Echilibrul vieții…

Uneori greșim și conștientizăm prea târziu asta, sau deloc. Lăsăm în urmă oameni care poate au întins o mână invizibilă spre noi pentru a fi ajutați și i-am ignorat sau oameni cărora le-am spus cuvinte ce nu trebuiau spuse. Cuvântul este uneori ca un bisturiu și alteori ca un pansament. Uităm adesea să-l folosim cu înțelepciune…

Greșim când ne gândim prea mult la noi înșine și nu avem răgaz pentru cei pe care-i întâlnim.

Apoi, viața e ca un bumerang. Te lovește când te aștepți mai puțin și te întrebi de ce. Ceea ce faci bine se întoarce la tine poate înzecit și ceea ce faci rău tot așa se întoarce poate nu chiar atunci, poate în alt timp, în alt loc, prin alți oameni și chiar prin altă suferință decât cea pe care ai provocat-o.

„În nopțile de iarnă, când singurătatea mă sufocă, văd filmul vieții mele, îmi spunea mama. Unele imagini, pe care le credeam uitate sau care nici nu știam că există, apar din cine știe ce sertar al memoriei și dor…Dacă am realiza zilnic cât rău poate face chiar și o privire!”

Dar nu realizăm. Trăim viața ca și cum nu am fi în ea. Nu suntem conștienți că există un echilibru între ceea ce oferim și ceea ce primim…

Nu e greu să oferi dacă faci din asta o obișnuință.