Realitate în care trăim

Nu poți construi viitorul dacă nu ești conștient de prezent. Țările lumii își numără soldații, armele nucleare și alocă tot mai mulți bani din buget pentru înarmare dar nu conștientizează că astăzi cea mai puternică armă este informația. Singura țară care pare să fi înțeles că inteligența învinge forța, diplomația învinge brutalitatea și precizia învinge puterea este China. Profitând de lăcomia vestului, această țară  și-a extins piața încet, încet până a ajuns să domine lumea nu doar prin comerț ci prin inteligență, răbdare și perseverență. Într-o perioadă de 30 de ani ea a devenit un „atelier al lumii” iar acum vrea să se convertească în creierul tehnologic mondial mizând pe combinația dintre stat strateg și companii inovatoare. Astfel, chiar dacă SUA este încă lider pe cercetare și inovație, China a ajuns la vârf în ceea ce privește implementarea acestora în aproape toate domeniile. Este lider mondial la panouri solare, baterii, vehicule electrice, lider în implementarea rețelei 5G la scară largă prin companii ca Huawei și ZTE, lider în aplicații practice de genul recunoaștere facială, orașe inteligente, în care guvernul face investiții masive bineînțeles cu scop de supraveghere și control, lider global în producția de panouri solare și turbine eoliene și nu în ultimul rând lider în cercetarea medicală în special în genetică si biotehnologii domenii în care a dezvoltat de exemplu o tehnologie care permite modificarea ADN-ului prin „tăierea” acestuia și repararea sau modificarea sa, numită CRISP. Prin comparație, UE excelează doar în reglementări, etică și unele tehnologii de nișă pentru că preocuparea majoră este implementarea ideologiei neo-marxiste și susținerea unui război care pare fără sfârșit.

Americanii sunt încă cea mai mare putere financiară și sancționatorie dar chinezii domină lanțurile de producție și infrastructură transformându-se  într-o forță ascendentă cu ambiții mari. În plus, ei au inițiat Belt and Road cunoscut și ca „Noul Drum al Mătăsii”, ce are ca scop crearea unei rețele globale de infrastructuri și comerț care să lege Asia de Europa, Africa și, indirect, America Latină prin coridoare terestre și rute maritime. Prin acest proiect ambițios, China nu își dezvoltă doar rețeaua economică ci dorește să devină și o putere geopolitică globală. Tările participante (125) se pot îndatora într-atât încât la un moment dat pot ajunge în imposibilitate de plată fiind nevoite să-și cedeze infrastructurile construite cu banii împrumutați de China. Se recunoaște în acest model strategia aplicată de SUA de-a lungul timpului.

Preocuparea americanilor acum este să limiteze influiența Chinei prin încheierea de tratate  cu state emergente precum India, Turcia, Brazilia și de parteneriate pe teme specifice legate de energie, climă, securitate cibernetică. Intenția lor este de a recâștiga terenul pierdut în Africa și America Latină. Nu știu însă dacă tacticile folosite sunt cele mai potrivite. Întoarcerea lor în Afganistan de exemplu, după ce au pierdut 864,3 miliarde dolari între 2002 și 2020 acolo în costuri de război și reconstrucție și după retragerea rușinoasă care a lăsat mii de oameni în brațele talibanilor, poate crea o situație tensionată în zonă. E drept că între China și India există fricțiuni și rivalități dar ce poate cimenta o prietenie mai mult decât un rival comun?

În concluzie, nu mai trăim într-o lume unipolară ci în una multipolară și din păcate se pare că nu mulți dintre cei care ne conduc înțeleg asta. Oricum, cei din UE cu siguranță, nu.

A nu se înțelege că prin acest articol mă erijez într-un apărător al Chinei. În ciuda ascensiunii sale mondiale există fisuri la nivel social determinate de rata mare a șomajului în rândul tinerilor, îmbătrânirea populației prin scăderea natalității, diferențe economice mari între populația urbană și cea rurală, natalitatea scăzută. Totuși sistemul lor bazat pe ordine, disciplină și stabilitate internă care i-a propulsat spre vârf ridică mari întrebări cu privire la sistemul economic și politic din Occident.