulțumesc pentru comentariile tale întotdeauna pertinente și pentru apreciere. Te îmbrățișez! Toate cele bune!

      Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui Suzana Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.