Gând…

Aveam cândva un gând pe care îl iubeam. Îl lăsam perioade îndelungate să vegeteze și uneori îl scoteam la lumină. Îl admiram cum crește și înflorește. Mă bucura fiecare mugur care-i apărea peste noapte. Știam că nu am mult timp la dispoziție, că va veni o zi în care va trebui să-l închid iar în cufărul cu alte gânduri, pe care-l țin întemnițat cu un lacăt. E un cufăr greu cu tot ce nu vreau să mai știu. Și din tot ce e acolo doar acest gând pe care amintirea îl mai păstrează încă, este iubit. Acest gând la capătul căruia stă întotdeauna un suspin…