O sărbătoare…

O sărbătoare a primăverii acolo, în orașul în care am trăit poate prea mult. O sărbătoare a berii, mai bine spus…Strazi închise, baruri cu porțile larg deschise, cu terase sau câteva mese scoase afara si oferte care te îndeamnă sa tot bei…

Tinerii, se aduna grupuri, grupuri începând de dimineața, adică pe la ora zece (nu sunt ei prea matinali). Vârstele cele mai fragede cred ca sunt de 15-16 ani…

Si începe distracția, asa cum o simt la vârsta lor, în epoca asta…Si beau, si beau si iarăși beau până spre seara când o parte din ei abia se mai țin pe picioare. Fetele, în fuste extrem de scurte, s-au așezat pe bordura fara sa le intereseze prea mult ce expun…Băieții, elimina berea pe unde apuca: pe la coltul străzii, sau în scări de bloc, cu politia lângă ei privindu-i cu indiferenta…Pe jos, nu ai unde sa pui un picior…De fapt daca ai curajul sa treci prin acel perimetru format din străzile închise circulației, calci pe sticle, mormane de hârtie, pahare de plastic si cine mai știe ce altceva…În aer plutește un miros amețitor de „iarba”…si nu pot reda aici ceea ce-ti aud urechile.  După un timp, gata…Se face liniște. Asta a fost toată distracția. Asa înțeleg tinerii sa-si exprime tumultul de sentimente pe care-l ascund în interior. Ce poezie? Ce film? Ce strângeri de mâna, flori si cuvinte frumoase? Astea-s pentru fraieri și pentru romane siropoase. Noi care am trăit cu vise confiscate, ce putem ști despre distracție,  epoca în care trăim si despre exprimarea sentimentelor? Noi cei care am fost privați atâta timp de libertate, cum putem sa înțelegem manifestarea ei, această stare de „fericire” înecată într-un pahar sau ascunsă după un fum gros? Fara băutura si „iarba” nu poți simți viața. O privire încețoșată, cuvinte abia perceptibile, un râs isteric fara un motiv anume, o percepție diferita a realității, o nevoie imperioasa de a voma sau de a urina…si cam atât…Aceasta a fost „sărbătoarea”…Un dans al rătăcirii, fără muzică și fără poezie…