O altă eternă absență…

Dintre toate fostele colege, cele cu care mi-am împărțit gândurile și speranțele aproape 18 ani, doar una îmi mai scria constant deși exista o oarecare diferență de vârstă între noi. Plecată și ea în „mirificul” Occident, probabil înțelegea mai bine ce înseamnă distanța, dorul, frământarea de a fi suspendat între două lumi fără a aparține cu adevărat vreuneia. Și ea își dorea să se întoarcă într-o zi în țară și mă tot întreba cum este, cum m-am acomodat, ce s-a schimbat, ce ar mai fi de transformat…Își dorea dar peste câteva zile se va întoarce fără suflare într-o cutie de zinc…Elena, luminoasă ca o dimineață de vară, mereu zâmbitoare și amabilă, ea care-și trăia viața cu o energie debordantă participând la turnee de tenis de masă sau serate dansante, a părăsit această lume brusc și nefiresc…Din multele comentarii care nu s-au limitat doar la „Dumnezeu să o ierte!”, am înțeles că a fost o persoană care a dăruit în permanență ceva din energia, timpul și căldura ei…Oamenii își amintesc din păcate prea târziu, ce ai reprezentat pentru ei, cine și ce ai fost…

Fiecare astfel de „plecare” îmi amintește că omul de astăzi pune prea mult preț pe fleacuri, pe amănunte care rup prietenii, pun distanță între frați sau între copii și părinți. O frază spusă la nervi, un gest necugetat într-un moment de rătăcire și gata: se așterne liniștea între persoane care până atunci și-au intersectat destinele într-un fel sau altul…Aceste nimicuri nu ar trebui să fie mai importante decât momentele pe care ni le dăruim unii altora de-a lungul timpului dar am devenit intoleranți, lipsiți de empatie și am aruncat toată înțelepciunea ancestrală la gunoi. „Mai preţios ne este prietenul ori vecinul decât un aşa-zis adevăr despre care nu ştim cât va fi valabil.” spunea Steinhardt. Dragostea pentru cei din jur ar trebui să fie mai presus decât o teorie pe care o susținem până în pânzele albe și la care nu renunțăm indiferent de consecințe pentru că iată, cei din jur părăsesc această lume brusc și nefiresc și într-o bună zi la fel vom face și noi…De aceea bine ar fi să nu uităm că ținta noastră trebuie să rămână aceea de a ne bucura unii de alții, de a fi recunoscători pentru fiecare zi și ori de câte ori avem posibilitatea, de a aduce speranță acolo unde este deznădejde.