De toamnă

Mă simt în toamnă ca într-un loc de popas în care îmi odihnesc și-mi curăț sufletul. Fiecare frunză ce cade este o amintire dureroasă pe care o las în urmă și fiecare picătură de ploaie îmi spală o rană neînchisă. Vântul care se strecoară printre crengile aproape goale îmi poartă gândurile printre dorințe neștiute de nimeni. Lumina palidă a toamnei mă îmbracă cu o liniște blândă pe care o așteptam, pe care o aștept ori de câte ori simt că am obosit să lupt. Din toamnă îmi iau puterea. Îmi adun sufletul în matca iuirii și redevin ființă. E un paradox: tot ce s-a ofilit în mine pe parcursul unui an îmi renaște toamna și-asta îmi amintește că dincolo de tot ce viața îți dă sau îți ia, ținta rămâne momentul acela de fericire pe care îl tot așteptăm dar pe care îl ratăm adesea pentru că nu știm să-l recunoaștem.